Noul proprietar al Bergenbier sustine ca nu ia in calcul schimbari de management

Autor: Diana Tudor Stoica 20.10.2009

Reprezentantii fondului de investitii CVC Capital Partners, care va plati peste 1,5 miliarde de euro pentru operatiunile din industria berii ale AB InBev (ABI) pe opt piete din Europa Centrala, sustin ca nu intentioneaza sa faca schimbari de management in niciuna dintre companiile achizitionate.

"CVC nu intentioneaza sa faca niciun fel de schimbari de management nici in Romania, nici in celelalte tari (n.red. - in care a achizitionat recent fabicile InBev). Experienta acumulata in industria locala de managementul actual si angajatii companiei reprezinta un activ-cheie al businessului.

Politica generala a CVC este de a sustine managementul businessului achizitionat si de a investi in dezvoltarea angajatilor", au declarat pentru ZF reprezentantii fondului de investitii.

Romania este cea mai mare piata achizitionata de CVC de la producatorul de bere belgiano-american AB InBev, dupa ce a realizat anul trecut vanzari de patru milioane de hectolitri si 173 milioane de euro.

Desi reprezentantii fondului de investitii nu au oferit informatii privind valoarea tranzactiei exclusiv pe Romania, insa potrivit estimarilor ZF, filiala din Romania a grupului AB-InBev valoreaza cel putin 300 de milioane de euro. Reprezentantii CVC sustin ca vor lua in considerare noi oportunitati de investitii in Europa Centrala si de Sud-Est, in conditiile in care aceasta este prima tranzactie a fondului de investitii in regiune.

CVC Capital Partners a incheiat saptamana trecuta un acord ferm cu ABI prin intermediul caruia va achizitiona operatiunile producatorului de bere din Bosnia-Herzegovina, Bulgaria, Croatia, Cehia, Ungaria, Muntenegru, Romania, Serbia si Slovacia, piete cu vanzari de peste 15 milioane de hectolitri de bere anual.