INTERVIU / Gheorghe Onut: „Unul dintre primele racnete inteligibile ale Revolutiei noastre a fost «Sa vina sociologii!»“

Autor: Stelian Turlea 08.10.2009
Gheorghe Onut, "inventatorul" Facultatii de Sociologie de la Brasov, acopera o diversitate de campuri ale practicii profesionale de sociolog, de la inventarea de posturi si programe de televiziune atipice, la consultanta politico-electorala, dezvoltarea creativitatii si managementul resursei umane; la baza este insa profesor de metode si tehnici de cercetare sociologica. Publica foarte rar, tintind carti de referinta, la care lucreaza cu zecile de ani. Una dintre ele s-a numit "Masina de idei" (din care "Ziarul de Duminica" a publicat un amplu serial) - cea mai bogata culegere de tehnici creative in limba romana. Cea mai recenta este "Profesia de sociolog" - una dintre putinele monografii ale profesiei de sociolog din ultima suta de ani worldwide, surprinzatoare in multe privinte. Interlocutorul nostru este asteptat cu un tratat de metodologie a cercetarii sociologice, zice-se nici el foarte respectuos cu ortodoxia domeniului.
- Ai fost inventatorul Facultatii de Sociologie din Brasov. Cum s-au adaptat la schimbare si la noile cerinte sociologii din generatia medie dupa 1990?
- Recunosc cu mandrie ca da, am cam fost. Avandu-i cofaptasi pe colegii mei, de atunci prieteni pe viata, sociologii Stefan Ungurean si Gheorghe Fulga. Iar Sociologia de Brasov este una dintre marile realizari ale vietii noastre, iar pentru mine responsabilitatea cea mai importanta.
Dupa doua generatii de sociologi-lipsa, intre 1948 si 1966, Romania a mai adunat una, in consecinta desfiintarii facultatilor de sociologie in 1977, facultati care au putut fi (re)infiintate abia incepand cu 1990. (Si nu putem sa nu observam ca regimurile carora le zicem astazi, destul de prosteste, comuniste au preferat in mod evident sa fabrice ingineri - eunucii organizatiilor, zice unul dintre fondatorii managementului modern -, in loc de intelectuali "umanisti", prin definitie capabili de tot felul de indoieli, intrebari, idei si de alte pericole fertile. Ar trebui sa ne surprinda si sa ne ingrijoreze foarte tare faptul ca preponderenta inginerilor in total fabricatie de diplome superioare continua cu cea mai senina lipsa de responsabilitate in Romania de dupa 1989, an dupa an. Iar preponderenta inginerilor per total intelectualitate este sursa unora dintre cele mai perfide obstacole in calea bunului mers al treburilor in tara noastra, de la primitivismul pur si simplu scarbos al culturilor manageriale, la completa tampenie a discutiilor din spatiul public. Am inchis paranteza.)
Daca vorbim despre "generatia medie", vorbim despre cei patru sute cincizeci - cinci sute de sociologi fabricati, in principal la Universitatea Bucuresti, intre 1966 si 1977. Cei/cele care am traversat, cum a putut fiecare, epoca toxica a ceausismului, fiecare cu pierderile sale inevitabile, de aspiratii in primul rand, fiecare cu fanteziile sale auto-anesteziante. Dar, desi spatiul oficial al misiunii noastre de intelectual public a fost practic inexistent - spre deosebire de literati, de exemplu, sau de istorici -, fiecare dintre noi a exercitat informal, de multe ori copios, intr-o multime de registre, aceasta misiune definitorie pentru profesia de sociolog. Faptul ca unul dintre primele racnete inteligibile ale Revolutiei noastre a fost "Sa vina sociologii!" este cumva relevant in acest sens, dupa cum este relevanta si explozia interesului tinerilor pentru facultatile de sociologie dupa 1990.
