REPORTAJUL SAPTAMANII / Falimentul pensiunilor de la Bran

O afacere care promitea ii face acum pe mii de investitori sa planga! In Bran, sute de pensiuni au fost scoase la vanzare de proprietarii care au crezut ca se vor umple de bani de pe urma agroturismului. Numai ca socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea de pe munte! Au construit prea multe, iar concurenta i-a obligat sa scada din preturile de cazare. Pe timp de recesiune, fara studii si fara talent in ale turismului, multi proprietari traiesc adevarate drame. S-au trezit fara clienti si risca sa ramana fara constructii, daca nu-si platesc ratele. Turistii spun ca hotelierii au ce merita: vand turism rural, dar pun pe masa salam de la supermarket si branza topita, in loc de lapte si oua proaspete. Iar un petec de iarba e din ce in ce mai greu de gasit, pentru ca peste tot e beton.

Turism rural: romanii isi savureaza fresh-ul de portocale in praf de camioane, capitele se sufoca intre blocuri si betoane; de dupa gablonzuri, babele privesc cu pizma spre turistii care-si numara banii pana la leut, iar doina n-o mai fluiera ciobanasul, ci doamna de la tejghea care si-a deschis biznis in curtea castelului.

Suntem la Bran, oras de munte. La cei 5 mii si ceva de locuitori, sunt peste 1000 de pensiuni si hoteluri - mai toate.... goale! Dracula se rasuceste probabil in mormant la cat salam si cascaval de supermarket se serveste la micul dejun in vilele agroturistice. Branza de Moeciu si carnatii facuti in gospodariile taranesti sunt piese rare si se vand la suprapret.

Nu ne miram, deci, ca proprietarii de pensiuni se dau de ceasul mortii ca le-a ajuns cutitul la os: ii paste falimentul! Clientii, tot mai putini si tot mai saraci, abia daca lasa la plecare bani suficienti ca gazdele sa-si achite lumina si apa calda. Cat despre ratele la banca, din care s-au cladit mastodontii din beton, numiti artistic "pensiuni", sunt tot mai greu de platit.

Intram la intamplare intr-o curte fara urma de iarba. Proprietarii isi fac ingandurati calculele. Din 15 camere, doar 5 sunt ocupate - iar in doua dintre ele stau... prieteni de-ai lor. Ca sa nu ramana cu pensiunea goala, cei doi proprietari au pus pe site oferte speciale.

Cei cativa turisti care-si savureaza cafeaua si berea de la supermarket, par multumiti de gazde, desi ceva ii apasa. "Prea mult beton, spune unul dintre ei, poate se gandesc sa nu ne innamolim, dar noi poate vrem sa ne innamolim! Stiti, ca noi venim din beton si nu vrem sa stam tot in beton!"

Oana si Mircea au venit la Bran tocmai de la Constanta. Au vandut tot ce-au avut, au facut credit si s-au apucat de turism - dupa ureche, fiindca ea lucra la banca, iar el era sofer pe autocar. Au crezut ca dau lovitura, pentru ca, spre deosebire de mare, muntele atrage turisti si vara, si iarna. Au construit cat de multe camere au putut, au betonat curtea si au numit pensiunea dupa fiica lor. Si s-au apucat sa incaseze. Un an a mers bine. Cum n-au mai facut profit de la Revelion incoace, ca sa-si salveze afacerea de la faliment, cei doi au deschis in sat un magazin alimentar, in ideea de a mai face un ban de pe urma celor care ocolesc restaurantele, dar.... nu le-a mers, deja l-au inchis.

Resemnati, fara buget sau vreo idee grozava care sa le relanseze afacerea, cei doi se consoleaza ca macar au avut timp de concediu.

Cum Ingrid merge deja la scoala in Bran, vanzarea si fuga de faliment par imposibile.

Acest cuplu este doar un exemplu dintre multe altele...

