ECOURI / Cum să trăieşti in Germania, dar să fii mereu in România

William Totok istorisea că, in 1986, Securitatea le-a zis scriitorilor şvabi bănăţeni, lui Richard Wagner, Hertei Müller, lui Rolf Bossert şi altora, că ar fi mai bine să emigreze in Germania, decât să mai stea pe meleagurile ţării lor de baştină.

Ceauşescu a adoptat ceea ce Komintern-ul făcuse de prin anii şaptezeci, şi anume să considere că un scriitor dizident este mai bine să fie dat afară din ţară, unde putea face prozeliţi şi scrie literatură impotriva regimului. In concluzie un astfel de ins prezenta un pericol mai mare pentru societatea socialistă multilateral dezvoltată, decât dacă era azvârlit afară din Romania. Ducă-se cu ai lui, care tot emigrează de ani de zile in Germania. Şi statul român mai şi incasează un ban pe ei. Profitabil, pragmatic. Ceauşescu ştie să facă afaceri. In Germania, o să-şi zică dizidentul şvab povestea o vreme, după care interesul media scade, poate şi lui ii e frică să vorbească pentru a nu face rău rudelor, care şi ele pot fi date afară din slujbe, dacă se-ngroaşă gluma.

Aşa că Securitatea a izgonit-o la propriu pe Herta Müller din ţară. După ce o dăduse afară in 1979 din slujbă, a dezrădăcinat-o definitiv, in 1987. Ce să-i faci, dacă munca de lămurire cu ea n-a dat roade, cum se intâmplase cu alţii, care s-au dat pe brazdă? Ce să-i faci - Hertei, desi din neam de ţărani, nu-i plăcea agricultura. Aşa că şi-a trădat tradiţia. Mai bine-zis, datul pe brazdă.

Exilul n-a fost, aşadar, voit, cum ar putea credea mulţi. Pe atunci, Herta avea un sprijin in iubirea pentru soţul ei, scriitorul Richard Wagner, ceea ce o făcea să supravieţuiască. Să nu se scufunde in mocirla de zi cu zi. Cu atât mai mult cu cât scriitoarea bănăţeană nu-i optimistă din fire. Nici viaţa n-a invăţat-o să fie altfel. A văzut atmosfera de promiscuitate din satul ei, Nitchidorf, nu departe de Timişoara, unde copiii adesea se năşteau din infidelitatea soţilor şi soţiilor, unde oportunismul nu-i ocolea nici pe harnicii şvabi, care-şi plecau şi ei, ca şi românii, capul, ca sabia să nu-l taie. Şi asta n-avea de-a face cu societatea comunistă, ci cu atâtea lucruri care contraziceau ceea ce asculta duminica in biserică. Acolo, rudele şi cunoştinţele imbrăcate in straie de sărbătoare, erau smerite, pentru ca, imediat dupa ce ieşeau de acolo, să uite tot ce auziseră. Ca şi cum n-ar fi fost duse la biserică. Aşa că Herta Müller şi-a pierdut de timpuriu increderea in oameni. Şi-a pus in schimb toate speranţele in iubire, iubirea care ar putea-o salva de la moarte. Nu acea moarte care duce la cimitir, ci moartea sufletului, care ucide mult inainte ca trupul să moara.

Şi când iubirea n-a mai ţinut-o deasupra apei, a inceput să scrie. Să-şi exorcizeze toate trăirile, să depene realitatea urâtă cu atâta indăratnicie. Scrisul a ţinut-o in viaţă. Scriind, scotea răul din ea, dar şi frumosul şi se uita la ambele, ca şi cum n-ar mai fi făcut parte din sufletul ei, ca şi cum partogeneza asta ar fi insănătoşit-o pe loc. Sufletul bun, in trup, sufletul rău, in afara lui, scris pe pagini albe, cu negru, desigur că in negru, pentru că-l vedea ca pe un mormânt in care să scape de el. Totdeauna cu negru scris. Ingropat.

Şi plecarea in Germania. Dezrădăcinarea. Da, să pleci şi să-ţi părăseşti pământul copilăriei, acolo unde ai trăit atâtea bucurii când erai mic, acolo unde te-ai indrăgostit prima oara, unde te-ai căsătorit, unde ai invăţat şi ai crescut, de bine, de rău. Cum poţi părăsi un astfel de loc?!? Da, poţi, pentru că aşa trebuie. Să-ţi părăseşti copilăria, ca şi cum n-ar fi existat. Să treci de la cartelarea zahărului şi a uleiului de gătit, de la dictatură, la libertate şi bunăstare. O ţară care te lua in braţe. O ţară in care te intorceai definitiv, după sute de ani, odată cu sufletul de şvăboaică-româncă. Pentru că tu te intorceai cu toată istoria ta de sute de ani pe pământ austriac şi românesc. Te intorceai in Germania şi cu limba română, şi cu mititei şi sarmale, şi cu Crâmpoşie şi Cadarcă. Nu numai imbrăcată in limba germană, ca-ntr-o mantie, şi la bine şi la rău. Veneai şi cu limba română in suflet, limba care te-a turnat la Securitate, dar şi cea care te-a iubit in culorile toamnei. Da, dezrădăcinată.