INTERVIU / Gheorghe Onut: „Unul dintre primele racnete inteligibile ale Revolutiei noastre a fost «Sa vina sociologii!»“
Autor:
Stelian Turlea
08.10.2009
Gheorghe Onut, "inventatorul"
Facultatii de Sociologie de la Brasov, acopera o diversitate de
campuri ale practicii profesionale de sociolog, de la inventarea de
posturi si programe de televiziune atipice, la consultanta
politico-electorala, dezvoltarea creativitatii si managementul
resursei umane; la baza este insa profesor de metode si tehnici de
cercetare sociologica. Publica foarte rar, tintind carti de
referinta, la care lucreaza cu zecile de ani. Una dintre ele s-a
numit "Masina de idei" (din care "Ziarul de Duminica" a publicat un
amplu serial) - cea mai bogata culegere de tehnici creative in
limba romana. Cea mai recenta este "Profesia de sociolog" - una
dintre putinele monografii ale profesiei de sociolog din ultima
suta de ani worldwide, surprinzatoare in multe privinte.
Interlocutorul nostru este asteptat cu un tratat de metodologie a
cercetarii sociologice, zice-se nici el foarte respectuos cu
ortodoxia domeniului.
- Ai fost inventatorul
Facultatii de Sociologie din Brasov. Cum s-au adaptat la schimbare
si la noile cerinte sociologii din generatia medie dupa
1990?
- Recunosc cu mandrie ca da, am
cam fost. Avandu-i cofaptasi pe colegii mei, de atunci prieteni pe
viata, sociologii Stefan Ungurean si Gheorghe Fulga. Iar Sociologia
de Brasov este una dintre marile realizari ale vietii noastre, iar
pentru mine responsabilitatea cea mai importanta.
Dupa doua generatii de
sociologi-lipsa, intre 1948 si 1966, Romania a mai adunat una, in
consecinta desfiintarii facultatilor de sociologie in 1977,
facultati care au putut fi (re)infiintate abia incepand cu 1990.
(Si nu putem sa nu observam ca regimurile carora le zicem astazi,
destul de prosteste, comuniste au preferat in mod evident sa
fabrice ingineri - eunucii organizatiilor, zice unul dintre
fondatorii managementului modern -, in loc de intelectuali
"umanisti", prin definitie capabili de tot felul de indoieli,
intrebari, idei si de alte pericole fertile. Ar trebui sa ne
surprinda si sa ne ingrijoreze foarte tare faptul ca preponderenta
inginerilor in total fabricatie de diplome superioare continua cu
cea mai senina lipsa de responsabilitate in Romania de dupa 1989,
an dupa an. Iar preponderenta inginerilor per total
intelectualitate este sursa unora dintre cele mai perfide obstacole
in calea bunului mers al treburilor in tara noastra, de la
primitivismul pur si simplu scarbos al culturilor manageriale, la
completa tampenie a discutiilor din spatiul public. Am inchis
paranteza.)
Daca vorbim despre "generatia
medie", vorbim despre cei patru sute cincizeci - cinci sute de
sociologi fabricati, in principal la Universitatea Bucuresti, intre
1966 si 1977. Cei/cele care am traversat, cum a putut fiecare,
epoca toxica a ceausismului, fiecare cu pierderile sale
inevitabile, de aspiratii in primul rand, fiecare cu fanteziile
sale auto-anesteziante. Dar, desi spatiul oficial al misiunii
noastre de intelectual public a fost practic inexistent - spre
deosebire de literati, de exemplu, sau de istorici -, fiecare
dintre noi a exercitat informal, de multe ori copios, intr-o
multime de registre, aceasta misiune definitorie pentru profesia de
sociolog. Faptul ca unul dintre primele racnete inteligibile ale
Revolutiei noastre a fost "Sa vina sociologii!" este cumva relevant
in acest sens, dupa cum este relevanta si explozia interesului
tinerilor pentru facultatile de sociologie dupa 1990.
