Isarescu: Romania a fost nevoita sa importe credibilitate prin acordul cu FMI

Autor: Izabela Badarau 06.10.2009

Acordul stand-by pe care l-a incheiat Romania cu Fondul Monetar International (FMI) a fost un import de credibilitate de care era mare nevoie, a spus Mugur Isarescu, guvernatorul bancii centrale, in sedinta de audiere de ieri a candidatilor propusi pentru consiliul de administratie al BNR.

"Fondul isi face rolul sau istoric sa acopere golurile in cazul in care o finantare externa dispare (referindu-se la capitalurile private care s-au retras - n.r.) Mai mult, acordurile de finantare externa au sansa sa ne dea o bruma de coerenta in politicile economice. Si nu este o bucurie, o spun cu durere, pentru ca o tara cand importa credibilitate inseamna ca nu reuseste sa exporte credibilitate de pe plan intern", a spus Isarescu.

Parlamentarii din comisiile de buget-finante au inceput ieri, in prezenta guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, sedinta in care urmau sa audieze candidatii propusi de grupurile parlamentare pentru consiliul de administratie al BNR.

Marea provocare pentru Romania in urmatorii ani nu va mai fi inflatia si nivelul dobanzilor, ci deficitul bugetar care trebuie ajustat de la 7-8% la sub 3%, a declarat guvernatorul in sedinta de ieri.

"Acest lucru inseamna o coerenta de politici si lipsa iluziilor. Pentru ca de obicei asa se intampla: se strange intr-o parte si se umfla in alta. Pentru a lupta cu inflatia, au crescut deficitele externe", a spus Isarescu.

Rezervele internationale sunt acum la un nivel mai mult decat confortabil, de 28 mld. euro, plus 2 mld. euro stocul de aur la pretul prezent, a mai spus guvernatorul.

"Rezervele internationale sunt suficiente daca pot acoperi importurile pe o perioada de 3-6 luni. In Romania, rezervele internationale pot acoperi importurile pe o perioada de 9 luni."

Pe viitor insa, ramane ca viitoarea conducere a BNR sa stabileasca strategia rezervelor internationale.

"Atunci cand vom lucra pe zona euro, nu vom mai avea rezerve internationale in euro, pentru ca euro va fi moneda noastra. Veti discuta atunci cu mine sau cu cine va fi guvernatorul Bancii Nationale aceasta strategie de stabilire a nivelului optim al rezervelor internationale", a mai spus guvernatorul bancii centrale in sedinta de ieri.

Isarescu a precizat ca urmatorul mandat al viitoarei conduceri a bancii centrale va coincide exact cu perioada in care Romania se pregateste pentru adoptarea euro, aceasta fiind principala miza.

El a a admis drept o greseala a autoritatilor supraestimarea capacitatii de absorbtie a fondurilor europene - bani gratis - si lipsa investitiilor in infrastructura.