CRONICA / Afara e bine

Blank provoaca realmente, intr-un mod diferit de epatarea postavangardista, suculenta in violenta ei, a "fracturistilor" din linia Marius Ianus - Elena Vladareanu. Lectorul trebuie sa fie permanent in priza, conectat la glisarile, permutarile si mutatiile unui lirism intelectualizat, problematizant si reflexiv. Vlad Moldovan nu intra deci in profilul tanarului poet revoltat, pornit sa dinamiteze, deodata cu reaua intocmire sociala, conventiile batranicioase ale literaturii. El se simte bine (prea bine) atat in lumea reala amestecata cu cea a propriei poezii, cat si in extensiile si modificarile ei virtuale, operate fara vreun disconfort. Linia de tensiune expresionista Ruxandra Novac - Teodor Duna - Dan Coman e de asemenea paralela cu versurile bine definite de titlul volumului. Fara convulsionari ale fiintei si intensificari vizionare ale unui raport conflictual, tragic cu lumea, blank-urile lui Vlad Moldovan sunt lipsite de orice accent dramatic.
Daca socialul este perceput in datele sale si transformat, apoi, dupa un proiect imaginar personal, golul terifiant din miezul altor lumi poetice e... absent in paginile tanarului autor. Analogiile cu "omul concret" al lui Bacovia facute, pe urmele lui Radu Vancu (care semneaza o frumoasa, dar inexacta prezentare pe coperta a IV-a), de cativa comentatori comozi au mult mai putina relevanta in cazul lui Vlad Moldovan decat in cel al unui Constantin Acosmei. In Blank, scrie R. Vancu, "studiat sub lupa enorma a unei luciditati fara defectiune, omul ajunge sa-si piarda umanitatea". Eu cred ca e exact pe dos. Mai intai ca debutantul nostru nu intentioneaza sa proiecteze o imagine a Omului, cu majuscula (fie el revoltat, invingator sau cazut). Refuzand genericul si simbolicul, el sparge imaginile constituite si identitatile fixe, pentru a le recoagula iarasi, dar exclusiv in propriul sistem. Se observa chiar o abundenta de umanitate in cele mai caracteristice texte din Blank. E insa una, ca sa zic asa, atent selectata si procesata, recompusa din linii discontinue si din elemente luate de peste tot. Sa citim integral Endunit: "Esti trecut de 30 si faci/ schimb de stickere in/ statia asta./ Nu ai nici macar ochii tulburi/ si sticlosi ai vagabonzilor./ Stai cu prietenul tau/ si rasfoiti clasorul./ Trece metroul si/ sufla blana cainelui impasibil de langa,/ si pentru ca sus bate cu tunul,/ si intre daramaturi serpuieste/ dulcele izvor de hidrant./ Se invarte stolul/ si intra in tunel/ Se faramiteaza tencuiala/ pe mine si pe voi,/ ca intr-o dimineata de februarie:/ ma luasera pe Dealul Florilor/ sa imi arate focurile din munti./ Acolo unde am dus o viata buna./ Cat fusese ploaie cat burnita si ninsoare/ nu vazusem./ Erau numai dealurile ravasite sub perdea.// Cum ar fi spus Aureus in secolele de mijloc:/ «Ca ne intalnim acum sau ca o facem mai tarziu/ frumusetea fara noi si in nestire/ se asaza necontenit pe suprafete».". Si primele trei strofe din Excursii, cele mai frumoase din intregul volum: "De fapt n-as putea sa povestesc,/ e de ajuns peticul asta de langa pinii si bradutii/ din parc,/ nici n-as face altcumva pentru ca/ privirea mea zgarie ca un 0,5 pe terminate.// Am mers cu autobuzul si ma uitam, langa fiecare om/ mai multe modificari/ parca se intersectau cateva voci si aerul urca/ la un metru deasupra capetelor./ Acolo se suprapune lumea/ si ochii lor umeziti de amiaza in fasii/ ar fi putut vedea/ ca dincolo si dincoace dospeste floarea,/ ca plescaie bogatia lui Dumnezeu.// Ar fi vazut ca in fiecare zi/ miracolul iese - un gandac prin grilajul caloriferului/ si dispare intr-alta incheietura/ (iar eu imi pun urechea pe o tabla si/ astept sa o trazneasca ciocanul)/ Am invatat - mesajele/ aluneca langa pervaz - prin sticla geamului/ Pica repede si se sparg de marginea fiecarui corp./ Cand se sparg, gura se umple de particele amare/ si daca nimerim ceva prin cuvinte, uitam la loc."
Endunit arata cum autorul descompune realitatea si face sa alunece, prin noile puncte de intersectare, alte planuri si suprafete referentiale. Atentia marita la detalii (cum sunt miscate firele de blana ale cainelui de aerul "pompat" prin venirea metroului) nu conoteaza in hiperrealism si nici nu preia sarcinile documentare ale poeziei sociale. Vlad Moldovan foloseste detaliul, amanuntul, mica intamplare, dar nu ca sa le dirijeze spre o semnificatie mai generala. Privirea inregistreaza fara sa clasifice si sa claseze, imbibandu-se de frumusetea atomizata si randomizata a lumii, facand una cu textura ei. In fine, aceasta realitate inconjuratoare nu va fi ajustata si corectata meliorist. Lumea este perceputa cu seninatate si simtita ca buna de un spirit observator pe care l-am putea cota, in prima instanta, ca placid-descriptiv. Pe o a doua treapta a poemelor (si Endunit e un exemplu la indemana), lumea vazuta gliseaza insa spre lumile posibile, dar improbabile, adaugate pe parcurs. In timp ce "trece metroul", "sus bate cu tunul,/ si intre daramaturi serpuieste/ dulcele izvor de hidrant". Cotidianul banal si dezastrul unei conflagratii (in alte poezii se "vede" chiar Apocalipsa) se supraetajeaza in chipul cel mai firesc. Alunecarile de teren liric sunt lipsite de zgomot si, cum spuneam, de accent dramatic. Forta de impact a tunurilor si dezastrul daramaturilor par virtuale, parte a unui joc de strategie din care, asa cum am intrat, putem si iesi. Endunit aluneca iar, acum intr-o "dimineata de februarie", cu munti si dealuri "ravasite sub perdea". Decorul virtual s-a schimbat fara mari complicatii, facand loc amintirii unor scene de culoare personala. Iar finalul concluziv e perfect senin, ba chiar aproape mistic: "frumusetea fara noi si in nestire/ se asaza necontenit pe suprafete"...
"Afara e bine", sintetizeaza Vlad Moldovan intr-un Blank in care, ca si in Excursii, perceptia exteriorului vine impreuna cu reflectia asupra poeziei. Versul este o proba de atentie distributiva, dar si una de rabdare in sortarea efemeridelor; un clasor de momente si senzatii asociate lor, plus un cursor care se misca rapid si fin pe suprafetele aparute in flux, oprindu-se selectiv asupra unor secvente. E adevarat ca peste tot in lume "plescaie bogatia lui Dumnezeu" (verbe curente la tanarul poet: "plescaie", "galgaie", "clipoceste", "palpaie"), dar momentele irelevante ale texistentei sunt, practic, niste materiale consumabile neutilizabile poetic: "Momente irelevante care isi/ lasa colturile si planurile/ cu miile in fiecare loc, tot timpul,/ materiale nefolosibile si alunecari,/ fetele pe care le uiti,/ povestile neinteresante,/ inceputurile inghetate,/ mici vartejuri de conjuncturi iritabile." (Niste invingatori).
E limpede ca Vlad Moldovan nu lucreaza - poetic vorbind - cu spuzeala, urdorile, matreata si gingiile inflamate din nimicul bacovian procesat de Constantin Acosmei. Dimpotriva, schimba mereu planurile, le interfereaza si remixeaza, suplimentand si, horribile dictu!, transfigurand o materie prea inerta. Specialitatea lui este sa aplice socuri imagistice poeziei si cititorilor sai, rupand in mod repetat (dar impredictibil) directia lecturii si obligandu-ne la o atentie maxima pe toata circumferinta ei. Un ultim citat pentru a vedea la lucru aceasta tehnica de inflexiune si destabilizare creativa: "La fiecare vantoasa cu pietris incetineam/ si faceam fotografii./ Click pentru tornada din suburbii/ Click, click pentru vartejul de zgura/ ce se inalta langa liziera/ Click, click, click in fata caravanelor/ supte de furtuna la orizont.// Din cand in cand opream si lasam/ vietati inauntru:/ Caini, lincsi, pisici de mlastina,/ orice putea sa misune printre glezne./ Erau si oameni, dar ne sfiam./ Nu-i cunosteam si era prea/ tarziu./ Ce ii sufoca pe ei/ ne-ar fi putut mahni peste poate.//(...) In timp am auzit un murmur/ o stare trecatoare de lesin,/ si stiam ca ne apropiem de mare.// Nimic, numai ochii ne sticleau cu nesat,/ numai gatlejul ingana./ A urmat o fulguratie, si din ea o pata pe pupila/ deveni o pata in creier,/ o lumina de neocolit in cutia pieptului./ Cu ea dansa inima frazele de despartire.// Soferul pipai sa traga frana de mana./ Fusese o miscare precauta/ intr-un val de foc." (In martie 2006).
Desi e un volum de debut, Blank arata un poet pe cat de tanar, pe atat de experimentat. Cu Vlad Moldovan, Gabi Eftimie (Ochi rosii polaroid. Acesta este un test, 2006), Andrei Dobos (Manastur Story, 2007) si alti cativa, pare sa existe viata si dupa "milenaristi".

