"Masurile anuntate de guvern au fost tardive si insuficiente"

Autor: Catalin Lupoaie 21.10.2009

Pipelife Romania, filiala locala a producatorului austriac de tevi din plastic Pipelife, a inregistrat o scadere semnificativa a vanzarilor fata de aceeasi perioada a anului trecut, avand in vedere ca "toata economia Romaniei s-a prabusit".

Compania nu a dorit sa faca publica valoarea la care a ajuns cifra de afaceri, insa in primele trei luni ale anului vanzarile Pipelife au scazut la jumatate fata de aceeasi perioada a anului precedent, pana la 5 mil. lei (1,1 mil. euro). In 2008, Pipelife Romania a realizat o cifra de afaceri de 53,7 mil. lei (14,6 mil. euro), in crestere cu 14% fata de anul precedent.

"Printre factorii care trebuie mentionati as aminti absenta unui adevarat program anticriza, pentru ca masurile anuntate de guvern si/sau de unele partide au fost tardive si in mare parte insuficiente, reducerea investitiilor in infrastructura, diminuarea drastica a posibilitatilor de creditare a firmelor si lipsa de disponibilitati banesti, ceea ce a generat intarzieri grave de plata si in final un blocaj aproape complet al decontarilor intre companii, insolvente/falimente", sustine Petru Avram, directorul general al Pipelife Romania.

El afirma ca intarzierea previzibila cu care se va adopta bugetul Romaniei in 2010 va conduce la blocarea sau amanarea unor investitii, ceea ce va insemna ca anul viitor, cel putin in primul trimestru, consumul va continua sa scada, iar relansarea pietei va avea loc cel mai devreme in toamna.

In ciuda scaderii cererii de pe piata, Pipelife a continuat investitiile in prima parte a anului, insa unele dintre ele au fost amanate.

Compania anunta la inceputului anului ca va investi circa 1,5 milioane de euro anul acesta in extinderea activitatii companiei si a pus in functiune o linie de fabricatie pentru conducte de canalizare din PVC extrudat, precum si o linie de asamblare a caminelor de canalizare din polipropilena (PP). Pana in prezent, de la intrarea pe piata locala, investitiile companiei se ridica la circa 12 milioane de euro.

Grupul Pipelife, un joint-venture intre producatorul austriac de materiale de constructii Wienerberger si compania belgiana din industria chimica si farma Solvay, a realizat anul trecut o cifra de afaceri de 894 mil. euro si are 2.700 de angajati in 28 de tari. Pe piata romaneasca a intrat in mod direct in 2005, prin preluarea producatorului ungar Pannonpipes, care avea activitati pe piata locala.

Influente negative asupra pietei:

sursa: Petru Avram, directorul general al Pipelife Romania