Am vanitatea sa cred ca dupa 1990 nu prea a fost nevoie sa ne adaptam la schimbare. Am generat schimbare, formuland cu un minut mai devreme foarte multe dintre "noile cerinte". Preluand o emotionanta metafora a lui Andrei Serban, voi spune ca generatia mea de sociologi, in fata careia ma inclin cu mult drag si minutioase resentimente, a pastrat si a adus pana aici o floare vie.
- Dupa 20 de ani, esti multumit de ceea ce ai realizat, de studenti, de procesul de invatamant?
- De mine nu sunt multumit, cine naiba e multumit cu sine? Dar, spre totala mea surpriza, vorbesc foarte serios, a trebuit sa constat ca monografia profesiei de sociolog pe care am publicat-o anul trecut este o carte foarte tare. Lipsa de reactie a colegilor mei, sociologii din seraiul universitar, incepe sa ma faca sa ma simt nu-stiu-cum.
Normal, am toate indoielile in legatura cu valoarea mea, cum sa zic, reala. Cand eram copil, aveam o vecina, Mihaela - o minune de fata, foc de frumoasa si de desteapta, cea mai buna eleva a liceului din cartier, s-ar fi putut face orice si-ar fi dorit, eu o vedeam ambasador, judecatoare, superspion sau macar ofiter in trupele de comando. S-a facut profesoara de educatie fizica si s-a maritat cu un fotbalist, care de altfel o si insela la juma de an dupa casatorie; s-au mutat la Timisoara, aspiratia oricarui tanar de perspectiva din Resita. Sigur, nu sunt Mihaela, nu m-am maritat cu un fotbalist, iar de ajuns am ajuns mult mai departe, hat pana la Brasov. Mi-e prea frica sa ma gandesc ca de fapt nu am ales nimic, ci ca atata pot, asta e valoarea mea. Abia pot sa ma intreb daca nu cumva sunt un camion de douaspe tone care a ales sa plimbe prin curte un colet de doua kile; cu admirabile dexteritati si desavarsita competenta, of course. Ma consolez - in planul superior, ce naiba, frecventam si noi un pic de filosofie - cu faptul ca suntem atat rezultatul a ceea ce am ales, cat si a ceea ce am respins. Iar eu am cam respins cate ceva - inainte, ca si dupa 1990; unii zic ca (m-)am ratat, ceea ce ar putea fi adevarat daca nu as vedea, sper ca se vede si de dinafara, ca invat si inventez cate ceva nou si interesant in fiecare zi. Ceea ce, vorba ceea, va doresc si dumneavoastra.
Inversand un pic ordinea din intrebarea dvs. despre "procesul de invatamant" vreau sa va spun ca e, de foarte multa vreme, o aiureala foarte primejdioasa. O aiureala care pune in pericol securitatea nationala, sunt intru totul de acord cu aceasta concluzie a "raportului Miclea". Refuz sa discut misculatii de analfabet politic, fie el si (prim-)ministru, care imi ofera drept subiect de dezbatere tot felul de detalii din categoria mijloacelor - cum facem, fara sa precizeze scopul - de ce facem ceea ce facem. Care este, de exemplu, scopul invatamantului obligatoriu, de aici se incepe. Cata vreme nu ni se spune - cu claritate, la nivelul de intelegere al oricarui cetatean - de ce facem invatamant obligatoriu, ce urmarim sa obtinem cu invatamantul obligatoriu - "dezbaterea" despre cum facem invatamantul obligatoriu, de pilda cate clase sa aiba acesta si ce dicipline sa se scoata, este demagogica si, in ultima instanta, idioata. A inlocui dezbaterea asupra scopurilor, singura de competenta cetateanului, cu "dezbaterea" asupra mijloacelor, care e de competenta specialistilor, este ticul caracteristic al demagogiei. Sau al analfabetismului politic. Politicienii astia ai nostri sunt cinici sau prosti?
Ignorand aceasta regula fundamentala a democratiei, regimul ceausist ne-a lasat mostenire, alaturi de alte numeroase grozavii, o scoala obligatorie care reproduce privilegii de clasa/casta si atasul lor, indelebil din cate vedem, incredibilele, mizerabilele si inacceptabilele "meditatii".
