Beneficiarii de fonduri UE nu stiu ce scrie in proiecte si lasa greul consultantilor. Cum comentati?

Autor: Adriana Rosoga 30.09.2009

Beneficiarii de fonduri europene trebuie sa se implice mai mult in realizarea proiectelor pentru accesarea fondurilor europene si sa isi planifice cat mai realist etapele de implementare, altfel vor pierde finantarile europene, sustin firmele care ofera consultanta in proiectele pe bani din partea Uniunii Europene.

"Firmele lasa toata greutatea intocmirii proiectului in seama firmei de consultanta. Merg pe ideea ca daca am dat niste bani, consultantii trebuie sa rezolve toate problemele. Este total gresit! Noi ii consiliem, dar nu putem sa facem totul pentru proiect. Trebuie sa existe implicare si din partea lor. De aceea sunt atatea dificultati la implementare. 99% din beneficiari nu citesc proiectul", spune Laura Radulescu, coordonator proiecte al firmei de consultanta Initial Advisory.

Consultantii spun ca problemele cele mai mari pe care le intampina beneficiarii de fonduri europene sunt la implementarea proiectului, nu la conceperea dosarului.

"La sfarsitul lui 2007 oamenii stiau ca vor veni banii de la UE si am fost asaltati de cereri. Beneficiarii de proiecte voiau sa puna mana repede pe bani si anul trecut cand au intocmit proiectul cereau sa aiba o perioada cat mai scurta de implementare. Anul acesta, dupa ce au semnat contractul pentru finantare s-au vazut in situatia in care nu aveau timpul necesar pentru implementarea proiectului si au cerut prelungirea termenului", explica Madalin Ionita, director general al FM Management Consultancy.

El spune ca in Romania nu exista o cultura a proiectelor.

"Noi ii sfatuim pe micii intreprinzatori sa scrie proiecte pentru accesarea fondurilor europene doar atunci cand au nevoie de bani. Au fost si firme care au vazut ca au aparut niste fonduri pe care nu trebuie sa le returneze si au zis hai sa facem si noi un proiect. La noi, nu exista o cultura a proiectelor", sustine Ionita.

La nivelul regiunii Bucuresti-Ilfov, in cadrul Programului Operational Regional (POR) au fost absorbite doar 3,5% din fondurile alocate pentru perioada 2007-2013, care sunt in valoare de 370,3 mil. euro. Din 62 de proiecte depuse de microintreprinderi, 30 de proiecte au fost respinse sau beneficiarii au renuntat la proiect, in timp ce 32 de proiecte sunt in faza de implementare.

Florentina Moiseanu, directorul general al firmei Tenta Cons, cu o cifra de afaceri anul trecut de peste 386.000 de euro, care activeaza in domeniu constructiilor edilitare, a primit fonduri nerambursabile in valoare de peste 44.000 de euro ca prima transa pentru proiectul pe care l-a depus anul trecut.

"Am apelat la o firma de consultanta ca sa ne fie mai usor cu dosarul, insa beneficiarii trebuie sa aiba grija cum intocmesc proiectul, pentru ca ceea ce scrii trebuie sa si faci. Trebuie urmati toti pasii care sunt in proiect."

Intre decembrie 2008 si mai 2009 au fost depuse proiecte de finantare pentru cele sapte Programe Operationale (PO) de trei miliarde de euro, dintre care au fost aprobate proiecte in valoare de aproape un miliard de euro. Platile efectuate catre beneficiar nu insumeaza decat 100 de milioane de euro.