Echipa de tehnocrati - solutia fortata de opozitie dupa caderea Guvernului

Autor: Iulian Anghel 11.10.2009

In asteptarea caderii Guvernului Boc, opozitia arunca pe piata nume de posibili premieri tehnocrati. Insa decizia apartine, constitutional, doar presedintelui in functie, Traian Basescu care nu agreeaza, cel putin public, aceasta solutie.



Mihai Tanasescu, reprezentantul Romaniei la FMI, Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR Mugur Isarescu, Klaus Johannis, primarul Sibiului, Daniel Daianu, fost ministru de finante si fost europarlamentar PNL, si Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR, au fost tot atatea nume vehiculate in ultimele doua zile pentru ocuparea functiei de premier tehnocrat, dupa asteptata cadere a Guvernului.

Motiunea de cenzura depusa de PNL si UDMR si sustinuta de PSD poate aduce maine o premiera in politica romaneasca de dupa revolutie, anume caderea Guvernului. Insa aseara era examinata chiar ipoteza demisiei Guvernului in cazul in care Curtea Constitutionala (sesizata de PD-L) va declara constitutionala motiunea.

In situatia demiterii Executivului, Guvernul Boc va ramane in functie pana ce ce va fi instalat un nou cabinet. Or, cel care propune premierul este presedintele care in urma cu aproape doua luni, intrebat de ZF, a sustinut ca un guvern de tehnocrati nu este o solutie, exemplificand ca un astfel de executiv a majorat in Ungaria taxa pe valoarea adaugata. (Numai ca presedintele, intr-o intalnire cu oamenii de afaceri de saptamana trecuta, nu a exclus majorarea TVA.) Si ieri, unul dintre influentii lideri ai PD-L, Radu Berceanu, s-a opus unei guvern de tehnocrati, intrebat fiind despre o asemenea ipoteza intr-o emisiune la Pro TV.

Depinde doar de Palatul Cotroceni

Presedintele poate impinge o decizie privind instalarea unui guvern tehnocratic dincolo de alegerile prezidentiale propunand, asa cum ii permite Constitutia, un om din PD-L ca prim-ministru sau chiar pe actualul sef al Executivului, Emil Boc.

Presedintele are 20 de zile la dispozitie sa propuna o persoana pentru a ocupa functia de prim-ministru in cazul caderii Guvernului. Acea persoana are 10 zile la dispozitie pentru a veni in Parlament cu o echipa si un proiect de guvernare care sunt supuse votului Legislativului.

Daca acest guvern propus nu trece de votul Legislativului, Guvernul demis (Guvernul Boc II, in cazul in care va fi demis) continua sa administreze situatia curenta, iar procedura se reia. Asadar, alte 20 de zile pentru presedinte pentru a propune un premier si alte zece zile pentru premierul desemnat pentru a veni cu o echipa in fata Parlamentului - adica o situatie impinsa pana la alegeri. Abia in aceasta situatie presedintele poate dizolva Parlamentul, lucru care conduce la alegeri anticipate - dar o poate face doar dupa prezidentiale (sigur, daca nu le va pierde), pentru ca Legislativul nu poate fi dizolvat cu sase luni inainte de expirarea mandatului sefului statului.

Legea fundamentala nu mai spune ce se intampla daca seful statului (oricare ar fi el) refuza sa dizolve Parlamentul.

Solutia care, constitutional, nu ofera o iesire ce sa nu poata fi interpretata poate fi rezolvata printr-o intelegere politica, anume un guvern de specialisti care sa gestioneze situatia pana in alegeri. Asa au aparut, in ultimele zile, mai multe nume care ar putea sa ocupe fotoliul de premier. Mihai Tanasescu, care va ajunge in aceasta saptamana la Bucuresti, este sustinut de PSD, Lucian Croitoru este avut in vedere de PD-L, in vreme ce seful liberalilor, Crin Antonescu, si-a declarat sprijinul pentu Klaus Johannis, primarul Sibiului.

Independentul Sorin Oprescu care si-a lansat in tromba campania criticandu-l pe Traian Basescu sustine ca isi va alege un premier tehnocrat, daca va castiga, el nominalizandu-i pe Daniel Daianu si Florin Georgescu.

Cert este ca, la aceasta vreme, doua partide care, de facto, au majoritatea in Parlament, PSD si PNL, au anuntat ca doresc un premier tehnocrat.

Liderul PSD, Mircea Geoana, a afirmat ieri ca spera sa poata constata, cu ocazia motiunii de cenzura de maine, existenta unei noi majoritati in Parlament, care sa propuna un nou Executiv, format din "buni specialisti", pentru a pune capat "unui guvern si regim politic care au dezamagit".

PSD mizeaza pe bunavointa lui Basescu

PSD mizeaza pe o intelegere cu Traian Basescu si, pana la urma, pe bunavointa acestuia de a constata ca exista o noua majoritate in Parlament (PSD-PNL). Presedintele PSD Mircea Geoana a declarat ca, daca motiunea de cenzura va trece, PSD se va orienta spre PNL, pentru un Guvern de tehnocrati, iar daca seful statului il va nominaliza premier tot pe Emil Boc, PSD si PNL vor merge la Traian Basescu pentru a declara ca formeaza transparent o majoritate.

