FOILETON / Ura (2). O dupa-amiaza in Iad

Saracu' Vasilica! Mereu lua bataie. Dar asa-i trebuia daca ne provoca si vorbea prostii. Ce, noi il puseseram sa spuna de sinucidere... inmormintare... cruce si tot restul?
Era vacanta, ce mama dracului? Voiam si noi sa ne simtim bine: sa ne jucam... sa mergem la Ciric... sa vrajim cu surorile Acutunoaie... si venea unu' ca el sa ne strice cheful...
Bine-i facuse Zbarnea! Desi lovitura ne cam inspaimintase, eram de partea lui suta la suta. Acu' ce sa zic? Poate nu trebuia nici Zbarnea sa-l loveasca asa de tare, dar Vasilica si-o merita. Prea sarise calul, prea o luase pe aratura.
Zbarnea parca a dorit, la un moment dat, sa spuna ceva, fiindca isi miscase buzele, insa n-am inteles nimic. Apoi s-a rasucit pe calciie si ne-a aratat spatele. Acum era probabil departe. Noi continuam sa stam acolo, destul de buimaci, fara sa stim prea bine ce sa facem. Jocul se incheiase, e clar. Vasilica isi tinea mina la nas. Iarasi avea bluza minjita de singe. Ce-o fi zicind maica-sa cind il vedea asa, nu pricepeam... Oricare mama, in locul ei, ar fi iesit afara zbierind si s-ar fi dus sa-l pirasca pe faptas, cerind razbunare. Mama lui Vasilica tacea. Si cica nu-l batuse niciodata. Asa o fi, mai stii?
- Du-te, bai, acasa... si te spala, ii spuse Lulu lui Vasilica pe un ton de parca Vasilica ar fi fost frate-sau.
- Da, zice si Luci. Vezi sa-ti schimbi si pantalonii... S-au patat...
- Arati ca-n filmele de groaza, zimbeste Claudiu. Mama, ce cap in gura ai luat!
- Tare de tot, completeaza Puiu. Zbang-buf! Dintr-o singura miscare, nu ca mine...
Vasilica isi tamponeaza nasul cu mineca.
- Stai pe spate, bai, il indeamna Lulu, altfel nu-ti trece. Si tine o mina ridicata-n sus... Sau tine-le pe amindoua...
Vasilica se intinde pe spate. Respira cu gura deschisa si clipeste des din cauza luminii puternice. Cornelus izbucneste in ris. Si ride, si ride, si ride, fara sa se poata opri.
- Bai, reuseste el sa spuna printre sughituri: cum stam noi asa in picioare, iar Vasilica e culcat, parc-am fi la inmormintarea lui!
Imediat, pufnim si noi in ris. Exact. Stateam in picioare, de jur-imprejur, cu Vasilica jos si parea ca sintem la un priveghi.
- Doar ca tine miinile in sus! tipa Lulu. Se preda. Dom' Semaca, nu trageti, sint eu, Lascarica!
- Nu Lascarica! tipa si Puiu. Vasilica! Dom' Semaca, nu trageti, sint eu, Vasilica! Nu trageti, dom' Semaca!
Ne tavalim cu totii de ris. Scena ni se pare fenomenala. Ride si Vasilica. Pentru prima oara, de cind il stim, cineva spune o poanta si Vasilica ride impreuna cu noi.
- Ta-ta-ta-ta-ta-ta-tam! face Zoli din gura, imitind miscarea unuia care trage cu mitraliera de la sold. Sinteti morti, urla el.
Cornelus, Luci si Puiu simuleaza ca ar fi loviti. Se lasa pe un genunchi, duc miinile la piept ori la burta si scot ah-uri de muribunzi.
Lulu riposteaza.
- Ta-ta-ta-ta-ta-ta-tam! face el in directia lui Zoli. Ba tu esti mort, napirca sticloasa!
- In limba materna, guster, se strimba Zoli de tot hazul si iarasi izbucnim in ris.
Zoli inventa expresii. Citeva saptamini, la orice zicea unul, el adauga cu o voce joasa, strimbindu-se: implacabil si neindurator ca destinu'! Implacabil si neindurator ca destinu'!, indiferent ca vorbea despre fotbal, despre fete sau despre mincare. Putin cite putin, expresia ne intra in cap si o foloseam si noi. Cind o foloseam prea multi, Zoli inventa alta: "intr-o geaca de piele si alb la fata", "ciocanitoare, ciocanitoare, unde-ti faci tu cuibul oare?", "siliconati de gelatina scirboasa" si asa mai departe.
Acum, ultimul slagar era "in limba materna, guster", care in schimbul acela de replici idioate chiar se potrivea: Lulu spusese napirca sticloasa, iar Zoli in limba materna, guster.
Vasilica ridea si el, dar continua sa stea intins pe spate. Citiva erau prin iarba "morti" sau zvircolindu-se in chinurile mortii. Ceilalti se tineau de burta, rizind cu lacrimi. Singurul cu fata catre cer era Vasilica. Mai aveam inca o luna de libertate pe putin. Ne simteam bine. Niste copii, in vacanta, care se tavalesc pe jos de ris.
Cu o secunda sau doua inainte de bubuitura, l-am vazut pe Vasilica schimonosindu-se infiorator. Gura i s-a deschis si a inceput sa tipe. Statea pe spate, cu o mina ridicata spre cer si tipa.
