CICA NISTE SCRIITORI / Cum a dansat George Pruteanu ceardas

Mi-a aduc aminte exact ora: 23 si 20 de minute. Mi-o aduc aminte pentru ca m-am uitat la ceas inainte de a-l suna pe George Pruteanu. Ma intrebam daca nu cumva se culcase, mi-ar fi parut rau sa-l deranjez.

Lucrurile s-au petrecut asa: eram cu Domnita acasa la Maria Marian (proprietara Editurii Universal Dalsi), care isi sarbatorea ziua de nastere. George Grigoriu, sotul ei, a adus vorba de cuceritoarea emisiune "Doar o vorba sa-ti mai spun". Dintr-o data ni s-a facut dor, tuturor celor prezenti, de George Pruteanu si ne-a parut rau ca nimeni dintre noi nu avusese initiativa sa-l invite. Eu - pentru ca nu eram gazda si nu aveam dreptul moral sa invit, Maria Marian - pentru ca faima personajului o intimida si, nefiind cu el in relatii destul de apropiate, nu indraznise sa-i telefoneze. Si asa mai departe.

Mie, in special, George imi lipsea foarte mult, as fi vrut sa fac impreuna cu el, ca si altadata, in alte imprejurari, o betie de ras. M-am gandit sa-l chem atunci, pe loc, oricat de tarziu era. "Chiar daca nu doarme - m-a prevenit cineva - o sa-i vina greu sa se imbrace la ora asta, sa se suie in masina..." In plus, George locuia foarte departe de casa in care ne aflam. Si totusi, totusi, dintr-o dorinta intensa de a-l vedea, care a invins rationamentele, l-am sunat. Mi-a raspuns binevoitoarea lui sotie Nina (singura femeie din vremea noastra a carei zveltete i-ar permite oricand sa imbrace rochiile unei printese din secolul XV). I-am explicat despre ce e vorba, ea mi l-a dat pe George si, dupa un dialog de treizeci de secunde, am inchis victorios telefonul, anuntand asistenta:

- Vine! Vine!

Iar in scurta vreme George chiar a venit. A intrat in casa, insotit de Nina, la cateva minute inainte de miezul noptii, in timp ce eu, simuland deznadejdea, recitam o poezie de George Cosbuc, in care exista versul "Si George nu mai vine..."

Imediat s-a declansat betia de ras la care visasem. George era intr-o forma de zile mari. Nici eu nu duceam lipsa de umor si ne-am angajat amandoi intr-un schimb de replici hazoase care ii faceau pe cei din jur sa rada cu lacrimi. De altfel, radeam si noi, de propriile noastre glume. Exemplul nostru a devenit contagios, astfel incat si ceilalti au devenit mai inspirati decat de obicei.

Momentul culminant a fost acela in care eu si George am dansat ceardas. Era exact perioada in care George se razboia cu pretentia abuziva a ungurilor din Romania de a se scoate din scolile lor limba romana (astfel incat fusese etichetat pe nedrept ca antimaghiar). Am dansat, deci, ceardas, George canta cantecul de care aveam nevoie intr-o limba maghiara simulata, iar eu il invarteam prin camera cu mult temperament, daramand scaune si provocand explozii de ras (vai de bietii vecini ai doamnei Marian!).

Istoviti, ne-am trantit apoi in fotolii. Desi masa era plina de bunatati, George a exclamat:

- S-o fi gasind ceva de mancare prin casa asta?

- Da, gulas! i-am raspuns eu, ceea ce a provocat o noua explozie de ras.

ALEX. STEFANESCU. Critic si istoric literar, prozator, dramaturg, publicist, realizator de emisiuni TV. Redactor-sef al revistei "Romania literara". Nascut la 6 noiembrie 1947. Autor a 15 carti, dintre care a avut un mare ecou "Istoria literaturii romane contemporane. 1941-2000", aparuta in 2005 (s-au scris despre ea 270 de articole pro si contra, a fost rasplatita cu Premiul Uniunii Scriitorilor si Premiul Academiei). Emisiunea "Un metru cub de cultura" difuzata de Realitatea TV i-a adus Premiul APTR pentru talk-show-uri pe 2004, iar alta emisiune, "Istoria literaturii romane contemporane povestita de Alex. Stefanescu" - Premiul APTR pentru emisiuni culturale pe 2008.