Nestiind sa atraga turisti, multi proprietari isi scot pensiunile la mezat. Unii si-au dat seama de esec, chiar inainte de a termina constructiile. Dar preturile pe care le cer sunt de-a dreptul nerusinate. Una dintre pensiunele de vanzare s-a dorit o copie fidela a castelului Bran, n-a prea reusit, niciun turist n-a dormit aici niciodata, pentru ca nu e finisata pe dinauntru, dar proprietarul vrea deja s-o vanda si vrea 1,5 milioane de euro. Agentul imobiliar e realist si spune ca la un asemenea pret sunt slabe sanse sa vanda.

Numai in zona Branului sunt aproape 100 de pensiuni scoase la vanzare, iar alte cateva zeci de proprietari ar vinde, dar n-au voie, fiindca au construit cu fonduri Sapard.

O alta pensiune costa 400 de mii de euro - cu tot cu clientela, si tot degeaba! E drept, n-are pic de curte sau gradina - doar terasa restaurantului. Proprietarii nu si-au mai platit ratele de aproape un an si asteapta din clipa in clipa executorul bancar. Turistii care au inceput sa apara acum, la spartul targului, nu fac decat sa-i rasuceasca proprietaresei cutitul in inima. Aurora Coltea si-a deschis pensiunea in decembrie 2007, si pe atunci credea ca agroturismul e floare la ureche: profitul din acea iarna a amagit-o si a lasat-o sa creada ca cearsafuri curate si mancare buna - fie ea si de la supermarket - sunt suficiente pentru succes. Profitul l-a reinvestit - evident, in imobiliare, crezand ca daca ridica vile si le vinde repede, va plati si creditul si se va si imbogati. "In luna iunie, nu stiu daca am scos 500 de lei, 600 de lei, pe toata luna: si din cazare si din masa, trei familii am avut... Sotul meu a slabit aproape 30 de kg si s-a internat. Cred ca si eu o s-o iau razna..." Cu angajatii concediati si cu mama operata pe inima transformata in bucatareasa, Aurora a ieftinit camerele la 80 de lei pe noapte si spera intr-o minune. Un lucru tot a invatat doamna Aurora din falimentul ei: ca stapan e clientul! Daca vrei ca el sa te recomande si altor oameni. S-a lecuit de turism si isi cauta acum un job, dar e la fel greu.

Multi dintre vecinii doamnei Aurora gandesc acum la fel. Domnul Comsa, in schimb - e inca optimist. Are grija de pensiunea copiilor sai - proaspat inaugurata in plina criza si.... asteapta sa-i pice din cer clienti. Fara reclama, fara lansare publica, fara oferte speciale. Domnul Comsa e zugrav - n-are pic de talent sa imbie turistii, dar la intretinerea pensiunii e as, trebaluieste intruna, iar vila straluceste de curatenie, asta si pentru ca e pustie: are 8 camere, cu o suta de lei pe noapte, toate cu priveliste "bucolica"; o bucatarie ultramoderna in care turistii pot sa-si gateasca ce-si cumpara ei, plus frigider economic! Proprietarul a scos deja pensiunea la vanzare pentru 360 de mii de euro!

Criza mondiala pare sa fie doar in curtea neo-branenilor. La Castel, de exemplu, e puhoi de lume - desi nu-i sfarsit de saptamana, e luni! Zilnic se vand peste 2.000 de bilete, iar in week-end, uneori si 6.000 - mai toti vizitatorii sunt potentiali clienti pentru pensiuni, nu? Dar dintre miile de turisti care vin sa viziteze castelul Bran, prea putini innopteaza, iar proprietarii de pensiuni care si-au facut planuri cu profituri marete, inghit in sec. Inexplicabil, niciun proprietar de pensiune nu isi cauta aici clienti: ar fi locul ideal pentru a imparti pliante sau cupoane cu reducere, dar proprietarii prefera sa astepte la ei in batatura. Multi n-au mai dat de ani de zile pe aici si sunt convinsi ca n-au clienti de cand cu retrocedarea, de cand Ministerul Culturii a retras mobilierul din castel, speriind turistii ca nu mai au ce vedea. Dupa ce bifeaza castelul Bran in lista lor de monumente, majoritatea turistilor prefera sa plece.