Am vanitatea sa cred ca dupa
1990 nu prea a fost nevoie sa ne adaptam la schimbare. Am generat
schimbare, formuland cu un minut mai devreme foarte multe dintre
"noile cerinte". Preluand o emotionanta metafora a lui Andrei
Serban, voi spune ca generatia mea de sociologi, in fata careia ma
inclin cu mult drag si minutioase resentimente, a pastrat si a adus
pana aici o floare vie.
- Dupa 20 de ani, esti
multumit de ceea ce ai realizat, de studenti, de procesul de
invatamant?
- De mine nu sunt multumit, cine
naiba e multumit cu sine? Dar, spre totala mea surpriza, vorbesc
foarte serios, a trebuit sa constat ca monografia profesiei de
sociolog pe care am publicat-o anul trecut este o carte foarte
tare. Lipsa de reactie a colegilor mei, sociologii din seraiul
universitar, incepe sa ma faca sa ma simt nu-stiu-cum.
Normal, am toate indoielile in
legatura cu valoarea mea, cum sa zic, reala. Cand eram copil, aveam
o vecina, Mihaela - o minune de fata, foc de frumoasa si de
desteapta, cea mai buna eleva a liceului din cartier, s-ar fi putut
face orice si-ar fi dorit, eu o vedeam ambasador, judecatoare,
superspion sau macar ofiter in trupele de comando. S-a facut
profesoara de educatie fizica si s-a maritat cu un fotbalist, care
de altfel o si insela la juma de an dupa casatorie; s-au mutat la
Timisoara, aspiratia oricarui tanar de perspectiva din Resita.
Sigur, nu sunt Mihaela, nu m-am maritat cu un fotbalist, iar de
ajuns am ajuns mult mai departe, hat pana la Brasov. Mi-e prea
frica sa ma gandesc ca de fapt nu am ales nimic, ci ca atata pot,
asta e valoarea mea. Abia pot sa ma intreb daca nu cumva sunt un
camion de douaspe tone care a ales sa plimbe prin curte un colet de
doua kile; cu admirabile dexteritati si desavarsita competenta,
of course. Ma consolez - in planul superior, ce naiba,
frecventam si noi un pic de filosofie - cu faptul ca suntem atat
rezultatul a ceea ce am ales, cat si a ceea ce am respins. Iar eu
am cam respins cate ceva - inainte, ca si dupa 1990; unii zic ca
(m-)am ratat, ceea ce ar putea fi adevarat daca nu as vedea, sper
ca se vede si de dinafara, ca invat si inventez cate ceva nou si
interesant in fiecare zi. Ceea ce, vorba ceea, va doresc si
dumneavoastra.
Inversand un pic ordinea din
intrebarea dvs. despre "procesul de invatamant" vreau sa va spun ca
e, de foarte multa vreme, o aiureala foarte primejdioasa. O
aiureala care pune in pericol securitatea nationala, sunt intru
totul de acord cu aceasta concluzie a "raportului Miclea". Refuz sa
discut misculatii de analfabet politic, fie el si (prim-)ministru,
care imi ofera drept subiect de dezbatere tot felul de detalii din
categoria mijloacelor - cum facem, fara sa precizeze scopul - de ce
facem ceea ce facem. Care este, de exemplu, scopul invatamantului
obligatoriu, de aici se incepe. Cata vreme nu ni se spune - cu
claritate, la nivelul de intelegere al oricarui cetatean - de
ce facem invatamant obligatoriu, ce urmarim sa obtinem cu
invatamantul obligatoriu - "dezbaterea" despre cum facem
invatamantul obligatoriu, de pilda cate clase sa aiba acesta si ce
dicipline sa se scoata, este demagogica si, in ultima instanta,
idioata. A inlocui dezbaterea asupra scopurilor, singura de
competenta cetateanului, cu "dezbaterea" asupra mijloacelor, care e
de competenta specialistilor, este ticul caracteristic al
demagogiei. Sau al analfabetismului politic. Politicienii astia ai
nostri sunt cinici sau prosti?
Ignorand aceasta regula
fundamentala a democratiei, regimul ceausist ne-a lasat mostenire,
alaturi de alte numeroase grozavii, o scoala obligatorie care
reproduce privilegii de clasa/casta si atasul lor, indelebil din
cate vedem, incredibilele, mizerabilele si inacceptabilele
"meditatii".
