Ce masina este mai ieftin de intretinut? Hibrid, diesel sau benzina, noua dilema a cumparatorului auto

Autor: Bogdan Alecu 21.10.2009

"Lupta" dintre diesel si benzina intra intr-o noua era - cea a hibridelor. Acestea ofera un consum la fel de redus ca in cazul unui diesel, dar un nivel al noxelor mai scazut decat in cazul motorizarilor pe benzina.



In a doua parte a acestui deceniu, cea mai mare dilema a clientilor care isi cumparau o masina era cea cu privire la motorul diesel. Costa mai mult, dar consuma mai putin. In plus, ca si atunci, si astazi motorina la pompa este mai ieftina decat benzina. Asadar, s-ar putea spune fara nicio problema ca toate avantajele sunt de partea dieselului.

Dar, cu toate acestea, in cadrul Salonului Auto de la Geneva din acest an, presedintele Toyota Motor Europe spunea ca viitorul este tot al motoarelor pe benzina, deoarece pentru ca un diesel sa respecte normele Euro 5 sau 6 preturile acestuia vor creste, in timp ce performantele se vor reduce.

Primul pas in acest sens a fost facut odata cu implementarea la motoarele diesel a filtrului de particule, iar al doilea va fi realizat prin trecerea la Euro 5 si 6. Acesta se numeste AdBlue si este un aditiv care se pulverizeaza in gazele de esapament. Datorita acestui aditiv automobilele diesel respecta inclusiv standardele de poluare ale statului California, cele mai severe din lume, dar si cele Euro 6, care vor intra in vigoare dupa 2014.

Masinile "Eco" sunt in tendinte

La Salonul Auto de la Frankfurt din luna septembrie s-a vazut clar care este trendul. Aproape toti constructorii auto au avut in stand cel putin un model electric sau hibrid.

"In prezent in Occident putem discuta despre o moda a masinilor «Eco». Inclusiv vedetele din California au ales sa mearga cu un hibrid Toyota Prius de 20.000 de dolari si nu cu o limuzina sau masina sport de 100.000 de dolari. Am indoieli cum ca cei care cumpara in prezent automobile hibride o fac pentru ca sunt ecologice, ci mai degraba pentru a face parte dintr-un trend", a spus Marius Carp, analist al pietei auto, care anterior a detinut functia de director al Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA).

Pe de alta parte, odata cu dezvoltarea de versiuni ecologice pentru motoarele diesel, modelele hibride si cele electrice castiga tot mai mult teren. Dar ambele versiuni depind de costul ridicat al bateriilor. Spre exemplu, in prezent un Mitsubishi iMiEV, model electric care poate fi comparat din punct de vedere al dimensiunilor cu unul de clasa mica, are un pret de circa 35.000 de euro pe piata japoneza, in conditiile unei autonomii de peste 160 km.

Hibridele au inregistrat cel mai puternic avans in special in ultimii ani pe piata nord-americana si cea japoneza, in special dupa cresterea pretului barilului de petrol. In Europa, in aceeasi perioada, dieselul a castigat mai mult teren datorita consumului mai scazut si implicit a emisiilor de CO2 mai mici, care au rezultat in taxe si impozite mai mici.

"Daca se ia in calcul bugetul si cheltuielile cu intretinerea si achizitia unor modele diesel sau hibride, acestea nu intotdeauna renteaza in fata celor cu motoare pe benzina", a spus Carp.

In primele opt luni ale acestui an vanzarile hibridului Prius au inregistrat vanzari in scadere cu peste 80% comparativ cu perioada similara a anului trecut, la noua unitati, fata de 51 de masini in 2008. Pe de alta parte, Civic Hybrid, singurul hibrid din portofoliul Honda comercializat pe piata locala in 2008, a scazut cu 54%, la patru masini.

Dieselul are costuri mai ridicate

In acest an atat Honda, cat si Toyota au lansat pe piata locala noi hibride. Honda a venit cu noul Insight, care va fi comercializat in paralel cu Civic Hybrid, in timp ce Toyota a lansat cea de-a treia generatie a lui Prius.

Diferentele dintre cele doua modele constau in faptul ca Insight, ca si Civic Hybrid, face parte din segmentul "mild hybrid", al automobilelor hibride unde motorul electric doar il asista pe cel pe benzina, pentru a reduce consumul de combustibil, in timp ce Prius este un "full hybrid", care poate fi pus in miscare pana la viteza de 50 km/h doar de motorul electric.

Potrivit calculelor ZF, in continuare cele mai mici costuri per kilometru sunt inregistrate de Honda Insight atat datorita consumului mai scazut de combustibil, in raport cu un model pe benzina, dar si pretului, care automat determina o asigurare de tip CASCO mai mica. In plus, motorul pe benzina de 1,3 litri are o contributie semnificativa la plata atat a unui impozit anual mai mic, cat si a unei asigurari de tip RCA mai ieftina.

In cazul lui Prius, pretul mai mare implicat de bateriile mai mari atrage dupa sine si un cost mai ridicat de intretinere datorita asigurarilor. Pe de alta parte, daca ne uitam strict la emisii, acesta este castigatorul deoarece consuma cel mai putin si are cele mai scazute noxe.

Contrar asteptarilor, dieselul are costuri mai ridicate decat versiunile pe benzina cu puteri echivalente atat la Toyota, cat si la Honda.

Piata cere "benzina"

In prezent trendul pietei auto locale s-a reorientat catre modelele pe benzina, acestea fiind in medie cu 1.500 de euro mai ieftine decat cele diesel. In primele opt luni ale acestui an aproape 70% dintre masinile vandute erau pe benzina, fata de 60% in perioada similara a anului trecut.