Clubul de la Roma si criza actuala (XII)

Notam miercurea trecuta, in episodul 11, ca dupa ce ranile razboiului s-au vindecat, lumea a inceput sa se schimbe. Nenumarate familii, tinere sau trecute de varsta tineretii, luau cu asalt bancile, imprumutau bani pentru un timp indelungat si se mutau in case noi; pe urma imprumutau alti bani, pentru bunuri de consum de folosinta indelungata. Dupa care se apucau sa munceasca din rasputeri ca sa-si poata plati datoriile. Ei bine, astfel de fenomene aveau loc in tarile capitaliste, cu deosebire in acele tari care jucau atunci rolul de locomotive ale economiei mondiale: Germania, Japonia, America. Intai si intai America, statul capitalist care, in imprejurarile specifice anilor de dupa razboi, a alimentat cu capital Germania, Japonia si alte tari ce optasera pentru economia libera de piata.

Desigur, cele trei locomotive nu alergau cu viteze egale. Iar liniile pe care evoluau mai purtau inca urmele razboiului. Japonia, mai ales, inainta cu prudenta. Si nu exclama. Mai mult intreba. Detalii interesante si importante, in aceasta privinta, am aflat cand, fiind intr-o documentare la Tokio, ca jurnalist, am avut sansa de a fi fost oaspete al ziarului Asahi Shimbun, o forta a presei mondiale, cu un tiraj de 12 milioane de exemplare, in mai multe editii zilnice. La un moment dat, prin anii '60, redactia ziarului a organizat o sarbatoare aniversara, toate manifestarile ocazionate de acest eveniment reducandu-se insa la... o dezbatere prelungita, care a durat cateva zile. O dezbatere la care au participat numai patru personalitati: patru mari economisti ai lumii din acea vreme. Au vorbit intre ei, li s-au adresat intrebari, au raspuns la intrebari, auditoriul fiind interesat de ce nu mergea atunci bine in economia japoneza. Totul a fost inregistrat si ziarul a aruncat apoi in fata opiniei publice japoneze, pe pagini intregi, aceasta oglinda. Cu indemnul limpede: priviti si vedeti unde gresim si ce gresim. Desi Japonia incepuse urcusul. Si a mers tot mai sus, pana in decembrie '94 - paradoxal: in plina criza - cand mai multe agentii internationale de presa au prezentat calcule care situau Japonia pe locul 1, in ceea ce priveste PIB-ul pe locuitor. Acelasi ziar Asahi Shimbun publica insa, tot atunci, un almanah (Japonia - 1995) in care tot Elvetia era pe locul 1, pe locul 2 - Luxemburg, in timp ce Japonia era trecuta abia pe locul 3 - inaintea Germaniei si Statelor Unite ale Americii. Japonezii nu s-au grabit sa se faleasca. Redactia ziarului a dat explicatii: "Mai intai sa confirmam!".

Japonia inaintase mult, intr-adevar. La sfarsitul anilor '80 se vazuse pe Everest. De acolo, de sus, privea in tacere drumul parcurs. Un drum lung si greu. Dar nu s-a grabit insa niciodata sa faca valva in jurul unor succese. De cate ori a vrut sa etaleze o reusita, a recurs la un gest simbolic. Asa a procedat mai cu seama catre sfarsitul anilor '50, cand japonezii gandeau ca au depasit caderea economica produsa de razboi si ca a venit vremea sa se confrunte cu tarile cele mai dezvoltate. O provocare ce a fost adresata lumii intregi intr-un chip original. La Tokio, in plin centru, a fost inaltat un turn metalic. O constructie foarte asemanatoare cu Turnul Eiffel din centrul Parisului. Numai ca edificiul japonez era mai inalt cu 18 metri si mai usor cu o suta de tone. Lumea trebuia sa inteleaga ca o noua putere economica intra in cursa.

In rest - tacere. De vorbit au vorbit, pe rand, otelul japonez, vapoarele japoneze, automobilele japoneze. Si, in sfarsit, au vorbit acele voci care au dat lumii un sens nou: marii producatori din industria informaticii. Apoi a urmat inmultirea serviciilor, explozia consumului si un nou standard al bunastarii.

Japonezii dobandisera mai cu seama cultul informatiei. Nu insemna insa ca Schreiber avea dreptate suta la suta cand afirma ca lectia aspra a infrangerii in razboi, povestita in episodul 11, o lectie invatata bine i-a determinat pe japonezi sa dezvolte informatica. Nu doar o lectie de istorie era asadar cauza, ci si o lectie a prezentului: interpretarea corecta a realitatii. Idee confirmata si de un reputat analist din cadrul Fundatiei Japonia, dl. Hosoya Akio, care mi-a acordat un interesant interviu. El vedea lumea alcatuita din trei mari componente: substanta, energie si informatie. Tot ceea ce suntem, ce ne inconjoara, ce faurim respecta aceasta formula. Deosebirile constau in combinatii. Si in proportii. Substanta? Energie? Japonia, lipsita de materii prime si resurse energetice, a plusat pe al treilea element: informatia. O materie prima nelimitata. In zona comerciala botezata "Orasul electronicii", in Tokio, pe strazi intregi, magazin langa magazin, am vazut adunata o uriasa cantitate de informatie. Limitele miniaturizarii erau fortate la maximum. Aici, in zona electronicii, ai impresia ca o mare de computere se revarsa peste tine. De toate tipurile. Erau singurele produse care se ieftineau neincetat, in timp ce toate celelalte se scumpeau. Si mai toate se vindeau cu credite... Credite de consum.

Secretul Japoniei, daca poate fi vorba de un secret in aceasta privinta, era acela ca a stiut sa valorifice inteligenta. Japonia ajunsese departe pentru ca a schimbat ordinea lucrurilor in natura. In fabricile japoneze, pe unde priveai, vedeai roboti care-si faceau treaba cu precizie. Fiecare avea o masa extrem de restransa, multi aveau chiar forme miniaturale, ceea ce inseamna ca incorporau cat mai putina substanta. Predominanta fiind informatia. In lumea de dupa razboi era o adevarata foame de organizare competitiva a muncii. Si era nevoie de informatii. Japonezii devansasera timpul, intelegand ca informatiile constituie nu numai masura, ci si instrumentul organizarii muncii.

Desigur, informatiile costa bani multi, costau si atunci multi bani, dar ele aduceau si aduc profit mare. Viitorul era al firmelor cu manageri indragostiti de informatii. Sosise timpul sa fie redusa cat mai mult substanta din componenta oricarui lucru si sa fie puse in loc informatii. Cat mai multe informatii.

Economia japoneza n-a murit in al Doilea Razboi Mondial. Dimpotriva, dupa ce si-a tras sufletul, cativa ani, pentru a-si stabili un nou ritm, trepidant, si-a reluat urcusul. In primul rand in informatica si prin informatica in industrie, in intreaga economie.

Continuare: miercurea viitoare