Despre studenti vreau sa va spun
asa. Acum cativa ani l-am auzit pe Philip Kotler, una dintre marile
minti ale secolului XX, refondatorul marketingului (in baza unei
competente sociologice, zic eu), un om ajuns la varsta
intelepciunii, zicand ca esentialul este sa-i faca pe studenti
sa-si doreasca sa invete. Mai am pana acolo. Nu mult,
intrebati-i pe studentii mei. Dar mai am.
Preocuparea mea este fata de
absolut stupefianta inertie reproductiva a pattern-ului de student
din epoca socialismului stiintific. Desi pe ei ii asteapta piata
muncii, comportamentul lor de invatare si, in general, de student
este acelasi cu comportamentul nostru de pe vremea cand la
absolvire ne astepta, buna-proasta, repartitia guvernamentala. Desi
e ceva ce tine de sociologie, e ceva ce eu, sociolog cu mari
pretentii, nu reusesc sa-mi explic. Iar nelinistea mea cea mai
nelinistita este ca studentii/absolventii cei mai buni seamana mai
mult cu mine (cel de acum) decat cu colegii lor.
Vorbind insa la obiect, de
studenti in general sunt foarte multumit. Niste cumintei si
cumintele care inghit orice rahat, care stau cu limba-n gura si te
lasa sa traiesti linistit chiar daca ai o cizma in loc de cap si
portofelul in loc de caracter. Basca gramatica din ce in ce mai
aproximativa, deci gandirea din ce in ce mai sleampata. In
concecinta, dinspre partea intelectualitatii putem fi linistiti in
continuare, ne asteapta vremuri linistite. Cacacioase - cu
politicieni ambuscati, medici-bacsis si judecatori-mita -, dar
linistite, nespa? Ba spa, va spun eu. Dumneavoastra, cei care aveti
copii studenti, ce va doriti pentru copiii
dumneavoastra?
- E vreo deosebire intre
invatamantul practicat in provincie si cel din
Capitala?
- Cred ca nu stiu sa raspund la
aceasta intrebare. Dar data fiind hipertrofia - abominabila, in
ordinea unei societati echitabile - a Bucurestiului, de exemplu
faptul ca mai bine de 80% din banii din Romania se invart exclusiv
in Bucuresti, ar trebui sa existe diferente - si multe, si mari. In
mod curios insa, facultatile din Capitala nu sunt cu cat ar
putea/trebui, obiectiv vorbind, sa fie mai bune decat cele din
provincie. E, sa am eu la Brasov bibliotecile din Bucuresti,
angajatorii potentiali din Bucuresti, un teatru ca in Bucuresti,
subiectele de conversatie curenta dintre babutele din Bucuresti sau
macar parcul de la Opera, pe Vladimir Pasti, Andrei Musetescu,
Vintila Mihailescu si Alfred Bulai...
- Care e starea actuala a
sociologiei romanesti? De cativa ani, facultatea ta organizeaza un
colocviu cu tema "Unde suntem in stiintele sociale". Astazi unde
suntem? Unde ne situam?
- Dat fiind faptul ca sufar de
un "patriotism sociologic" destul de fanatic, o sa vorbesc despre
sociologie. Iar in sociologia romaneasca evenimentul de departe cel
mai important este ca ne apropiem de gabaritul unui corp
profesional autentic. A fi acum sociolog in Romania nu mai este
ceva exotic, ca in 1990. Cu un sociolog la cam trei mii de
locuitori, ne apropiem de situatia din SUA, tara cu cea mai
importanta dezvoltare a profesiei noastre. Fiecare universitate cu
un pic de staif si-a facut facultate de sociologie, "sarja" anuala
a acestor facultati este cam de sase sute de absolventi, la care se
adauga cel putin doua sute de absolventi de master si un numar pe
care nu il pot aproxima, probabil vreo douazeci-treizeci, de
doctori. Cu mentiunea ca "procesul Bologna" va genera o crestere
importanta a numarului de absolventi de master si mai ales de
scoala doctorala. De exemplu, numai facultatea de la Universitatea
Bucuresti are in aceasta toamna aproape doua sute de locuri la
doctorat, doua sute!, cu precizarea ca la toate specializarile, nu
numai la sociologie, avem o astfel de crestere. Nu discut aici daca
e bine sau rau, deoarece sunt mult prea nervos apropo de "procesul
Bologna" asta, considerandu-l, ca si pe mama lui, "strategia
Lisabona" si scopul ei - transformarea UE in "cea mai evoluata
societate a cunoasterii din lume", o fumisterie si iresponsabila,
si de prost-gust. Pe langa ea, idiotenia numita "Programul PCR de
edificare a societatii socialiste multilateral dezvoltate si
inaintarea Romaniei spre comunism" ne poate aparea ca un monument
de acuratete conceptuala si de realism.
