CARTEA DE POEZIE / Tratat de sudura in 3 saibe

Ilies Gorzo tocmai a iesit din aceasta categorie. Si asa cum poezia lui e altfel decat a confratilor, asa si debutul lui e unul cu flama. Cand vezi masivitatea elastica a Cartii sudate si cand auzi ca inauntru textul isi imparte spatiul cu gravura, iti vine s-o pipai, s-o mirosi, sa tragi de ea, s-o frangi pe genunchi, ca sa vezi ce e ascuns acolo. Asta pentru ca este vorba despre o carte-obiect, lucrata cu migala de poet si de fratele sau, artistul plastic Dumitru Gorzo. Editie limitata, 100 de exemplare. Un obiect de arta mai mult lung decat gros, realizat din pasla sintetica tratata special si prinsa in trei saibe solide sudate. Cartea sudata, cum zice chiar autorul textier, este o carte asudata. La ea s-a muncit imens. In consecinta, nu poate fi citita decat cu flexul. Daca o carte noua, cu paginile inca lipite, are nevoie sa fie dezvirginata cu un coupe-papier, aici este trebuinta de un flex. Carte barbateasca, zavorata in tacerea ei, innebunindu-te de ciuda. In care nu merita sa patrunda decat cei cu mintea taioasa ca un flex.
Intins cat o jumatate de masa, volumul, paradoxal, inchide in el poeme condensate, luate la ciocan pana cand au devenit capsule pocnind de inteligenta si aluzii comice. Multi au fost cei care au cazut in capcana de a considera poemele lui Gorzo bufonerii, parodii, deci refractii ale unor scrieri apartinand altor autori. Poetul, desi mereu pus pe sotii si lansator de sentinte trasnite in grai morosan, nu e un talent in stare bruta. Teasta lui de omulet Gopo e doldora de filosofie clasica, moderna si postmoderna. Nu e de joaca! Omul te pune la pamant intr-o discutie cat ai clipi din ochi. Arta lui nu e nici stand-up poetry, nici limerick, chiar daca da senzatia.
In tacerea lui hatra, Gorzo vede lumea altfel decat ceilalti literati. Daca Serban Foarta scapara efecte manieriste din cuvinte sucite si rasucite, daca Emil Brumaru amesteca gales porcarele cu tandreturi si trufandale, daca Gabriel H. Decuble ia in raspar metehnele romanesti in scenarii poetice bufe, poetul-sudor taie umorul in felii scurte, geometrice si le pune pe un platou hermeneutic. Mai sus-pomenitii scriitori, care i-ar putea parea rude indepartate, mustesc si ei de coniac livresc. Celulita culturala se aduna in cercuri pe trupul ager al mintii lor. De Gorzo, insa, se prinde mai greu, pentru ca el nu se deda la jocul infinit cu vocabule sau cu idei luate in raspar. La el e mai simplu - punct ochit, punct lovit.
Ca ia in tarbaca fetisurile literatilor e clar. Nici un critic-avocat nu-l poate disculpa de asa ceva. Circumstanta atenuanta este mereu activa autoironie: "o metafora/se baga in sufletul meu/si-l largeste/ca pe-o soseta folosita de yeti./ma simt emasculat,/eviscerat,/sfarsit" (poezia. full-contact). Sufletul facut soseta labartata de catre metafora are spaime postcartaresciene: "phluturele este rau, urat, incomplet,/ phluturele vrea sa ma sperie, atinga, sa nu mai fiu" (phluturophobia). Indiferent ca sare la gatul obsesiei fluturatoare a lui Cartarescu sau nu, Gorzo niciodata nu invarte doar cubul Rubik al cuvintelor. Nu urmareste simple efecte de acrobatie lexicala. Intotdeauna este o intentie critica in subtext, daca nu sunt mai multe. De asta la recitare textulele, cum ar zice Luca Pitu, par un soi de epigrame spumoase si nimic mai mult. Ca un adevarat yoghin, poetul se cade sa-si arate puterile numai in fata celor cu atentie sporita. La lectura, poezeaua devine poem-obiect.
Asocierile sunt naucitoare, buclucase. Exact ca in unele lucrari ale lui Dumitru Gorzo: Catedrala de slanina, Cainele-porc, Cap cu steaguri etc. Cum ajung drogurile pe mana hibrizilor folclorici e de neinteles: "jumatate_de_inger_blond_calare_pe_/_jumatate_de_mistret_cu_un_coi_de_argint./ intinse cu jumatate de gura garoul ce/ ii scapa din jumatate de mana si/ il plesni peste jumatate de fata/ de ii sarira jumatate din pene/ pardon, un sfert" (ma de ce te droghezi droghezi). Cratima se-mburda, devine underscore ca in adresele de mail. Finalul e abrupt, "pardonul" sparge rama povestii, iar titlul e incarcat de ecou. De la basm, mintea imi sare vrand-nevrand la Vicontele taiat in doua al lui Italo Calvino. Chiar si textele foarte transparente, peste care esti tentat sa treci in galop, au o rasucire inteligenta inspre sfarsit. Bunaoara, o elegie despre o scriere extrem de miscatoare, capabila "sa inmoaie inimile/ celor mai aspri editori", in asa hal incat "sa uite pentru moment/ de toate problemele lor/ si sa se gandeasca numai la ale mele".
