REPORTAJ / O seara de vineri cu umbra lui Nino

Intr-o formulă stabilizată de ceva timp, Serile de Poezie şi Muzică de la Muzeu iţi oferă pentru un ceas şi jumătate-două o gamă de sentimente, unele contradictorii, de la tristeţe la bucurie, de la depresie la exaltare. Tristeţea profundă că mulţi, prea mulţi prieteni s-au grăbit să plece intr-o altă lume, nu ştiu dacă neapărat mai bună, dar poate mai puţin violentă, mai puţin dezumanizată, mai puţin murdară decât cea lăsată nouă, tristeţea că ii uităm prea repede şi că, luaţi cu grijile noastre de fiecare zi, nu ne putem rupe de ele spre a le da din timpul nostru un ceas lor - care nu au mai avut timp, bucurie că, totuşi, mai există oameni care cred in prietenie şi nu in cunoştinţele pasagere. Nu vin mulţi la aceste seri. Dar Cafeneaua nu este nici dezolant de goală. Aş spune că vin exact câţi trebuie spre a crea o atmosferă caldă, in care graniţele dintre viaţă şi literatură se permeabilizează. Exişti in interiorul lumii poetice, iar această trăire te purifică, aproape te dematerializează.

La 1 octombrie, Ion (Nino) Stratan ar fi implinit 54 de ani. La 19 octombrie, se implinesc patru ani de la dispariţia sa. A trăit fix o jumătate de secol. Puţin pentru o viaţă de om, suficient pentru a-şi face o viaţă plină de poet. In grupul lunediştilor, a fost o figură aparte, imbinând ludicul cu amarul, pe Caragiale cu Nichita Stănescu, revolta cu resemnarea, viaţa cu poezia şi moartea. Iconoclast, incomod pentru autorităţile comuniste, a publicat puţin inainte de 1990. Prezent in volumul colectiv "Aer cu diamante", alături de Mircea Cărtărescu, Florin Iaru şi Traian T. Coşovei, mai reuşeşte doar cu un volum să spargă barierele ce i se puneau mereu şi mereu in cale - "Cinci cântece pentru eroii civilizatori" (1983). După 1990, intr-o frenezie vecină cu disperarea că timpul nu va avea răbdare cu el, publică 13 volume, consolidând ceea ce de fapt se arătase a fi incă de la primele volume: un poet tragic, profund, bine individualizat printre colegii săi de generaţie.

La reuniunea de la MNLR, Traian T. Coşovei l-a prezentat şi l-a evocat in felul său inconfundabil: bonom, prietenos, admirativ. Se vede la Traian că are cultul prieteniei literare, că ii face plăcere să pună in lumină talentul confraţilor, că un poem reuşit al unui autor ii produce o reală incântare. Se bucură de parcă l-ar fi scris el insuşi.

Ioana Crăciunescu a mers in spiritul ludicului lui Nino, propunând jocul de-a "Ne iubim" intr-un colaj dulce şi amar, comic şi tragic.

Imi place Vlad Ciobanu in această postură de comentator al literaturii care combină talentul de povestitor cu spiritul pătrunzător al observaţiei.

Mircea Tiberian umple tot spaţiul, fluidizează cuvintele in sunete, interpretează fiecare text (respectul meu, Mircea, pentru faptul că ii citeşti, profund, pe autorii ce urmează a fi prezentaţi), discret şi plin oferind chei noi de lectură. Maria Răducanu este o voce şi o prezenţă de acolo, din acel lirism puternic şi in şoaptă şi in tânguire, şi in mândrie şi orgoliu, şi in modestie şi supunere.

Iar pentru ca toate acestea să se intâmple, a fost nevoie de Nino!

CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este licentiat al Facultatii de Filologie (1974) a Universitatii Bucuresti. Laureat al Academiei Române (2004) pentru romanul "Gerda". Cartile de proza i-au fost premiate de ASPRO, Asociatia Scriitorilor din Bucuresti, Festivalul "Poesis" Satu Mare, revista "Luceafarul". Premiul APLER pentru jurnalism cultural.

Este prezent de la primul numar, saptamânal, cu rubrica "Reportaj", in "Ziarul de Duminica".