Investitorii, lacomi, au ingropat fanetele in blocuri cu cat mai multe camere, uitand de ce vine romanul la munte. Acum, afacerile turistice se duc pe apa Sambetei, iar multi dintre investitori isi merita esecul, fiindca si l-au croit cu mana lor!

"Au venit din toate directiile - spune Ovidiu Garbacea, proprietarul unui complex turistic - , au construit in toate felurile, unii cu bun gust, altii cu mai putin, nu s-au orientat unde au asezat aceste pensiuni. Unele sunt langa soselele nationale, n-au nici un fel de agrement. Unii au construit blocuri cu garsoniere de vanzare, cum sunt in toate orasele care stau degeaba. Clientii din orasele mari sunt satui de aglomeratie, caldura, stres, cauta refugiu undeva, intr-o zona linistita, intr-o zona montana, sa aiba spatii sa poti sa te plimbi, nu sa intre dintr-un bloc in alt bloc."

Ovidiu Garbacea e branean neaos, are pensiune din 1992! A fost primul! A pornit cu 7 camere, in casa parinteasca, inca de pe atunci facuse pentru turisti sauna si semineu. Ca antrenor de schi fond pe vremea lui Ceausescu, a trecut prin zeci de pensiuni din Austria sau Elvetia, acolo a invatat ca masa si casa nu sunt de ajuns in turism. Se lauda ca a avut profit in fiecare an, de cand s-a reprofilat si acum are un complex in toata regula: cu hotel si pensiuni, teren de sport, parc de joaca pentru copii, partie, piscina, cai, helesteu cu lebede plus trasee in munte la doi pasi. Parcarea lui e plina. Camerele - in proportie de 80%. La Garbacea vine lume, chiar daca cea mai ieftina camera e 120 de lei pe noapte, fara mic dejun, iar cea mai ieftina ciorba 8,50 lei - fara smantana sau paine. Concurenta il invidiaza.

Atuul afacerii care merge si pe timp de criza sunt oamenii: seful de sala, de exemplu, a crescut odata cu restaurantul si a inceput ca picolo - acum 17 ani. Baiatul cel mic al lui Garbacea, Alexandru, pune si el suflet in afacere: e patron, dar se apleaca sa ridice capacele de bere, cazute la intamplare in iarba din mana turistilor si pune umarul la micile reparatii.

Iar Garbacea mai are un secret: se extinde. A croit un drum de 5 kilometri prin padure, ca sa ajunga la golul alpin, la 1.300 de metri altitudine, in Fundata. Aici, pe un platou de 22 de hectare, a construit vile, cabane si hotel, pentru 400 de turisti. De Revelion vrea sa faca inaugurarea.

Omul recunoaste ca, dupa 17 ani de turism, s-a imbogatit.

Jos, in vale, printre pensiuni si blocuri de vanzare, taranul roman e multumit, a facut si el un ban cinstit, fara agroturism si fara agricultura! Pur si simplu a profitat de boom-ul imobiliar de acum doi ani si... a vandut teren.

Cam asta a ramas din vacanta noastra la munte! Care parea sa fie salvarea turismului romanesc! Proprietarii de pensiuni erau cei care aveau toate motivele sa invete sa-si pretuiasca musteriii si sa ofere servicii de calitate, ca-n vest si ca-n est, dar... au dat-o in bara! Taranii nu s-au omorat sa faca pe gazdele primitoare si au preferat sa castige din vanzarea terenului, cei care au cumparat - au trantit vile mari, sa le inchirieze sau sa le vanda ca sa se imbogateasca peste noapte. Cei care inca se zbat sa faca un ban din turism au preturile prea mari pentru omul de rand, iar oamenii cu bani au deja propria vila, care le atarna oricum ca streangul de gat si nu mai stiu cum sa scape de ea. Si nu doar in zona Bran, ci si pe Valea Prahovei, sau in partile Sibiului. Cu totii au insa o scuza universal valabila: recesiunea. Toti sunt convinsi ca ea va trece, si businessul va merge din nou ca la inceput.