REPORTAJ / O zi din viaţa lui Ionescu

Când vrei să vorbeşti despre un oarecare, despre un român oarecare, anodin, anonim, de rând, fără nici un semn particular, ii spui Ionescu sau Popescu. El e omul cenuşiu, el e exponentul unei intregi naţii. Ca să inţelegi naţia iţi trebuie un exemplar, ca să inţelegi acel exemplar trebuie să-i urmăreşti o singură zi din viaţă.

O cucuvea işi ţipă de pe o creangă semnele ei de care ne speriem cu toţii. Vaietul cucuvelei in noapte este ultimul lucru pe care ai vrea să-l auzi - inima ţi se strânge, pielea se face de găină, gânduri rele iţi trec prin minte.

Cu şi in aceste semne de rele prevestiri se trezeşte oraşul in care locuieşte Ionescu. Rând pe rând, geamurile blocurilor se luminează, semn că oamenii se smulg din braţele somnului spre a se arunca de bunăvoie in ghearele unei noi zile. Aşa incepe filmul de animaţie al lui Mihai Şurubaru "O zi din viaţa lui Ionescu".

Vechi combatant pe frontul animaţiei, in acelaşi timp om de lume şi cu mulţi amici, incercător de a scoate din inerţie lumea românească prin umor - este fondatorul, realizatorul, redactorul-şef, redactorul, caricaturistul multor reviste de umor care au debutat cu haz şi s-au stins in tristeţe, semn că românul nu are chiar atâta umor precât se crede -, Mihai Şurubaru a adunat o sală plină la cinematograful "Eforie" din Capitală, la premiera filmului său.

Recunosc că nu sunt chiar un fan al animaţiei şi că de la Tom şi Jerry şi Pantera roz am aflat puţine motive să urmăresc desene animate. Nu imi plac desenele violente, in care personajele se tot urmăresc spre a se distruge şi nici cele cu tentă filosofardă, parabolele, meditaţiile. De aceea, am mers la filmul ăsta de animaţie dintr-o mai degrabă simpatie faţă de autor decât cu aşteptări artistice. Pas cu pas, secvenţă cu secvenţă, fimul m-a prins, m-a binedispus, m-a făcut pe alocuri să râd in hohote şi in final mi-a creat un sentiment de culpă, culpa de a judeca inainte de a şti, de a cunoaşte. Personajul lui Şurubaru este un Ionescu burlac, evident urâţel, neindemnatic, inocent până spre acea credulitate care seamănă cu prostia. Fără de noroc, este tipul perfect pentru cei din jur ca să işi exercite asupra lui puterea.

In locuinţa sa care poartă toate semnele vieţii anonime şi sărace pe care o duce - sărăcie in toate sensurile -, doar motanul, mare, gras, mereu flămând şi degrabă făcător de stricăciuni, este un semn al viului. In rest, tot ce face Ionescu este robotizare, rupere de realitate. Bietul de el nu observă că persoana rujata până-n cerul gurii şi siliconată până dincolo de scara blocului care i se aruncă de gât in lift - şi pe care vrea să o ia de nevastă - este un transsexual, nu pricepe ce e cu gonflabila dintr-o vitrină şi nici de ce ii pune unul mâna pe fund. La fabrică repetă mecanic actul de a pune ştampile pe cutiile in care se află o păpuşă hâdă. Lui Ionescu nimic nu ii iese ca lumea: micul dejun se face scrum, biletul câştigător la loto, care, nu-i aşa, i-ar fi putut schimba viaţa, zboară in inaltul cerului, excedat de mecanica gesturilor de la serviciu personajul incepe să vadă perechi de sâni in locul porcuşorului din cutie şi, in consecinţă, e dat afară.

Râzi la filmul lui Mihai Şurubaru, dar râzi cam strâmb. Poate pentru că de multe ori te vezi şi pe tine in ipostazele, in intâmplările bietului Ionescu. Şi când la speech-urile de după proiecţie afli că "O zi din viaţa lui Ionescu" este primul film de animaţie sută la sută românesc realizat după 1990, că realizatorul a pus jumătate din sumă spre a-l produce şi că cele 30 de minute au costat opt luni de muncă, râsul iţi ingheaţă intr-o grimasă de durere, nedumerire şi revoltă. Cele trei cucuvele care reapar la finalul filmului spre a da, de data aceasta, stingerea nu prevestesc nici pentru ziua de mâine - a lui Ionescu sau a noastră - ceva bun!

CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este licentiat al Facultatii de Filologie (1974) a Universitatii Bucuresti. Laureat al Academiei Române (2004) pentru romanul "Gerda". Cartile de proza i-au fost premiate de ASPRO, Asociatia Scriitorilor din Bucuresti, Festivalul "Poesis" Satu Mare, revista "Luceafarul". Premiul APLER pentru jurnalism cultural.

Este prezent de la primul numar, saptamânal, cu rubrica "Reportaj", in "Ziarul de Duminica".

Este presedintele sectiei Proza a Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti.