POEMUL SAPTAMANII/ Poemul despre elocinta
Autor:
Radu Vancu
22.10.2009
Vai, saracele, vai, saracele
neveste de alcoolici!
Cum nu le spune lor nimeni o
vorba buna cand noi,
intorsi acasa
inmiresmati
si cu pielite pe ochi ca niste
mari pasari adormite,
le vorbim cu elocinta si
clarviziune
despre lucrurile cu adevarat
importante.
Si sarmanele neveste asculta si
aproba,
injgheband cu rabdare in inima
lor curata
discursul pe care, cu
remarcabila elocinta,
ni-l vor darui
dimineata,
cand ziua cu panza ei ghimpata
ne va insangera ochii.
Insa noi, induiosati de propria
bunatate,
nu bagam de seama aceasta.
Dimpotriva, le vorbim necurmat
despre ordinea ideala a
lucrurilor, fara sa observam
ca din republica daruita
lor
tocmai nevestele noastre iubite
mai mult decat vodca,
tocmai ele lipsesc. Dar ele simt
si inima li se face
si mai apasatoare, se chircesc
sub povara ei
si se fac tot mai
mici.
Pana cand vine dimineata cu
elocinta ei neinduratoare.
Sarmanele noastre neveste abia
mai supravietuiesc propriei inimi.
Cu mare viclenie trebuie atunci
sa incepem sa ne taram
spre inima lor si sa construim
iar,
fara sa prinda de
veste.
Sarmanele noastre
neveste,
prea mult le iubim ca sa nu le
daruim perfectiunea.
Fireste ca pentru asta e nevoie
ca, dimineata dupa dimineata,
sa ne fie foarte, foarte rusine.