CSA explica nivelul salarial din institutie

Autor: Mediafax 28.10.2009

Salariile personalului Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) sunt stabilite, conform legislatiei privind societatile de asigurare, in functie de nivelul remuneratiei acordate pentru posturi similare de pe piata de profil, iar Comisia se autofinanteaza, a precizat autoritatea. "CSA nu este institutie bugetara, nicio categorie de cheltuieli neavand ca sursa de finantare bugetul public national. In ceea ce priveste salarizarea personalului CSA, potrivit aceleasi legi, aceasta se stabileste avandu-se in vedere nivelul remuneratiei acordate unor posturi similare de pe piata de asigurari", a comunicat Directia Comunicare si Relatii Mass-Media din CSA. Reactia CSA survine initiativei unui grup de 22 de parlamentari ai PDL, care au adresat o scrisoare deschisa FMI in care au solicitat reanalizarea conditiilor impuse Romaniei astfel incat sa poata fi inclusa in legea salarizarii unitare si BNR, CNVM, CSA si CSSPP. Grupul parlamentar al PDL de la Camera Deputatilor a anuntat ulterior ca se disociaza de aceasta initiativa.