Investitorii devin neincrezatori in Bursa din cauza balbaielii politice

Autor: Vlad Anastasiu 26.10.2009

Bursa de la Bucuresti a inchis prima sedinta din aceasta saptamana in scadere, cele mai afectate fiind societatile financiare, care au pierdut aproape 2,5% fata de referinta. Societatile din sectorul energetic au pierdut 1%, iar indicele BET, al celor mai lichide zece companii, a coborat cu 0,7% fata de referinta. Corectiile de ieri s-au amplificat pe finalul sedintei, dupa ce Parlamentul a amanat votul asupra Cabinetului Croitoru.

Brokerii apreciaza ca inconsistenta la nivel politic duce la cresterea neincrederii investitorilor, care sunt de parere ca tot acest timp trece in defavoarea economiei. In prezent, scaderile pe piata locala sunt inca sustinute la nivelurile suport de aprecierile de pe pietele externe.

"Intr-o prima faza, caderea guvernului a fost privita cu optimism de catre investitori, care se asteptau la o schimbare in bine. Acum insa acestia sunt de parere ca toata aceasta inconsecventa la nivel politic este o pierdere de timp in defavoarea economiei si devin din ce in ce mai neincrezatori. Piata resimte acest lucru prin scaderea preturilor si reducerea volumelor de tranzactionare. Nimeni nu mai este interesat sa faca tranzactii intr-o perioada atat de incerta", a declarat Mihai Chisu, broker in cadrul societatii de intermediere IFB Finwest.

Toate societatile financiare au inregistrat corectii in sedinta de ieri, cea mai mare scadere fiind consemnata de titlurile SIF Moldova (SIF2), care au pierdut 2,8% fata de referinta. Societatile bancare BRD si Banca Transilvania (TLV) au inchis in stationare, la pretul de 13 lei/actiune si respectiv 1,8 lei/titlu.

Tot in sectorul financiar, actiunile Broker Cluj (BRK) au coborat cu 0,4% fata de referinta, la nivelul de 0,239 lei/actiune. "Cel mai grav lucru care se poate intampla in urmatoarea perioada este ca pietele externe sa inceapa sa scada. Neincrederea in clasa politica ar fi dublata si de sentimentul negativ dat de scaderile pietelor externe, fapt care ar putea conduce la corectii importante in piata. Pentru moment, corectiile de pe piata locala sunt sustinute de cresterile pietelor externe, bursa fiind intr-un moment de echilibru", a adaugat Chisu.

In sectorul energetic, corectia indicelui de profil BET-NG a fost sustinuta de aprecierea titlurilor Rompetrol Rafinare (RRC), de 1,1% fata de referinta. In schimb, actiunile Petrom (SNP) si Transgaz (TGN) au coborat cu 2,7% si respectiv 1,3% fata de cotatia de vineri.

Titlurile Aerostar Bacau (ARS) si Mechel Targoviste (COS) au inregistrat cele mai mari aprecieri de 4,8% si 4,5%.

"Avem o sansa ca increderea investitorilor sa revina pe perioada de raportari financiare, insa punctual, doar pe anumiti emitenti. Cred ca vom vedea unele companii cu rezultate trimestriale bune, iar pe aceste titluri este posibil sa vedem o crestere a preturilor", a incheiat Chisu.

Pe plan extern, principalele piete europene inregistrau ieri spre inchidere avansuri de pana in 1%, cea mai mare apreciere fiind consemnata de indicele german DAX, care urca cu 0,8% fata de referinta.

De urmarit astazi