LUMEA ROMANEASCA LA 1900 / Traseismul in politica la sfarsitul secolului al XIX-lea. Cazul Gheorghe Panu
Autor:
Ion Bulei
08.10.2009
Titu Maiorescu i-a zis "multicolor". Pentru ca talentatul
ziarist, avocat, critic literar si politician care a fost Gheorghe
Panu a navigat in Romania vietii lui pe la toate partidele si
curentele.
Studiind la Universitatea din Iasi, e atras de
ideile lui Simion Barnutiu si ale fractionistilor ieseni, in
randurile carora il gasim intre 1867 si 1870. De la inceput se
arata agresiv in scris si in oratorie. Fireste, e
antijunimist.
Dar in 1872 paraseste
fractionistii, intra in randurile junimistilor si e adversar al lui
V.A. Urechia si B.P. Hasdeu. Simtindu-i valoarea intelectuala, Titu
Maiorescu determina Junimea sa-i acorde o bursa la Ecole des Hautes
Etudes din Paris. La intoarcerea in tara, in 1879, dupa doi ani de
cochetari, intra in Partidul National Liberal, pe care pana atunci
il combatuse. Survenind despartirea dintre I.
C. Bratianu si C.A.
Rosetti, e de partea celui din urma. "N-ai fost, nu esti si nici ai
sa fii satisfacut vreodata", i-o spune I.C. Bratianu in 1883. Si
avea dreptate.
Dupa 1884, editeaza "Lupta" si
duce cea mai violenta campanie contra liberalilor. Contra lor, dar
si contra suveranului, acuzat de a fi "catana nemteasca", "ulan
prusian", "izvorul tuturor relelor", "samsarul tuturor tradarilor",
"suflet blestemat", "omul periculos"... Cocheteaza cu
social-democratii si invata de la ei ce inseamna amagirea sociala
ispititoare.
In 1888 creeaza propriul sau
partid, Partidul Democrat Radical, al carui program e negarea
tuturor si a carui principala arma este atacul fara crutare al
adversarului. Colaboratorii sai sunt oameni tineri si, cum se
intampla adesea la aceste varste, si oameni de stanga: Mircea
Rosetti, Vasile Conta, C.D. Anghel, A. Bacalbasa, Al. Ionescu, I.
Teodorescu...
Visand sa fie ministru, Gh. Panu
se apropie din nou de junimisti, dar acestia nu-i mai accepta
colaborarea. P.P. Carp n-are nici o incredere in statornicia
politica a lui Panu si nici in ideile sale radicale. Pentru el,
Panu e un "baiet din popor" care, vazand ca altii au ajuns mari
cu"steagul ros in mana si cu opinca in gura", s-a apucat si el sa
faca acelasi lucru. In general oamenii de stanga nu-i placeau lui
Carp si pentru ca ii caracteriza demagogia, iar daca ideile lor
politice se intampla sa izbandeasca, escamotau izbanda "in favoarea
situatiunii lor politice, fara sa aplice ceea ce ziceau ca vor
aplica in favoarea claselor de jos".
Nici T. Maiorescu n-are
incredere in radicalismul democratic, care "trebuieste combatut ca
ceva periculos si in orice caz prematur si nici nu este mai mare
greseala in politica practica decat ignorarea fazelor treptate,
prin care trebuie sa treaca evolutiunea unui popor".
Panu nu gaseste mai multa
intelegere nici in randurile liberalilor disidenti, cu care aparent
se intelegea (D. Bratianu participa la banchetul prilejuit de
crearea Partidului Democrat Radical, la Iasi, in ianuarie 1889, un
banchet cu sortimente hazlii: mezeluri "in colectivitate", cotlete
de "caprioare conservatoare cu sos junimist", iepuri "laterali cu
salata radicala", vinuri "disidente"...).
Sustinand darea in judecata a
guvernului I.C. Bratianu, Panu isi pierde orice simpatie liberala
si ajunge un izolat pe scena politica (soarta tuturor peregrinilor
politici). Ceea ce nu-l impiedica sa atace la dreapta si la stanga,
mai ales la stanga in acesti ani, impotriva
liberalismului.
Avea dreptate G.D. Pallade: "Si
cand te gandesti ca acest om crede ca anuntand pierzania tuturor,
in potopul coruptiei va gasi naivi care sa-l ia pe el si pe
Bacalbasii sai drept salvatori, mila te cuprinde si trebuie sa
plangi".
Panu a fost de doua ori deputat
(1881, 1888) si o data senator (1892). Dar ar fi vrut sa fie
ministru. Si incontestabil valoarea sa il recomanda. De aceea trece
cu partidul sau la... conservatori in 1897. Trece exact in partea
cealalta. Si tot nu ajunge in guvern. Politica presupune
flexibilitate, acomodare continua, capacitate de receptare a
schimbarilor. Dar presupune si caracter. Istoricul, de cele mai
multe ori, il retine pe acesta din urma.
ION BULEI (n. in
1941). Profesor universitar la Facultatea de Istorie a
Universitatii din Bucuresti, a fost atasat cultural la Roma,
director al Institutului Roman de Cultura de la Venetia. In prezent
este si director al Institutului de Stiinte Politice si Relatii
Internationale al Academiei Romane. Membru al Uniunii Scriitorilor,
al Comisiei Internationale de Relatii Internationale si in colegiul
de redactie al mai multor reviste de specialitate. Specializat in
problematica evolutiei fenomenului politic romanesc, a participat
la editarea unor instrumente de lucru privind istoria moderna a
Romaniei, la diverse proiecte de cercetare internationale, a
publicat un numar considerabil de articole, studii si carti pe teme
dintre cele mai diverse, privind istoria Romaniei si a primit
Premiul Academiei Romane si Premiul special al Uniunii
Scriitorilor. Cartea sa "Scurta istorie a romanilor" a aparut nu
numai in numeroase editii in romaneste, dar si in traduceri in
franceza, engleza, germana, italiana si greaca. A fost decorat cu
ordinul Steaua Romanei in grad de Ofiter, in anul 2000.