PORTRETE/ Virgil Scripcaru, rădăcini şi rod
Autor:
Aurelia Mocanu
21.10.2009
In sculptura noastră actuală, Vasile Gorduz (1933-2008) a
rămas drept sacerdotul discret şi profund al iubirii elenice pentru
corpul uman. Regretatul profesor a trei promoţii de artişti, de
după 1990, a făcut să rodească lecţia primită la rândul său de la
Ion Lucian Murnu. Admirabil creator al făpturilor modelate parcă in
şoaptă, Gorduz a interiorizat raporturile formale ale clasicităţii
mediteraneene, la care a adăugat, in ascensiunea creaţiei sale, o
flacără interioară de duh bizantin.
Lumina din lumină a primit-o, cu un palmares invidiabil pentru
primul deceniu de carieră, un crăiuţ bălai, inalt, subţire şi
fremătător precum un mesteacăn bucovinean: Virgil Scripcariu (n.
1974 la Vatra Dornei). Lecţia de austeritate, economie a formei şi
gesticii figurativului, vibraţia internă a modelării volumului,
hieratismul incălzit de duhul vieţii simple au fost preluate cu
declarată admiraţie de la maestrul său, Gorduz. Deţinător de
premii, nominalizări şi participări internaţionale notabile,
Scripcariu este pe cale să ne demonstreze prin traseul creaţiei (ca
şi al vieţii sale) că arta cu fundal de tradiţie sacră poate, cu
seninătate şi har inventiv, să rezoneze perfect cu modernitatea
târzie a zilelor noastre. Rezident in Irlanda (2008), unde a propus
o născătoare omorând balaurul, călător cu pruncul său pe drumuri
artistice europene până in Siria, cu prima bursă Theodor Aman
(2003), participant la Bienala de arhitectură de la Veneţia (2008),
cu interpretări după scăunaşul rudăresc, şi finalist la Marele
Premiu Prometheus pentru Opera Prima din 2009, Scripcariu
este şi acel Noe jucăuş din curtea Muzeului de Artă din Bruxelles,
cu arca jucǎriilor reaşezatǎ din faţa Cărtureştilor (2007), este şi
fântânarul Nativităţii de dinaintea bisericii anglicane din
Bucureşti (2008). Alături de soţie, istoric de artă, şi cei patru
copii, Scripcariu a devenit de câţiva ani sufletul reinvierii intru
tradiţie a unui sat de olari de lângă Bucureşti. Virgil de la
Piscu, cum se semnează pe ghizdul fântânii de la biserica Sf.
Grigore Palama din incinta Politehnicii, s-a dovedit un ctitor de
gospodărie ţărănescă primitoare de copii din toată ţara, un ziditor
de cuptoare de ceramică şi de atelier doldora de sculpturi. Pe
lângă seria parabolică a inocenţei, graţios hieratizată cu mesageri
trompetişti, şarpe, cal troian, cavaler-prunc şi balaur-scrânciob,
Scripcariu işi poate asuma teme grave ale comunităţii. A conceput
un ambient anticonsumerist cu portrete de localnici modelaţi din
miez de pâine şi mai are de mântuit vestigiile de trunchiuri ale
unei livezi de cireşi distruse pe Drumul Jilavei.
Zâmbetul etrusc al neobositului sculptor se transmite empatic
in compoziţiile volumetrice sau in linogravurile de mari dimensiuni
cu teme sapienţiale, cele in care biruinţa răului este datorată
copilui, femeii, cuplului.
Seninătatea feciorelnică a stilisticii lui Virgil Scripcariu
păstrează ceva din austeritatea mentorului său, la care se adaugă
echilibrul melodios al personalităţii proprii, candoarea
universului său familial şi o mare deschidere dată de mobilitatea
vieţii moderne asumată cu nădejdea credinţei.
AURELIA MOCANU (n. 1957, la Codlea, Braşov).
Şcoala gimnazială de artă şi liceul de artă din Sibiu. A absolvit
Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu", secţia de istoria
artei-muzeologie, 1981. Expert de arta la Oficiul de Patrimoniu
Bucuresti pana in 1989 şi actualmente la MCCP. Redactor şef
adjunct la revista "Arta", 1990-1992, 2000-2001. Bursa doctorala la
EHSS, Paris, 1993. Premiu pentru experiment literar ASPRo, 2001
pentru volumul "Ibrisim". Realizator al emisiunii Arte Frumoase de
la Radio Romania Cultural din 1995 pana in prezent.