TRADUCERI / Cantece de toamna

Foarte rari sunt scriitorii, indiferent de meridian, care sa debuteze cu o carte exceptionala, de referinta, tradusa de indata in multe alte limbi. A reusit brazilianul Ruy Camara, cu "Cantece de toamna"*, un roman prezentat ca monumental, infricosator, emotionant. Traducerea sa va primi Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti.

Ruy Camara s-a nascut in 1954 in Recife, Brazilia, si si-a petrecut copilaria in Messejana, suburbie a orasului Fortaleza. A studiat ingineria la Universitatea din Fortaleza, este licentiat in sociologie si s-a specializat in dramaturgie pentru teatru, cinematografie si televiziune la Institutul Dragao do Mar de Arta si Cultura. In 1990, a renuntat la activitatile de afaceri pentru a se consacra literaturii si semioticii. Cu acest roman de debut demonstreaza o maturitate de invidiat. "Cantece de toamna" este povestea vietii scriitorului francez Isidore Ducasse, cunoscut sub pseudonimul Contele de Lautréamont (1846-1870), nascut in Uruguay, educat in Franta, cel care si-a publicat, anonim, primul cant din "Cantecele lui Maldoror" in 1868, a murit doi ani mai tarziu si a avut o influenta formidabila asupra posteritatii poetice. "Cantecele lui Maldoror" (un lung poem in proza) au fascinat din momentul aparitiei, au fost considerate prima opera literara suprarealista, iar multi suprarealisti (intre care Andre Breton, Antonin Artaud, Salvador Dali, Max Ernst etc.) l-au socotit o sursa majora de inspiratie.

Pentru aceasta carte, Ruy Camara s-a documentat aproape patru ani in Uruguay, Franta si Belgia, a beneficiat de sprijinul unei companii multinationale cu sediul in Brazilia, care l-a sustinut financiar, si a reusit sa reinvie intr-un mod incredibil epoca si personajul, sa reconstituie traiectoria enigmatica a poetului, tragismul vietii sale. Isidore Ducasse se vedea de mic "condamnat la indeplinirea unui destin sinistru", "era bantuit de nevroze pline de neliniste", "cuprins de revolta nemasurata" si de "un sindrom de panica", "urmarit de presimtiri rele", cu "mintea plina de fantome", subnutrit, drogat ("va descoperi de ce cuvintele si spatiul dinainte se metamorfozeaza ori de cate ori mesteca un anume gen de petala"), suferind de o boala incurabila, atras de mistere, de romantici si de Karl Marx, fara "scupule cand aluneca pe panta plagiatului", dornic sa traiasca din plin totul. Creatia in care se angajeaza este de o noutate totala.

Scria noaptea, in fata pianului. A lucrat doar doi ani, iar "Cantecele lui Maldoror" au ca surse de inspiratie opera lui Byron, Mickiewicz, Goethe, Lamartine, Victor Hugo, Alfred de Musset, dar mai ales "Florile raului" de Charles Baudelaire. Opera completa i-a fost publicata in 1869 (apoi in 1890), dar editura a refuzat sa vanda cartea temandu-se ca va fi acuzata de blasfemie si obscenitate. Maldoror, alter ego al autorului, e descris ca un cavaler in mantie neagra, e Blestematul, rebelul luciferian, cel care a renegat totul, "mama, tata, providenta, dragoste, ideal, spre a nu se mai gandi decat la el insusi", revoltatul romantic care a imbratisat raul, "figura mai mult decat umana, trista ca universul, frumoasa ca sinuciderea". Canturile sunt veritabile litanii ale raului, exalta "sfintenia crimei" anuntand o serie de "crime glorioase", iar stanta douazeci a cantului doi inaugureaza o adevarata pedagogie a crimei si violentei. Lectura acestui lung poem a provocat de-a lungul timpului reactii dintre cele mai diverse, de la adorare la repudiere. "In anumite momente - scria, sintetizand, Leo Butnaru -, ai certitudinea ca lectura poemului <<Maldoror>> tine numai si numai de o fenomenologie cosmica, provocându-ti vartejuri psihice."

Toate acestea reuseste sa le creeze si scriitorul brazilian care reface viata poetului. Cartea inainteaza greu, se umple de detalii, unele infinitezimale, de descrieri amanuntite, de culori si mirosuri. Autorul isi analizeaza concomitent scrierea. Nu se teme de digresiuni care pot parea explicatii: "pentru a se inventa adevaruri durabile, este suficient sa existe cineva care sa creada in cuvinte, dupa cum stim deja ca fictiunile cele mai absurde devenind pe aici realitati istorice, nesocotirea ex abrupto a unor paradigme narative nu inseamna intotdeauna diletantism literar sau delir de poet." Cartea este povestita de o "Voce", dar "sa nu se mire mai tarziu cititorul ca vocea care povesteste ne va da de inteles ca inainte chiar ca ..." Lectura devine la fel de halucinanta ca poemul "Maldoror".

"Iata o opera genial de ciudata, perfecta sub aspect estetic, ce merita a fi citita, recitita si gustata in liniste." - scria Gerardo Mello Mourao. Iar Antonio Skarmeta adauga: "Un roman de o asemenea consistenta e un lucru rar chiar si la sfarsitul unei cariere scriitoricesti. <<Cantece de toamna>> este o carte originala si tulburatoare. In paginile sale, Ruy Camara spune povestea unui tanar poet din avangarda literaturii si a vietii. Autorul brazilian patrunde cu naturalete in viata contelui de Lautréamont, fara sa lase eruditia sa domine poezia. Binecuvantat fie Ruy Camara, care ne aduce atat de aproape de un geniu blestemat!"

Versiunea romaneasca a romanului lui Ruy Camara vine dupa cele din franceza, germana, spaniola si dupa un scenariu de film. Traducerea Iuliei Baran este extraordinara. Premiul ce ii va fi acordat la 12 octombrie este pe deplin meritat.

Dar nu putem incheia fara o critica, adusa, de asta data, editurii. Care, in paralel, merita felicitata pentru tiparirea acestui excelent roman. Dar sa fi lovit atat de nemilos criza intr-o editura de prestigiu? Cartea este tiparita cu o litera extrem de mica, iar multimea de scrisori pe care le contine cu o litera inca si mai mica, probabil corp 4 sau 6. Romanul are 500 de pagini si iti trebuie o vointa de fier sa-l duci la capat, dupa fiecare cateva pagini ochii agresati lacrimeaza. Pacat.