PORTRETE/ Virgil Scripcaru, rădăcini şi rod

Autor: Aurelia Mocanu 21.10.2009

In sculptura noastră actuală, Vasile Gorduz (1933-2008) a rămas drept sacerdotul discret şi profund al iubirii elenice pentru corpul uman. Regretatul profesor a trei promoţii de artişti, de după 1990, a făcut să rodească lecţia primită la rândul său de la Ion Lucian Murnu. Admirabil creator al făpturilor modelate parcă in şoaptă, Gorduz a interiorizat raporturile formale ale clasicităţii mediteraneene, la care a adăugat, in ascensiunea creaţiei sale, o flacără interioară de duh bizantin.
Lumina din lumină a primit-o, cu un palmares invidiabil pentru primul deceniu de carieră, un crăiuţ bălai, inalt, subţire şi fremătător precum un mesteacăn bucovinean: Virgil Scripcariu (n. 1974 la Vatra Dornei). Lecţia de austeritate, economie a formei şi gesticii figurativului, vibraţia internă a modelării volumului, hieratismul incălzit de duhul vieţii simple au fost preluate cu declarată admiraţie de la maestrul său, Gorduz. Deţinător de premii, nominalizări şi participări internaţionale notabile, Scripcariu este pe cale să ne demonstreze prin traseul creaţiei (ca şi al vieţii sale) că arta cu fundal de tradiţie sacră poate, cu seninătate şi har inventiv, să rezoneze perfect cu modernitatea târzie a zilelor noastre. Rezident in Irlanda (2008), unde a propus o născătoare omorând balaurul, călător cu pruncul său pe drumuri artistice europene până in Siria, cu prima bursă Theodor Aman (2003), participant la Bienala de arhitectură de la Veneţia (2008), cu interpretări după scăunaşul rudăresc, şi finalist la Marele Premiu Prometheus pentru Opera Prima din 2009, Scripcariu este şi acel Noe jucăuş din curtea Muzeului de Artă din Bruxelles, cu arca jucǎriilor reaşezatǎ din faţa Cărtureştilor (2007), este şi fântânarul Nativităţii de dinaintea bisericii anglicane din Bucureşti (2008). Alături de soţie, istoric de artă, şi cei patru copii, Scripcariu a devenit de câţiva ani sufletul reinvierii intru tradiţie a unui sat de olari de lângă Bucureşti. Virgil de la Piscu, cum se semnează pe ghizdul fântânii de la biserica Sf. Grigore Palama din incinta Politehnicii, s-a dovedit un ctitor de gospodărie ţărănescă primitoare de copii din toată ţara, un ziditor de cuptoare de ceramică şi de atelier doldora de sculpturi. Pe lângă seria parabolică a inocenţei, graţios hieratizată cu mesageri trompetişti, şarpe, cal troian, cavaler-prunc şi balaur-scrânciob, Scripcariu işi poate asuma teme grave ale comunităţii. A conceput un ambient anticonsumerist cu portrete de localnici modelaţi din miez de pâine şi mai are de mântuit vestigiile de trunchiuri ale unei livezi de cireşi distruse pe Drumul Jilavei.
Zâmbetul etrusc al neobositului sculptor se transmite empatic in compoziţiile volumetrice sau in linogravurile de mari dimensiuni cu teme sapienţiale, cele in care biruinţa răului este datorată copilui, femeii, cuplului.
Seninătatea feciorelnică a stilisticii lui Virgil Scripcariu păstrează ceva din austeritatea mentorului său, la care se adaugă echilibrul melodios al personalităţii proprii, candoarea universului său familial şi o mare deschidere dată de mobilitatea vieţii moderne asumată cu nădejdea credinţei.
AURELIA MOCANU (n. 1957, la Codlea, Braşov). Şcoala gimnazială de artă şi liceul de artă din Sibiu. A absolvit Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu", secţia de istoria artei-muzeologie, 1981. Expert de arta la Oficiul de Patrimoniu Bucuresti pana in 1989 şi actualmente la MCCP. Redactor şef adjunct la revista "Arta", 1990-1992, 2000-2001. Bursa doctorala la EHSS, Paris, 1993. Premiu pentru experiment literar ASPRo, 2001 pentru volumul "Ibrisim". Realizator al emisiunii Arte Frumoase de la Radio Romania Cultural din 1995 pana in prezent.