COLECTII / Un Caragiale cum nu-l stim
Autor:
Stelian Turlea
30.09.2009
Bogdan Badulescu e un editor vechi, de prin 1969, meserie pe
care si-a continuat-o cu intermitente si dupa 1990. A tradus mult,
a infiintat o editura, Levant, si si-a dat pe fata pasiunea pentru
Caragiale. In ultimii ani, Levant n-a mai trait decat pentru
manifestarea acestui interes, fie, pe de o parte, in reeditari ale
scrierilor caragialiene, fie, pe de alta parte, prin tiparirea unor
lucrari originale, semnate Bogdan Badulescu, care il au in centrul
lor pe Caragiale. Acestea din urma sunt de un interes iesit din
comun si e mare pacat ca volumele sunt atat de prost difuzate si
ca, mai ales, nu sunt citite.
Comedia "Interesul poarta fesul!" din 2003 exploateaza teme si
personaje din comediile si schitele caragialiene, puse in relatie
dramatica cu personaje inedite; dintre acestea din urma, Iancu
Caragea (un alter ego al scriitorului) si Popa Sisoe (proiectie
literara a lui Creanga) detin pozitii-cheie in dinamica actiunii,
alaturi de Mitica Dumitrescu, un Jupan Dumitrache evoluat pe scara
sociala, aspirant la deputatie.
Comedia asimileaza pasaje din
schitele lui Caragiale, povestirile lui Creanga si din alte surse
literare si e un exercitiu de intertextualitate.
"Calul dracului" (2007) e o surprinzatoare initiativa
editoriala. E o antologie cu un subtitlu provocator ("Povestiri si
istorioare erotice si pitoresti") in care sunt incluse, pe langa
proze de larga circulatie, alte cateva putin cunoscute publicului
larg sau chiar necunoscute, aparute in revista "Moftul roman" sau,
una, postum.
"Mitica si nenea Iancu la Berlin" (2006) este un roman
documentar (semnat impreuna cu Olga Rusu) care reconstituie
dialogul la distanta al scriitorului cu amicii, cunoscutii si
colaboratorii sai, alcatuit din epistole trimise sau primite de
Caragiale, pasaje din scrierile sale literare, evocari ale altor
personaje implicate in poveste, flash-uri din viata sociala. Aceia
care au avut norocul sa fie martori oculari vorbesc despre nenea
Iancu, omul-spectacol, care subjuga si cucerea si ii fascina pe cei
din jur cu jocul expresiei si al gesturilor.
Bogdan Badulescu si-a propus ca, pornind de la cercetarea
atenta a corespondentei caragialiene, corelata cu marturiile de
maxima veridicitate si cu pasajele revelatoare din opera sa
reconstituie o serie de episoade din biografia scriitorului, in
special din perioada exilului berlinez. Parerea lui Badulescu este
ca, desi Caragiale se bucura de o mare popularitate in mediile
intelectuale, fanii acestuia, adesea slab informati, se inchina la
o icoana in parte falsa, modelata si remodelata tendentios pe
parcursul timpului. Lectorul unor editii recente din corespondenta
scriitorului, fie el profesionist sau amator, e pus in situatia -
mai spune Badulescu - sa mestece si sa digere felurite afirmatii
conventionale si naive, in contradictie cu faptele si marturiile
atestate. Se poarta Caragiale, dar unul mai mult dedus din opera,
nu unul inteles adanc, din adevarul faptelor si spuselor lui.
Din spirit polemic fata de asemenea realitati culturale s-au
nascut si volumele "Caragiale in purgatoriu" (2007) si editia sa
revazuta si completata (aproximativ o suta de pagini in plus)
"Caragiale in Orient-Expres" (2009), abia aparuta. Badulescu
intreprinde aici un numar de incursiuni in existenta si in opera
scriitorului, in cea mai mare parte in jungla corespondentei din
anii exilului berlinez, 1904-1912, in cautarea adevarurilor uitate,
ascunse sau nespuse. Despre viata sentimentala a lui Caragiale se
stiu foarte putine; Bogdan Badulescu incearca sa faca o oarecare
lumina (capitolul "Amor si tradare"). Badulescu face oarecare
lumina si in afirmatiile potrivit carora Caragiale ar fi fost
anticarlist ("Nu vom intalni in presa niciun rand de pamflet
antimonarhic semnat, curat, Caragiale. Cu o mica, si nu notabila,
exceptie."). Despre un alt eseu - "Caragiale la psihanalist" - care
are ca tema sincronizarea intelectuala dintre Caragiale si Paul
Zarifopol, autorul crede ca este definitoriu pentru intreg volumul,
intrucat investigarea psihologiei lui Caragiale capata astfel o
tenta de operatiune psihanalitica. La fel de surprinzator este
capitolul "Catavencu reloaded" care urmareste aventura de activist
si propagandist politic a lui Caragiale din 1908-1909, in calitate
de partizan al lui Take Ionescu si de membru marcant al partidului
conservator-democrat. (Obsesia mandatului parlamentar il impinge pe
Caragiale, in 1908, la numeroase calatorii Berlin-Bucuresti, chiar
si in perioada in care sotia lui, Alexandrina, zace acasa, victima
a unei maladii cu manifestari psiho-somatice extreme). Tot pe
terenul jocurilor politice se desfasoara si capitolul "Maestrul si
Margareta". Relatia stransa de prietenie a lui Caragiale cu
Cristian Racovski, anarhistul care a jucat rolul de animator al
miscarii socialiste in Romania, ramane o zona de umbra bizara in
existenta scriitorului, care se califica singur drept un "burghez
las" si nu visa la revolutia mondiala, precum Racovski. O analiza
atenta a pamfletului "1907. Din primavara pana-n
toamna"demonstreaza influenta pe care a exercitat-o anarhistul
asupra lui Caragiale.
Datorita unui asemenea demers meticulos, in cautarea omului
viu, cu oralitatea sa debordanta, pigmentata mai intotdeauna de
note triviale sau pornografice, s-a nascut un amplu eseu -
capitolul "Maestrul jocurilor indecente" -, menit sa socheze
pudibonderia celor care prefera un Caragiale conformist.
Sunt insa multe altele temele abordate de Bogdan Badulescu si ne-ar
trebui o serie de articole pentru a le semnala. In aproape toate,
imaginea pe care reuseste s-o contureze este una noua si vie. Ca sa
nu mai spunem ca autorul are timp si sa semnaleze "erorile de lux"
ale unor relativ recente si mult laudate editii ale scrisorilor lui
Caragiale.