Seriozitatea lui Gorzo in bascalie este inimitabila. Versatil, se indeparteaza de el insusi, mimeaza stiluri si maniere, apoi revine impecabil la felul lui de zicere. Poate scrie "in genul" oricui, demasca clisee si mecanisme poetice asamblate "pe vapor". Intrebarea este - il poate cineva imita pe el? Pe acel Gorzo din momentele lui de gratie, cand nu apeleaza la poante facile, cand este extrem de precis in constructia miniscenariilor satirice? Si nu doar satirice, ci abordand lumea din unghiuri nebanuite, asa cum numai cineva care inca nu a iesit din Ieud o poate face.
Ironia si autoironia sunt, in cele din urma, forme ale pudorii, ale dreptei masuri. Nu te iei prea tare in serios, nu ti se pare ca esti buricul targului, ti-e jena sa iei poze grave si sa declami tragedii care iti scot nume de autor sensibil, adancit. Ironia ca bun-simt. Un bun-simt demitizator, in sensul de demistificare. Lucrurile asa-zis importante sunt vazute anapoda. Asa se ajunge la esente, iar viata iti apare in toata piticimea ei omeneasca, prea omeneasca. Nu e poezia romanian song o pastila care face cat un tom despre psihologia poporului roman? "stiti, in legatura cu/ nu s-a/ dar o sa/ uite, haideti sa/ de fapt/ daca va/ s-ar putea ca/ insa/ desi/ mda". Si nu este oare budista poetica exact datorita inteligentei corozive puse in joc? Nu e mai cinstit asa, decat sa tuni si sa fulgeri cu mana pe inima si ochii bulbucati inspre ceruri? - "in padurea cernica/ de la manastirea cernica/ tantarii nu sug sangele/ nici al omului, nici al animalului/ ci se hranesc numai cu seva plantelor/ pe baza articolului nr. 13 din legea cultelor". La fel de acut este rezolvata si problema nationalismului sau cea a iredentismului: "numele meu este stefan cel mare si ma ocup de imobiliare" (astazi m-a enervat un ungur).
Cand atatea manifeste (Noua sinceritate, Performatismul, Manifestul poeziei europene) combat ironia si cauta iesiri din postmodernism, Gorzo relanseaza pe piata ironia nastratineasca. Adica acel soi de ironie care desurubeaza lumea pocita si o lasa asa, sa rugineasca descompusa.
Dar dincolo de orice fel de intentii subversive, partizanului ii place mai cu seama sa traga chiulul de la gherila impotriva talibanilor politicii si artelor; sa scrie doar pentru sufletul lui. Astfel, gotan project devine la el goat project, de unde si rescrierea "industriala" a basmului lui Creanga: "as pune pe roate o fabricuta/ foarte poluanta, care/ pe o raza de cativa kilometri/ sa emita noxe severe/ iar ploaia acida/ sa-ti arda pielea/ cum mi-a fript mie inima/ cand mi-ai mancat iezisorii". Un supermarket este vazut cu ochii candva ageri ai lui Cartarescu si Iaru: "iubita mea cu gene lungi/ ce vii de la megaimage/ si tragi masina in garaj/ iar eu cobor/ cu pas usor/ sa te ajut la pungi". Doar ca Gorzo este mai eficient. El ia poezia din scurt si, dincolo de aspectul burlesc, monteaza instalatii zalude ori scrie tratate de (para)ontologie pe o boaba de piper: "bea pana zace/ mananca pana i se apleaca/ fumeaza ca sarpele// n-ar da cu matura,/ n-ar da cu mopul" (omul este o fiinta smiorcaita).
Gorzo e chinez - migalos si precis ca un tun cu laser. Singurul meu regret este ca a exclus din volum unele poezii de o sclipire usturatoare si a inclus altele, de calibru inferior. Orisicat, nu ma tem ca cineva o sa adoarma citindu-i miniaturile trase in rafala. Inca o data: desi pare naiv si pus pe giumbuslucuri, nu e deloc doar asa. Stie el ce stie cand il lamineaza pe Eminescu: "cine m-aude cantand zice ca n-am nici un gand/ insa am unul" (mai am un singur gand). Mai departe, soarta lui de scriitor tine de intelepciune, de capacitatea de a nu se pastisa pe el insusi, asa cum fac altii pe motivul ca, de fapt, aprofundeaza. Cu alte cuvinte, Gorzo atarna de Gorzo. Respectiv G≥G.

Din volumul Anticanonice (cronici stresate), in curs de aparitie la Editura Tritonic

Felix Nicolau (n. 1970) este conferentiar la Universitatea "Hyperion" din Bucuresti. A publicat romanul Tandru si rece (Cartea romaneasca, 2007) si critica literara: Homo imprudens (Editura Muzeul Literaturii Romane, 2006) si Eroismul eminescian (Editura Perpessicius). Colaboreaza la revistele Luceafarul de dimineata, Steaua, Tomis si Arca.