DISPUTE / Femeile si spionajul (I). De la Dalila, la spioanele din Lumea Noua

De ce spioane?
"Femeile sunt mai buni si mai folositori agenti decat barbatii", iar "o femeie bine plasata e mai productiva decat zece diplomati". Este opinia unuia dintre cei mai cunoscuti spioni-sefi, conducatorul temutei STASI, Markus Wolf.
Femeile sunt "arme efective" in lumea informatiilor si spionajului. Ele au fost, de-a lungul timpului, "spioane, tradatoare, eroine, sabotoare, teroriste". Sunt concluziile unor lucrari de specialitate cu aceasta tema al caror numar s-a inmultit in ultima vreme, dintre care amintim Women in Espionage: A Biographical Dictionary de M.H. Mahoney (1993).
Dar care sunt calitatile care au facut ca femeile sa devina "amazoane ale spionajului"? Filosoful indian Kautilya scria, inca in secolul IV i.Hr., ca folosirea femeilor in activitatile de spionaj se datoreaza capacitatii lor de a patrunde neobservate, de a-si disimula prezenta in "lumea barbatilor" sau, in tot cazul, de a nu putea fi banuite de asemenea actiuni. S-a mai considerat ca un alt atu al femeilor in "lumea spionajului" ar fi prejudecata potrivit careia ele au fost considerate "obiecte frumoase, fara prea mult creier", ceea a facut ca aportul lor in spionaj sa fie subestimat, permitandu-le sa isi desfasoare activitatile informative mai mult sau mai putin nestingherite. Alti autori sunt de acord ca insesi calitatile specifice ale "sexului slab" (mai este nevoie sa le enumeram?) au devenit tot atatea "arme" pe "frontul secret".
Inca in urma cu 2.500 de ani, Sun Tzu, autorul lucrarii Arta razboiului, a vorbit despre folosirea concubinelor in obtinerea de informatii. Iar unul dintre cei mai importanti agenti FBI, I.C. Smith, declara, intr-un interviu acordat presei din Romania: "Istoria este clara in acesta privinta: sexul si spionajul au fost mana in mana inca de la inceputuri". In tot cazul, daca "traficul cu amor" a fost considerat drept cea mai veche meserie din lume, cel cu informatii, deci spionajul, il urmeaza la mica distanta,

Spioanele in Biblie
Primele consemnari despre femei-spioane se gasesc chiar in Biblie si ele prefigureaza chiar cateva dintre tipurile lor arhetipale. Este vorba despre prostituata Rayhab care, prin transmiterea de informatii, i-a ajutat pe evrei sa ocupe orasul Jericho. In tot cazul, in Divina Comedie a lui Dante, Rayhab apare ca "suflet virtuos". Adesea, activitatile de spionaj sau chiar asasinatele savarsite de femei au avut motivatii materiale. Este cazul personajului Dalila care, cum iarasi ne incredinteaza Biblia, l-a tradat pe Samson "pentru bani". Astfel, Dalila este considerata drept cea dintai reprezentanta a spioanei interesate. Tot in acea perioada sunt consemnate actiunile pe care acum le-am numi informative desfasurate de Jezebel, regina a Sidonului, in vederea convertirii evreilor la religia lui Baal. Ea a ramas in traditie ca prototipul femeii promiscue amestecate in combinatii dubioase.

Imparatesele si spionajul
Inca din cele mai vechi perioade, in calitatea lor de partenere ale capetelor incoronate sau chiar de conducatoare de state, imparatesele, reginele au fost implicate in actiuni informative sau atentate, fie ca initiatoare, organizatoare ale acestora, fie ca obiective, tinte ale lor.
Theodora (500-548) organizeaza, din proprie initiativa, o retea de informatori, in interiorul si exteriorul Imperiului Bizantin.
In conditiile politice complicate ale perioadei, legate de conflictul cu sora sa, catolica Maria Stuart si amenintarea militara a Spaniei, Elisabeta I (1533-1603), regina a Angliei si Irlandei, a luat initiativa infiintarii a ceea ce a fost considerat primul serviciu regulat de informatii, condus de Sir Francis Walsingham.
Sunt cunoscute relatiile dintre imparateasa Rusiei, Elisabeta (1741-1762) si agentul regelui Frantei, cavalerul D'Eon, care a actionat travestit. Intalnirile dintre imparateasa Rusiei, Ecaterina a II-a, "cea Mare" (1762-1796), si agentii sai aveau loc intr-un compartiment "secretizat" al dormitorului sau.
Maria Theresa (1717-1780), imparateasa a Austriei, a fost unul dintre cele mai spionate "capete incoronate" ale perioadei. Dorind sa intre in posesia unor informatii de la Curtea din Viena, regele Frederic al Prusiei a dispus sa fie trimise la Viena "fete prezentabile" care sa devina cameriste pe langa nobilele austriece.
Au existat si o serie de imparatese care au fost tinta unor actiuni teroriste, a unor atentate, cum au fost Joséphine de Beauharnais (1763-1814), prima sotie a lui Napoleon, devenita imparateasa a Frantei, sau Elisabeta (1837-1898), imparateasa a Austro-Ungariei, sotia lui Franz Josef.