Revenind la sociologia din
Romania, consider ca tot ce este cu adevarat important se petrece
dincolo de seraiul academic. Si nu vorbesc in primul rand despre
sociologii ajunsi ministri, presedinti de camera parlamentara (doi,
unul, de fapt una, chiar in prezent) si chiar sef al SIE, desi avem
toate motivele sa ne mandrim cu ei. Vorbesc despre cei 95-98%
dintre absolventii de sociologie ajunsi in situatiile profesionale
tipice pentru sociolog, care nu sunt nici in invatamant si nici in
cercetare, si sunt exceptional de multe si de variate (va informez
cu respect ca in monografia profesiei de sociolog cu care ma laudam
mai inainte produc o solutie nu tocmai rea a chestiunii "La ce se
pricep sociologii"). Ca peste tot in lume, sociologii profesionisti
formeaza o majoritate muta. Vocea publica a sociologilor, atata
cata e, e monopolizata de sociologii de serai academic (mai ales
universitari), care nu numai ca nu stiu nimic semnificativ din
practica profesionala a sociologilor profesionisti, fostii lor
studenti sau colegi, de altfel, dar se vad sociologi numai si numai
pe ei. Nu mai vorbim despre faptul ca asociatiile noastre
profesionale sunt pur si simplu asociatii ale sociologilor de
serai, care se ocupa, natural, de propriile pandalii. Rezulta o
distorsionare usor monstruoasa a agendei problemelor profesiei de
sociolog, din care lipseste in mod sistematic exact exercitarea
profesiei de sociolog si problemele ei. Si asta in conditiile in
care profesia de sociolog este practic necunoscuta (iar cand e
cunoscuta, de obicei te poti lua cu mainile de cap). Cu asociatiile
astea la noi e in esenta ca la altii, cu un supliment de accente si
incidente penibile, care nu merita atentia nimanui. Sunt foarte
dezamagit sa constat ca absolventii primelor serii de sociologie de
dupa 1990 ajunsi in invatamantul superior, ma refer la cei
instalati in functii de conducere, au o inclinatie spre smecherie
atat de previzibila si de lamentabila.
Toata grija si toate sperantele
mele sunt legate de colegii mei sociologii practicieni (eu ma
consider in primul rand sociolog practician, si doar secundar unul
de serai universitar). Desi suntem inca departe de el, anticipez ca
se apropie momentul in care tonul profesiei noastre il vor da
sociologii practicieni, asa cum este normal pentru orice corp
profesional ajuns la maturitate. Cu mentiunea ca aceasta situatie
si aceasta evolutie nu sunt un endemism romanesc, parcurgem traseul
sociologiei profesionale din toate tarile dezvoltate.
- E competitiva sociologia
romaneasca?
- Eu cred ca ar fi. E mai greu
de sesizat asta deoarece toti sociologii profesionisti sunt in
transeele practicii lor profesionale de zi cu zi. Problema este ca
sociologii nu se vad in rolul de intelectual public, deci in
definirea si redefinirea agendei problemelor publice si limitarea
irationalitatii deciziei si discursului public. In Romania lipseste
la modul cel mai penibil dispozitivul, mediatic in primul rand,
adecvat al dezbaterii publice. Ceea ce avem noi in tarisoara
noastra in aceasta materie echivaleaza cu un stalp de telegraf pe
post de brad de Craciun.