Despre studenti vreau sa va spun asa. Acum cativa ani l-am auzit pe Philip Kotler, una dintre marile minti ale secolului XX, refondatorul marketingului (in baza unei competente sociologice, zic eu), un om ajuns la varsta intelepciunii, zicand ca esentialul este sa-i faca pe studenti sa-si doreasca sa invete. Mai am pana acolo. Nu mult, intrebati-i pe studentii mei. Dar mai am.
Preocuparea mea este fata de absolut stupefianta inertie reproductiva a pattern-ului de student din epoca socialismului stiintific. Desi pe ei ii asteapta piata muncii, comportamentul lor de invatare si, in general, de student este acelasi cu comportamentul nostru de pe vremea cand la absolvire ne astepta, buna-proasta, repartitia guvernamentala. Desi e ceva ce tine de sociologie, e ceva ce eu, sociolog cu mari pretentii, nu reusesc sa-mi explic. Iar nelinistea mea cea mai nelinistita este ca studentii/absolventii cei mai buni seamana mai mult cu mine (cel de acum) decat cu colegii lor.
Vorbind insa la obiect, de studenti in general sunt foarte multumit. Niste cumintei si cumintele care inghit orice rahat, care stau cu limba-n gura si te lasa sa traiesti linistit chiar daca ai o cizma in loc de cap si portofelul in loc de caracter. Basca gramatica din ce in ce mai aproximativa, deci gandirea din ce in ce mai sleampata. In concecinta, dinspre partea intelectualitatii putem fi linistiti in continuare, ne asteapta vremuri linistite. Cacacioase - cu politicieni ambuscati, medici-bacsis si judecatori-mita -, dar linistite, nespa? Ba spa, va spun eu. Dumneavoastra, cei care aveti copii studenti, ce va doriti pentru copiii dumneavoastra?
- E vreo deosebire intre invatamantul practicat in provincie si cel din Capitala?
- Cred ca nu stiu sa raspund la aceasta intrebare. Dar data fiind hipertrofia - abominabila, in ordinea unei societati echitabile - a Bucurestiului, de exemplu faptul ca mai bine de 80% din banii din Romania se invart exclusiv in Bucuresti, ar trebui sa existe diferente - si multe, si mari. In mod curios insa, facultatile din Capitala nu sunt cu cat ar putea/trebui, obiectiv vorbind, sa fie mai bune decat cele din provincie. E, sa am eu la Brasov bibliotecile din Bucuresti, angajatorii potentiali din Bucuresti, un teatru ca in Bucuresti, subiectele de conversatie curenta dintre babutele din Bucuresti sau macar parcul de la Opera, pe Vladimir Pasti, Andrei Musetescu, Vintila Mihailescu si Alfred Bulai...
- Care e starea actuala a sociologiei romanesti? De cativa ani, facultatea ta organizeaza un colocviu cu tema "Unde suntem in stiintele sociale". Astazi unde suntem? Unde ne situam?
- Dat fiind faptul ca sufar de un "patriotism sociologic" destul de fanatic, o sa vorbesc despre sociologie. Iar in sociologia romaneasca evenimentul de departe cel mai important este ca ne apropiem de gabaritul unui corp profesional autentic. A fi acum sociolog in Romania nu mai este ceva exotic, ca in 1990. Cu un sociolog la cam trei mii de locuitori, ne apropiem de situatia din SUA, tara cu cea mai importanta dezvoltare a profesiei noastre. Fiecare universitate cu un pic de staif si-a facut facultate de sociologie, "sarja" anuala a acestor facultati este cam de sase sute de absolventi, la care se adauga cel putin doua sute de absolventi de master si un numar pe care nu il pot aproxima, probabil vreo douazeci-treizeci, de doctori. Cu mentiunea ca "procesul Bologna" va genera o crestere importanta a numarului de absolventi de master si mai ales de scoala doctorala. De exemplu, numai facultatea de la Universitatea Bucuresti are in aceasta toamna aproape doua sute de locuri la doctorat, doua sute!, cu precizarea ca la toate specializarile, nu numai la sociologie, avem o astfel de crestere. Nu discut aici daca e bine sau rau, deoarece sunt mult prea nervos apropo de "procesul Bologna" asta, considerandu-l, ca si pe mama lui, "strategia Lisabona" si scopul ei - transformarea UE in "cea mai evoluata societate a cunoasterii din lume", o fumisterie si iresponsabila, si de prost-gust. Pe langa ea, idiotenia numita "Programul PCR de edificare a societatii socialiste multilateral dezvoltate si inaintarea Romaniei spre comunism" ne poate aparea ca un monument de acuratete conceptuala si de realism.