"Vom merge in principal catre PNL, al doilea partid mare din opozitia actuala din Parlamentul Romaniei si le vom propune crearea unei majoritati in Parlament, pentru ca avem 54-55% din numarul de voturi din Parlament, in zona aceasta, care sa sustina un Guvern de foarte buni specialisti si care sa se ocupe de asigurarea unui climat corect al derularii alegerilor prezidentiale si care sa faca o politica foarte corecta."

Nu trebuie uitat insa ca, in alegerile din 2004, Basescu a intors roata alegerilor castigate de PSD, care impreuna cu UDMR si PC puteau forma o majoritate parlamentara. Si a facut-o chiar in virtutea aceleiasi prevederi constitutionale care ii permite sa propuna Parlamentului numele premierului.

Geoana spune insa ca spera ca saptamana viitoare sa se dea sansa unui guvern de "buni specialisti", care "sa inceapa sa puna pe picioare un inceput de politica economica dramatic diferita" de cea actuala.

Liberalii, reticenti fata de PSD

Liberalii nu vorbesc insa pe fata de crearea unei noi majoritati in Parlament impreuna cu PSD.

"Domnul Geoana nu e purtator de cuvant la PNL. Cand o sa-l angajam purtator de cuvant, o sa facem public acest anunt. Pana acum o saptamana a format o majoritate cu PD-L, dar apreciem faptul ca domnul Geoana a anuntat ca sustine ideea ca sa fie un Guvern de tehnocrati", a sustinut prim-vicepresedintele PNL Ludovic Orban.

Intrebat cum comenteaza faptul ca Geoana anunta ca PSD si PNL vor merge la Basescu in cazul in care seful statului il va impune pe Boc premier si in fruntea unui nou eventual Guvern, Orban a spus, provocator, ca liderul PSD este obisnuit "sa se gudure" pe langa presedinte, in timp ce liberalii sunt obisnuiti sa lupte cu acesta.

"Domnul Geoana e obisnuit sa se gudure pe langa domnul Basescu. Noi nu, noi suntem obisnuiti sa luptam cu domnul Basescu. Evident ca vom merge la orice fel de consultare constitutionala legata de formarea noului Guvern si vom face publica oferta noastra de premier independent, pentru a rezolva criza politica provocata de Traian Basescu si Mircea Geoana", a conchis liderul PNL.

Berceanu: Prefer Guvern cu PSD

Ministrul transporturilor, Radu Berceanu (desen), a afirmat la emisiunea "Dupa 20 de ani", difuzata ieri, la Pro TV, ca ar prefera o guvernare cu PSD dupa alegeri.

"Eu, personal, prefer cu PSD-ul. La ora actuala practic sunt patru partide, trei: PD-L, PSD si PNL, si o formatiune, UDMR. Orice guvern, cel putin cat va fi Parlamenutl asta, cu aceasta structura votata de romani anul trecut, orice Guvern se va face prin combinarea acestor patru elemente. Nu exista altceva.(..) Vrand nevrand, aceasta structura din Parlament ne obliga sa ne gandim ca pana la urma oricare varianta poate fi luata in calcul dupa decembrie", a spus Berceanu.

In cazul in care Guvernul va fi demis, maine, la motiunea de cenzura, ministrul transporturilor si agriculturii a spus ca presedintele Traian Basescu va incerca sa caute o formula solida de guvernare. "Eu cred ca presedintele va incerca sa discute cu partidele, cat mai repede, o formula cat mai solida si mai stabila", a mai spus el.

Radu Berceanu a afirmat ca membrii actualului Guvern "nu se tin cu ghearele de scaune". El a mai spus ca solutia unui guvern de tehnocrati nu este optima pentru ca aceasta structura nu ar fi altceva decat "o grupa de oameni care chipurile sunt ministri si cu care toti se joaca cum se joaca mata cu un ghemotoc de hartie: mai da o laba din partea asta, o laba din partea cealalta.

Nu are nicio sustinere, nu are nimic. (..) Nimeni nu are nicio responsabilitate decat ei, ceea ce nu cred ca ne trebuie in aceste trei luni in care eventual urmeaza sa croim toate lucrurile pentru anul viitor", a spus Radu Berceanu.

Ministrul transporturilor a mai spus la emisiunea de la Pro TV ca Romania ar putea avea 2.000 de kilometri de autostrada peste 20 de ani.

El a afirmat ca daca Guvernul va aloca in urmatorii trei ani suma de doua miliarde de euro anual, la sfarsitul acestei perioade ar putea fi finalizati 500 de kilometri si inca 2-300 de kilometri s-ar afla in lucru, "foarte aproape de gata". "Daca insa va pune, cum a fost anul asta, pentru autostrazi, vreo 500 de milioane de euro, o sa fie pe sfert aceasta chestiune", a spus Berceanu.