- Cam in vremea in care ai
creat Facultatea de Sociologie te-ai aventurat si in media, punand
bazele unui post de televiziune. Cum a fost experienta in media? O
regreti? Tanjesti dupa ea?
- A fost o experienta
formidabila, am facut unul dintre cele mai bune lucruri din viata
mea. Atat de bun incat Canal P Plus a fost cumparat, pe bani foarte
buni, de Adrian Sarbu himself (care tocmai inventa Proteveul
si a decis ca e incomparabil mai rentabil sa ne cumpere decat sa ne
aiba drept concurent). Din douazeci si un pic de tineri,
majoritatea copii de nouaspe-douazeci de ani (selectati din vreo
mie o suta de candidati), am creat o echipa de personalitati,
foarte multi fiind acum capi de serie in felia lor - Sorina Manea
Big - directorul de programe al Pro Tv, Nucu Big - cel mai tare
producator de evenimente la est de Edinborough (polul european in
PR events), Raluca Arvat - o cunoasteti, Mihai Moiceanu -
unul dintre marii fotografi ai Romaniei, Emil Grauenfels - un
cameraman de superclasa (care prefera sa stea la Brasov), Decebal
Ciociu Schiller - fost redactor-sef la "Chip", Razvan Iliescu -
tehnician video la Harvard University, Lucian Brandus - un
superwebdesigner, Andrei Alexe - un supermeserias in sisteme de
protectie baze date. Sa va mai zic? I-as scrie pe toti aici, sunt
foarte mandru de ei, de toti si de fiecare in parte, sunt in inima
mea. Impreuna pur si simplu am reinventat televiziunea. Si nu am
voie sa uit firma PREMS si pe Ion Seche, care au riscat vreo trei
sute de mii de dolari pe prostiile din capul nostru, nici unul cu
alta experienta TV decat cea de telespectatori, la inceputul anilor
1990, cand fiecare leut investit in ceva comert aducea profiturile
cele mai babane.
Am mai incercat si alte
experiente de, cum sa zic, pornitor de posturi de televiziune pe
concepte atipice (e.g. videojurnalism, user generated
content, citizen's tv). Ultima a fost la Constanta
(CTV), din pacate ingropata in consecinta unui eveniment tragic -
moartea accidentala a tanarului si minunatului Gabi Caciuloiu, cel
care la sfarsitul lui 2006 imi comandase o televiziune
"ne-mai-vazuta" si incepuse sa investeasca in proiectul pe care i
l-am prezentat vreo trei sferturi de milion de euro. Dupa ce m-am
apucat de treaba, dupa ce am selectat vreo doispe oameni
exceptionali (curios, in Constanta mai multi nu am gasit) si am
finalizat saturarea tehnica si trainingul, noii investitori au
decis ca vor televiziune cu prompter. Niste dobitoci, au reusit de
altfel sa si dea faliment (magarii imi datoreaza si acum vreo opt
mii de euro). Ma doare sufletul dupa oamenii pe care i-am
descoperit cu acea ocazie, dupa superinovativele idei de programe
pe care le-au inventat si dupa efectele pe care CTV le-ar fi avut
in intreg peisajul TV din Romania.
Cred ca voi mai incerca, idei as
mai avea, oameni cu bani si un pic de nebunie s-or mai gasi. Si imi
place foarte mult ideea de producator independent de televiziune
(acum vreo trei ani am si castigat concursul televiziunii publice
pentru programul "Late night talk-show", dar mi-am dat seama
ca nu am timp sa-l fac, imi cer scuze si pe aceasta cale de la
oamenii din TVR pe care i-am incurcat astfel).
Despre aparitiile mele TV vreau
sa spun un singur lucru: daca ii scoatem din discutie pe Mircea
Dinescu, Emil Hurezeanu si, oarecum, pe Stelian Tanase (Ion
Cristoiu si Cristian Tudor Popescu s-au scos, saracii, singuri),
realizatorii de programe jurnalistice de pe micile noastre ecrane
sunt atat de vai-de-capul-lor, incat pot sa-i bat pe toti si inca
legat la gura. Si asta nu pentru ca eu as fi foarte bun, ci pentru
ca ei sunt foarte rai. TVR-ul cel putin a ajuns o caricatura, dar
vad ca pe nimeni nu preocupa chestia asta.