Revenind la sociologia din Romania, consider ca tot ce este cu adevarat important se petrece dincolo de seraiul academic. Si nu vorbesc in primul rand despre sociologii ajunsi ministri, presedinti de camera parlamentara (doi, unul, de fapt una, chiar in prezent) si chiar sef al SIE, desi avem toate motivele sa ne mandrim cu ei. Vorbesc despre cei 95-98% dintre absolventii de sociologie ajunsi in situatiile profesionale tipice pentru sociolog, care nu sunt nici in invatamant si nici in cercetare, si sunt exceptional de multe si de variate (va informez cu respect ca in monografia profesiei de sociolog cu care ma laudam mai inainte produc o solutie nu tocmai rea a chestiunii "La ce se pricep sociologii"). Ca peste tot in lume, sociologii profesionisti formeaza o majoritate muta. Vocea publica a sociologilor, atata cata e, e monopolizata de sociologii de serai academic (mai ales universitari), care nu numai ca nu stiu nimic semnificativ din practica profesionala a sociologilor profesionisti, fostii lor studenti sau colegi, de altfel, dar se vad sociologi numai si numai pe ei. Nu mai vorbim despre faptul ca asociatiile noastre profesionale sunt pur si simplu asociatii ale sociologilor de serai, care se ocupa, natural, de propriile pandalii. Rezulta o distorsionare usor monstruoasa a agendei problemelor profesiei de sociolog, din care lipseste in mod sistematic exact exercitarea profesiei de sociolog si problemele ei. Si asta in conditiile in care profesia de sociolog este practic necunoscuta (iar cand e cunoscuta, de obicei te poti lua cu mainile de cap). Cu asociatiile astea la noi e in esenta ca la altii, cu un supliment de accente si incidente penibile, care nu merita atentia nimanui. Sunt foarte dezamagit sa constat ca absolventii primelor serii de sociologie de dupa 1990 ajunsi in invatamantul superior, ma refer la cei instalati in functii de conducere, au o inclinatie spre smecherie atat de previzibila si de lamentabila.
Toata grija si toate sperantele mele sunt legate de colegii mei sociologii practicieni (eu ma consider in primul rand sociolog practician, si doar secundar unul de serai universitar). Desi suntem inca departe de el, anticipez ca se apropie momentul in care tonul profesiei noastre il vor da sociologii practicieni, asa cum este normal pentru orice corp profesional ajuns la maturitate. Cu mentiunea ca aceasta situatie si aceasta evolutie nu sunt un endemism romanesc, parcurgem traseul sociologiei profesionale din toate tarile dezvoltate.
- E competitiva sociologia romaneasca?
- Eu cred ca ar fi. E mai greu de sesizat asta deoarece toti sociologii profesionisti sunt in transeele practicii lor profesionale de zi cu zi. Problema este ca sociologii nu se vad in rolul de intelectual public, deci in definirea si redefinirea agendei problemelor publice si limitarea irationalitatii deciziei si discursului public. In Romania lipseste la modul cel mai penibil dispozitivul, mediatic in primul rand, adecvat al dezbaterii publice. Ceea ce avem noi in tarisoara noastra in aceasta materie echivaleaza cu un stalp de telegraf pe post de brad de Craciun.
