Cum se vede Bucurestiul ca oras turistic

Autor: Mirabela Tiron 02.11.2009

Trebuie sa contam pe mirajul destinatiei turistice Bucuresti, spun operatorii din turism, care apreciaza ca numarul strainilor care au vizitat Capitala este cel mult cu 5% mai mare fata de anul trecut. Orasul este conservator, dar interesant, sustin turistii straini.



"Gasesc Bucurestiul foarte conservator, dar interesant in acelasi timp. Probabil din cauza acestui amestec de nou si vechi provenit din alaturarea cladirilor din sticla cu cele comuniste. M-am plimbat prin centrul vechi al orasului pana acum", spune Abdeel Ammah, 57 de ani, un turist israelian care intentiona sa viziteze Palatul Parlamentului, cladire care era insa inchisa pentru turisti in acea zi.
Abdeel Ammah este de doar 24 de ore in Bucuresti, fiind la prima vizita in Romania, dupa ce a trecut prin mai multe capitale din Europa.
"Acum o sa am o imagine negativa despre Bucuresti", declara zambind Abdeel, dupa ce un reprezentant de la Palatul Parlamentului il anunta ca abia de a doua zi se primesc vizitatori. In perioada 18-20 octombrie, Palatul Parlamentului a fost inchis pentru vizitatori, deoarece s-au organizat conferinte, iar salile erau ocupate, insa in mod normal se pot face vizite zilnic intre orele 10-16.
"Numarul turistilor straini care au venit sa viziteze Capitala prin agentia noastra este mai mare fata de cel de anul trecut, cand s-a inregistrat o crestere de aproape 100%", a declarat Iulian Andrei, directorul general al agentiei de turism Blue Line, care aduce turisti din Israel, in circuite culturale in tara, pe litoral dar si in Bucuresti.

"Indicatori" muzeelor arata cresteri
Venirea turistilor straini in Capitala se vede si in numarul de bilete vandute de muzee, obiectivele turistice vizitate de strainii care calatoresc.
Astfel, in primele noua luni anul acesta, Muzeul National al Satului a primit cu 5% mai multi vizitatori straini decat in aceeasi perioada a anului trecut, pretul unui bilet fiind de 6 lei.
"Numarul de turisti a crescut, dar nu semnificativ. In total am avut 226.200 de turisti romani si straini. In general, numarul de vizitatori variaza intre 350.000-400.000 anual, din care o treime sau o patrime sunt straini", spune Paula Popoiu, directorul general al Muzeului National al Satului Dimitrie Gusti din Bucuresti.
Si la Palatul Parlamentului s-a inregistrat o crestere a numarului de turisti straini, dupa cum afirma reprezentantii palatului, fara a preciza insa despre ce procent este vorba. "Din ianuarie pana in septembrie am avut aproape 92.000 de vizitatori straini, mai mult ca anul trecut, avand in vedere ca anul acesta au fost mai multe zile pentru vizite."
Pe de alta parte, la Muzeul National Cotroceni au fost mai putini vizitatori straini, respectiv circa 3.400 de persoane fata de aproape 3.600 in primele noua luni ale anului trecut, per total insa fiind inregistrati mai multi vizitatori. A crescut in schimb cu 52% numarul de tineri care au vizitat muzeul in perioada ianuarie-septembrie, pana la 6.366, potrivit lui Mihail Ipate, sef de relatii publice in cadrul muzeului.
"Nu am avut timp sa vizitez Palatul Parlamentului, pe care l-am vazut doar din exterior, insa am vizitat Muzeul Aviatiei, care este foarte frumos", a declarat brazilianul Julio Cesar Guedes Antunes, 26 de ani, profesor al departamentului de informatica si inginerie in cadrul Facultatii de Tehnologie din Montes Claros, dar si cercetator al istoriei militare. Antunes a venit pe cont propriu intr-un sejur de patru zile in Bucuresti, fiind cazat la hotelul de patru stele Phoenicia.
"Am intrat in cateva cafenele si restaurante, iar preturile sunt mult mai mici decat cele din Germania, pe care am vizitat-o inainte de-a ajunge in Bucuresti", mentioneaza brazilianul, care apreciaza ca aspectul orasului i se pare putin comunist, mai ales pe vremea ploioasa pe care a prins-o.Fara date oficiale
O centralizare a numarului de turisti straini care au venit pentru a vizita Bucurestiul nu exista, insa datele oferite de agentiile de turism si muzee arata ca au fost cateva sute de mii de turisti straini in acest an in Capitala.
"Trebuie sa contam pe mirajul destinatiei turistice Bucuresti, care atrage in special turisti tineri ce vin in mod independent si turisti mai in varsta, care ajung in Bucuresti prin circuitele culturale. Este insa nevoie ca turistii sa simta ca cineva s-a gandit la ei. Ar trebui sa avem un centru de informare in Capitala, niste brosuri, restaurante deschise la orice ora, strazi luminate", a spus proprietarul Blue Line, agentie care lucreaza cu trei parteneri care vand doar Bucurestiul ca destinatie turistica, dar si cu parteneri care vand o noapte in Capitala, ca o destinatie dintr-un circuit turistic.
Iulian Andrei mai mentioneaza ca daca mergi pe jos in Capitala, ca turist strain, nu gasesti nimic prietenos. "Ca sa intram in normalitate, este de asemenea nevoie si de o strategie de promovare a Capitalei, daca vrem sa atragem turisti straini, asa cum se intampla in Praga, Paris sau alte capitale europene", dupa cum apreciaza el.
Gheorghe Fodoreanu, proprietarul agentiei de turism Invitation Romania, care aduce turisti straini in special din Franta, Belgia, Germania, sustine ca Bucurestiul nu este inca o destinatie de incoming, in care sa vina turistii straini.
"Nu avem autocare pentru circuitul orasului, asa cum se intampla in alte tari. Nu avem un restaurant, in care sa poti merge la cina si sa vezi un spectacol popular. Palatul Parlamentului si Muzeul Cotroceni nu sunt deschise tot timpul. Mai mult, inca nu avem un centru vechi refacut, iar valorile orasului nu sunt puse in evidenta, lipsesc parghiile de promovare", a declarat proprietarul Invitation Romania, ce a rulat o cifra de afaceri de aproape 1 milion de euro si un profit de circa 25.000 de euro anul trecut, potrivit datelor de pe mfinante.ro.Capitala, dominata inca de turismul de afaceri
Si hotelierii din Capitala sustin ca Bucurestiul este mai mult o destinatie de afaceri, decat una de leisure. "Avem 32 de camere clasificate la patru stele, care sunt ocupate de turisti straini care stau putin. Aproape 30% din camere sunt ocupate de aceasta categorie de turisti", a spus un reprezentant al hotelului Armonia din Bucuresti.
Asadar, Capitala ramane o destinatie pentru o noapte sau doua, dupa cum apreciaza Fodoreanu. "In luna septembrie am adus 400-450 de turisti la festivalul Enescu, insa pe tot anul nu exista o statistica. Pot spune doar ca de la inceputul am adus din export 220.000 de euro."
Fodoreanu mai precizeaza ca numarul de turisti straini care au venit in Romania a fost in stagnare anul acesta sau cel mult in crestere cu 5%, circuitele culturale fiind in continuare produsul care atrage cei mai multi turisti, care au de obicei varste de peste 50 de ani.