*) Vlad Moldovan, Blank, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 2008, 88 p.

DANIEL CRISTEA-ENACHE (n. 19 februarie 1974) este conferentiar universitar la Facultatea de Litere, Universitatea Bucuresti si consilier editorial la Editura Polirom. A tinut cronica literara in Adevarul literar si artistic (1997-2005), apoi in Romania literara (2005-2009). Colaborari la Cultura, Suplimentul de cultura, Idei in dialog, Bucurestiul cultural, Caiete critice, precum si la ziarele Evenimentul zilei si Adevarul. Are o rubrica la Radio Romania Cultural si una pe portalul LiterNet. Din 2005 este doctor in Filologie (summa cum laude) al Universitatii Bucuresti, cu o teza despre Ion D. Sirbu. Volume publicate: Concert de deschidere (Premiul de Debut al Romaniei literare, Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din Romania si Premiul "Titu Maiorescu" al Academiei Romane); Ileana Malancioiu, Recursul la memorie. Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache; Sertarul Scriitorului Roman. Dialoguri pe hartie; Bucuresti Far West. Secvente de literatura romana; Un om din Est (Premiul pentru Critica si Istorie Literara al Asociatiei Scriitorilor Bucuresti); Convorbiri cu Octavian Paler; Timpuri noi. Secvente de literatura romana.