Agente la Curtile Europei
In tot cazul, pana in secolul al XVII-lea, avem de a face cu spioane ocazionale. Cea dintai agenta (dar si scriitoare!) profesionista a fost englezoaica Aphra Behn (1640-1689), supranumita si "incomparabila Astrea". Intr-o perioada in care Anglia era amenintata de o invazie din Tarile de Jos, ea a fost trimisa la Antwerp, in 1656, de unde a transmis informatii pretioase despre miscarile si capacitatea de atac ale flotei olandeze. Ca si in cazul altor spioni, recompensa in bani promisa de guvernul englez a intarziat sa vina. In cele din urma, aportul sau a fost recunoscut, astfel incat scriitoarea-spioana a fost inmormantata la Westminster Abbey.
Conducatorii politici, dar si capetele incoronate au avut spioanele lor "personale", favorite. Cardinalul Richeleu i-a incredintat contesei de Carlyle misiunea de a spiona in Anglia, aceasta devenind model pentru maleficul personaj Milady de Winter din romanele lui Alexandru Dumas-tatal. Marion Delorme l-a servit pe cardinalul Mazarin, fiind insa si prima agenta dubla din istorie. Iar spioana lui Ludovic al XIV-lea a fost frumoasa Louise de Keroualle, insarcinata de rege sa-l spioneze pe cel care avea sa devina regele Angliei, Carol II, fiind probabil spioana care primise pana atunci cea mai substantiala recompensa baneasca.

Spioanele din Lumea Noua
La fel ca in alte domenii, America, abia aparuta pe harta politica a lumii, s-a bucurat de privilegiul de a fi introdus o serie de "inovatii" si in ceea ce priveste "spionajul feminin". In primul rand, este vorba de faptul ca numarul agentelor sporeste in mod substantial, iar activitatea lor capata un caracter organizat, fiind coordonata sistematic de autoritatile politice si militare.
Mai intai, "teatrele de operatiuni" ale Razboiul de Independenta al coloniilor din America (1775-1783) au fost "scena" pe care si-au interpretat "rolurile" o serie de spioane. Intre acestea, invatatoarea Esther Bates, care a reusit sa spioneze pentru britanici chiar in interiorul Statului Major al lui George Washington, ca si cea care a ramas doar sub "numele de cod" Miss Jenny, probabil una dintre primele agente care au avut curajul sa spioneze chiar pe teatrele de operatii. Bineinteles ca si trupele americane si-au avut spioanele lor, intre care Lydia Darragh, care nu a ezitat sa-si implice in transmiterea de informatii catre acestea atat sotul, cat si fiul.
Prezenta femeilor in diferite actiuni de pe "fronturile secrete" ale Razboiului Civil din America (1861-1865) in care fortele "Confederatiei" sudiste s-au confrunta cu cele ale "Uniunii" din nord, a fost substantiala si pe "frontul secret".
Iata doar cateva exemple de spioane care au actionat pentru "Uniune": Mary Elizabeth Bowser si Harriet Tubman, primele femei de culoare, sclave eliberate, care au devenit spioane; actrita Pauline Cushman, care a schimbat scena cu "teatrul de razboi"; Emma Edmonds, care a actionat in cursul intregii campanii deghizata in barbat; frumoasa Antonia Ford, care a reusit sa il seduca chiar pe maiorul sudist ce o arestase; Elizabeth Van Lew, care i-a transmis informatii pretioase insusi comandantului fortelor "Uniunii", generalul Grant.
Desi serveau o cauza oricum pierduta, nu mai putin curaj au dovedit spioanele care au actionat pentru "Confederatie": Belle Boyd, supranumita, datorita frumusetii sale, La Belle Rebelle, care, devenita dupa razboi actrita, isi interpreta propriul rol de spioana pe scena; si Loreta Velazquez, o alta agenta dubla.
Dar probabil cea mai cunoscuta spioana a Razboiului Civil din America a fost Rose O'Neal Greenhow (1817-1864), cunoscuta, datorita frumusetii sale, si sub numele de "Trandafirul salbatic", conducatoare a unei ample retele de agenti care au avut un rol hotarator in victoriile dobandite de fortele sudiste in prima parte a conflagratiei. "Vaduva vesela", cum mai poate fi denumita, nu a putut fi anihilata decat de celebrul Allan Pinkerton, conducatorul recent infiintatului serviciu secret, care reuseste sa o aresteze. Scapa insa nejudecata (martorul principal a fost gasit cu beregata taiata) si pleaca in Europa, unde face o asidua propaganda sudista, chiar la curtea lui Napoleon III si la cea a reginei Victoria. Isi relateaza misiunile sale de spioana si agent de influentare in biografia pe care o publica in 1864, la Londra. In acelasi an, vasul la bordul caruia se reintorcea in America, avand asupra sa o buna parte a tezaurului Confederatiei, se scufunda. Este inmormantata cu onoruri militare.

Fragmente din volumul in pregatire "Frumoasele agente. Femeile si spionajul. O istorie universala"

Dr. Alexandru Popescu, istoric, etnograf si diplomat, a studiat la Universitatea din Bucuresti si, ca bursier al Fundatiei Alexander von Humboldt, la cea din Bonn, unde a obtinut titlul de doctor. In perioada 1966-1990, a activat ca cercetator stiintific la Institutul de Etnografie si Folclor al Academiei Romane. Din 1990, a facut parte din corpul diplomatic, indeplinind functia de atasat cultural al Ambasadelor Romaniei in Germania, Austria si Finlanda, precum si pe aceea de director adjunct al Directiei Culturale din M.A.E. Este autorul a 24 de volume aparute in tara si peste hotare, a 35 de studii stiintifice si a sute de articole. A sustinut cursuri si conferinte la universitati din Romania, Germania, Austria.