- Cam in vremea in care ai creat Facultatea de Sociologie te-ai aventurat si in media, punand bazele unui post de televiziune. Cum a fost experienta in media? O regreti? Tanjesti dupa ea?
- A fost o experienta formidabila, am facut unul dintre cele mai bune lucruri din viata mea. Atat de bun incat Canal P Plus a fost cumparat, pe bani foarte buni, de Adrian Sarbu himself (care tocmai inventa Proteveul si a decis ca e incomparabil mai rentabil sa ne cumpere decat sa ne aiba drept concurent). Din douazeci si un pic de tineri, majoritatea copii de nouaspe-douazeci de ani (selectati din vreo mie o suta de candidati), am creat o echipa de personalitati, foarte multi fiind acum capi de serie in felia lor - Sorina Manea Big - directorul de programe al Pro Tv, Nucu Big - cel mai tare producator de evenimente la est de Edinborough (polul european in PR events), Raluca Arvat - o cunoasteti, Mihai Moiceanu - unul dintre marii fotografi ai Romaniei, Emil Grauenfels - un cameraman de superclasa (care prefera sa stea la Brasov), Decebal Ciociu Schiller - fost redactor-sef la "Chip", Razvan Iliescu - tehnician video la Harvard University, Lucian Brandus - un superwebdesigner, Andrei Alexe - un supermeserias in sisteme de protectie baze date. Sa va mai zic? I-as scrie pe toti aici, sunt foarte mandru de ei, de toti si de fiecare in parte, sunt in inima mea. Impreuna pur si simplu am reinventat televiziunea. Si nu am voie sa uit firma PREMS si pe Ion Seche, care au riscat vreo trei sute de mii de dolari pe prostiile din capul nostru, nici unul cu alta experienta TV decat cea de telespectatori, la inceputul anilor 1990, cand fiecare leut investit in ceva comert aducea profiturile cele mai babane.
Am mai incercat si alte experiente de, cum sa zic, pornitor de posturi de televiziune pe concepte atipice (e.g. videojurnalism, user generated content, citizen's tv). Ultima a fost la Constanta (CTV), din pacate ingropata in consecinta unui eveniment tragic - moartea accidentala a tanarului si minunatului Gabi Caciuloiu, cel care la sfarsitul lui 2006 imi comandase o televiziune "ne-mai-vazuta" si incepuse sa investeasca in proiectul pe care i l-am prezentat vreo trei sferturi de milion de euro. Dupa ce m-am apucat de treaba, dupa ce am selectat vreo doispe oameni exceptionali (curios, in Constanta mai multi nu am gasit) si am finalizat saturarea tehnica si trainingul, noii investitori au decis ca vor televiziune cu prompter. Niste dobitoci, au reusit de altfel sa si dea faliment (magarii imi datoreaza si acum vreo opt mii de euro). Ma doare sufletul dupa oamenii pe care i-am descoperit cu acea ocazie, dupa superinovativele idei de programe pe care le-au inventat si dupa efectele pe care CTV le-ar fi avut in intreg peisajul TV din Romania.
Cred ca voi mai incerca, idei as mai avea, oameni cu bani si un pic de nebunie s-or mai gasi. Si imi place foarte mult ideea de producator independent de televiziune (acum vreo trei ani am si castigat concursul televiziunii publice pentru programul "Late night talk-show", dar mi-am dat seama ca nu am timp sa-l fac, imi cer scuze si pe aceasta cale de la oamenii din TVR pe care i-am incurcat astfel).
Despre aparitiile mele TV vreau sa spun un singur lucru: daca ii scoatem din discutie pe Mircea Dinescu, Emil Hurezeanu si, oarecum, pe Stelian Tanase (Ion Cristoiu si Cristian Tudor Popescu s-au scos, saracii, singuri), realizatorii de programe jurnalistice de pe micile noastre ecrane sunt atat de vai-de-capul-lor, incat pot sa-i bat pe toti si inca legat la gura. Si asta nu pentru ca eu as fi foarte bun, ci pentru ca ei sunt foarte rai. TVR-ul cel putin a ajuns o caricatura, dar vad ca pe nimeni nu preocupa chestia asta.