- Ai fost consultant politic
si electoral al multor oameni politici. Tin ei cont de sfaturile
unui sociolog?
- Am fost si sunt, e una dintre
specialitatile mele ca sociolog practician; chiar acum sunt. Un
mogul de televiziune din tara noastra, nu spun cine, a investit
aproape o suta de mii de dolari in pregatirea mea. De exemplu, in
2000 am fost "treinuit" de echipa lui Georgica Bus, iar in 1996, am
lucrat alaturi de echipa de "mercenari americani care n-au
existat", adusi, asta pot sa spun acum, de Viorel Hrebenciuc si de
Cristi Burci pentru PDSR (de la Moscova, unde il scosesera
presedinte pe Eltin, de la 6% scor de sondaj la intrarea in
campania electorala, impotriva unui Dziuganov cu 46%). Imi pare
rau, dar va trebui sa acceptati ca nu pot sa va spun prea multe din
experienta mea de "consultant politic si electoral". Este una
dintre regulile elementare in acest domeniu, regula pe care
incet-incet au inceput sa o respecte cam toti cei care conteaza pe
piata acestui tip de prestatii profesionale. Dar pot sa va spun, de
exemplu, ca la alegerile locale de anul trecut am fost platit sa nu
intru in joc, ceea ce indica o piata destul de
subtila.
In chestiunea cu tinutul cont,
prin anii '90 (ai secolului trecut, voala-de-vezi) era la mare
trecere printre noi, zugravii electorali, sustinerea ca in America
un candidat, oricare ar fi el, nu deschide gura de capul sau nici
ca sa respire; ziceam ceva de genul "In SUA, candidatul are voie sa
vorbeasca din capul sau exact atata cat are voie sa vorbeasca pasta
de dinti sau detergentul (obiect al unei campanii de imagine) din
capul ei/lui". Intre timp am mai progresat si noi, prestatori si
clienti deopotriva, e adevarat, nu chiar toti. O campanie
electorala este o campanie, are foarte mult din caracteristicile
actiunilor militare. Disciplina este esentiala, de pilda regula
"Stai in mesaj!" Beleaua e cu multitudinea de binevoitori -
neobositi, supercompetenti, imperativi, perfect edificati - care
roiesc in jurul candidatilor.
- Comanda sociala este
intotdeauna foarte concreta sau trebuie sa contribui cu imaginatia
sociologica?
- N-am inteles niciodata
chestia asta cu comanda sociala. Sociologul nu este un lefegiu pe
spinarea statului, care satisface spanacul asta de comanda sociala.
Sociologul este un prestator care se pricepe sa schimbe entitati
social-umane, el are clienti care isi doresc o anumita schimbare in
conduita anumitor oameni. Sigur, ar fi bine sa nu uitam ca
"Imaginatia sociologica" este titlul uneia dintre cele mai faimoase
monografii ale profesiei de sociolog. Imaginatia sociologica este
ca eu trebuie sa vin cu solutia acolo unde orice alt profesionist
zice pas.
STELIAN TURLEA (n. 1946) a
urmat studii de filologie (1968) si filosofie (1976), la Bucuresti,
a fost aproape trei decenii redactor de politica externa la revista
"Lumea", a condus, dupa 1989, revistele "Lumea", "Zig-Zag", apoi
ziarul "Meridian", dupa care a lucrat in televiziune, ca sef al
departamentului de stiri al Antenei 1. Din 1996 lucreaza la PRO TV,
din 2000 este si editor senior al Ziarului de Duminica. Este
autorul a zece carti de publicistica, zece romane, opt carti pentru
copii si doua traduceri. A ingrijit trei albume. A primit Premiul
Uniunii Scriitorilor pentru literatura pentru copii (2003), Premiul
Asociatiei Editorilor din Romania (AER) pentru literatura pentru
copii (2005), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (2006),
Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti (2007). A fost
nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatura
pentru copii in 2000 si Premiul AER pentru roman in 2003.