Competitia bancara a fost dezmortita de “Prima casa”

Autor: Ciprian Valentin Botea 04.10.2009

La trei luni de la acordarea primului credit prin "Prima casa" cea mai mare realizare este ca programul guvernamental a reusit sa dezmorteasca competitia dintre banci. Insa 90% din locuintele cumparate sunt vechi, deci scopul relansarii pietei constructiilor nu este atins.

"Toata lumea prefera apartamente noi, dar nu prea se gasesc astfel de locuinte care sa se incadreaza in limita garantiei de 60.000 de euro. Pana la urma, se cumpara mai multe apartamente vechi pentru ca aici preturile pot fi negociate", a declarat Gabriel Tudor, manager al agentiei imobiliare Activ Imob din Capitala. "Intr-adevar s-a facut un anumit numar de precontracte pentru apartamente achizitionate prin "Prima casa, iar o parte din credite au fost deja aprobate", a declarat Tudor. El spune ca o accelerare a procesului de aprobare a dosarelor a avut loc dupa discutia din luna septembrie dintre premier si Fondul National de Garantare a creditelor pentru IMM-uri.

Pentru creditele acordate prin programul "Prima casa" au fost emise pana acum garantii de 170 mil. euro dintr-un total de 1 mld. euro, potrivit unei declaratii de saptamana trecuta a presedintelui Traian Basescu.