- Ai fost consultant politic si electoral al multor oameni politici. Tin ei cont de sfaturile unui sociolog?
- Am fost si sunt, e una dintre specialitatile mele ca sociolog practician; chiar acum sunt. Un mogul de televiziune din tara noastra, nu spun cine, a investit aproape o suta de mii de dolari in pregatirea mea. De exemplu, in 2000 am fost "treinuit" de echipa lui Georgica Bus, iar in 1996, am lucrat alaturi de echipa de "mercenari americani care n-au existat", adusi, asta pot sa spun acum, de Viorel Hrebenciuc si de Cristi Burci pentru PDSR (de la Moscova, unde il scosesera presedinte pe Eltin, de la 6% scor de sondaj la intrarea in campania electorala, impotriva unui Dziuganov cu 46%). Imi pare rau, dar va trebui sa acceptati ca nu pot sa va spun prea multe din experienta mea de "consultant politic si electoral". Este una dintre regulile elementare in acest domeniu, regula pe care incet-incet au inceput sa o respecte cam toti cei care conteaza pe piata acestui tip de prestatii profesionale. Dar pot sa va spun, de exemplu, ca la alegerile locale de anul trecut am fost platit sa nu intru in joc, ceea ce indica o piata destul de subtila.
In chestiunea cu tinutul cont, prin anii '90 (ai secolului trecut, voala-de-vezi) era la mare trecere printre noi, zugravii electorali, sustinerea ca in America un candidat, oricare ar fi el, nu deschide gura de capul sau nici ca sa respire; ziceam ceva de genul "In SUA, candidatul are voie sa vorbeasca din capul sau exact atata cat are voie sa vorbeasca pasta de dinti sau detergentul (obiect al unei campanii de imagine) din capul ei/lui". Intre timp am mai progresat si noi, prestatori si clienti deopotriva, e adevarat, nu chiar toti. O campanie electorala este o campanie, are foarte mult din caracteristicile actiunilor militare. Disciplina este esentiala, de pilda regula "Stai in mesaj!" Beleaua e cu multitudinea de binevoitori - neobositi, supercompetenti, imperativi, perfect edificati - care roiesc in jurul candidatilor.
- Comanda sociala este intotdeauna foarte concreta sau trebuie sa contribui cu imaginatia sociologica?
- N-am inteles niciodata chestia asta cu comanda sociala. Sociologul nu este un lefegiu pe spinarea statului, care satisface spanacul asta de comanda sociala. Sociologul este un prestator care se pricepe sa schimbe entitati social-umane, el are clienti care isi doresc o anumita schimbare in conduita anumitor oameni. Sigur, ar fi bine sa nu uitam ca "Imaginatia sociologica" este titlul uneia dintre cele mai faimoase monografii ale profesiei de sociolog. Imaginatia sociologica este ca eu trebuie sa vin cu solutia acolo unde orice alt profesionist zice pas.

STELIAN TURLEA (n. 1946) a urmat studii de filologie (1968) si filosofie (1976), la Bucuresti, a fost aproape trei decenii redactor de politica externa la revista "Lumea", a condus, dupa 1989, revistele "Lumea", "Zig-Zag", apoi ziarul "Meridian", dupa care a lucrat in televiziune, ca sef al departamentului de stiri al Antenei 1. Din 1996 lucreaza la PRO TV, din 2000 este si editor senior al Ziarului de Duminica. Este autorul a zece carti de publicistica, zece romane, opt carti pentru copii si doua traduceri. A ingrijit trei albume. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatura pentru copii (2003), Premiul Asociatiei Editorilor din Romania (AER) pentru literatura pentru copii (2005), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (2006), Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti (2007). A fost nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatura pentru copii in 2000 si Premiul AER pentru roman in 2003.