N-am prea avut timp sa reactionam, fiindca in secunda urmatoare am auzit cu totii bubuitura: BOAMF! Venea de deasupra noastra.
Cartierul nostru e situat la marginea orasului, pe un deal. Mai demult, cresteau numai case pe-aici, in rest era un mare teren viran. Aproape nu este nimic dincolo de cartierul nostru. In vale curge un riu sifilitic, iar in partea cealalta e cimitirul, o padure deasa, de multi kilometri, aeroportul, o cazarma militara si Ciricul.
Daca va puteti inchipui, bubuitura s-a auzit pina-n centru. Pentru noi, care eram chiar dedesubt, a fost ca si cum ne-ar fi explodat o grenada-n gura.
Prima oara, din cauza suflului, am fost trintiti la pamint. De fapt, ni s-au muiat picioarele si am cazut, caci bubuitura ne-a ametit.
Vasilica, de jos, pe spate, cu ochii la cer si chipul mototolit de groaza, continua sa tipe. De spaima, am inceput si noi sa tipam, fiindca deasupra capetelor noastre se facuse negru, diverse chestii cadeau prin aer si vedeam cum un dinozaur sfisiat, mare cit un tren, se prabuseste peste noi. Lulu fusese lovit de ceva si din sold ii curgea singe. In fata lui Puiu, la doar un metru, s-a infipt o sulita de fier. Putin mai incolo a cazut un fel de grilaj, care i-a sfisiat piciorul lui Zoli. Peste tot, izbindu-se de pamint, cadeau bucati de lemn, sticla si metal. Cel mai groaznic a fost cind un om a plonjat din inaltimi si s-a facut zob de caldarim. Nici nu ne-am dat seama, in clipele acelea teribile, ca e vorba de un om si la inceput am crezut ca a cazut o vaca rupta ori un animal necunoscut din aer. Era ceva negru, mare si despartit - ni s-a parut noua. Capul i s-a desfacut ca o floare, spargindu-se, si tot ce era inauntru s-a raspindit de jur-imprejur. Semana cu o papusa rupta, dezasamblata, de care au tras mai multi copii si fiecare a reusit sa smulga ceva. Jumatate dintr-un picior sarise din rotula genunchiului, dar ramasese prins in pinza neagra a costumului. Parea ca are, din cauza asta, un picior mai lung, mult mai lung, si altul mai scurt. S-a prabusit cu fata de asfalt si a facut groapa unde a cazut.
Dinozaurul sfisiat din aer venea rostogolindu-se peste noi. Urlind, citi am putut, ne-am tiriit ori am luat-o la goana de-acolo prin ploaia de obiecte care cadea de sus. Singurul care n-a fugit ori n-a vrut sa fuga a fost Vasilica. Un centimetru nu s-a miscat din locul unde ramasese pe spate. Desfigurat de teroare, privea hamesit la ce se intimpla, cu o mina ridicata si alta pe linga corp. Tinea gura deschisa larg, dar nu mai tipa. Omul picat din cer a cazut la numai citiva metri de el, insa Vasilica n-a intors capul intr-acolo. S-a uitat mereu doar in sus, cu o intensitate aproape palpabila si ochii largiti la maxim.
- Fugiti! Fugiti! a strigat la un moment dat, imedit dupa bubuitura, insa nu era nevoie sa ne indemne, caci am curatat zona ca un stol de potirnichi speriate, fiecare gonind cit mai departe, sa-si salveze viata.
Puteam sa fi murit atunci. Tipatul prelung, de citeva secunde, al lui Vasilica ne-a avertizat ca se intimpla ceva rau chiar inainte de a auzi bubuitura: BOAMF!
Zgomotul mai ca ne-a spart timpanele, atit de puternic a fost, dar eram deja pregatiti oarecum si ne-am miscat. Lulu, Zoli, Ovidiu, Luci si altii au patit-o, fiind atinsi de schije, insa n-au murit. Toti erau mai mult sau mai putin loviti, dar nimeni foarte grav. In mod miraculos, Vasilica, singurul care nu a fugit si a ramas in aceeasi pozitie, intins pe spate, nu s-a ales cu nici o alta zgirietura. Era si el plin de singe fiindca-l lovise Zbarnea-n gura, dar altceva nu l-a atins.
Dinozaurul ranit, rostogolindu-se dezordonat prin aer, loveste blocul la nivelul etajului unu si se dezintegreaza. O parte cade peste balconul doamnei Piuaru, alta parte intra in apartament, alta zace pe platforma pluviala de deasupra parterului, iar restul se destrama cu un zgomot apocaliptic. Si acesta s-a auzit pina departe, insa nu asa ca primul.
Atit prima, cit si cea de-a doua bubuitura au alertat intreg cartierul. De pretutindeni soseau oameni in goana, urlind ca iesiti din minti. Aia de la scara C, din partea unde cazuse monstrul, urlau si ei. Ferestrele, cel putin, de la o groaza de apartamente se facusera zob. Toti cei dinauntru urlau. Mamele noastre, cautindu-ne, cu parul despletit - care in capot, care in picioarele goale, care pe jumatate dezbracate, in functie de ce faceau atunci -, urlau si ele, fie pe scari, fie pe balcon, fie prin jurul blocului. Noi urlam. Toata lumea urla. Nici de 4 martie, dupa cutremur, n-a fost asa. Parea ca e sfirsitul lumii.
In afara de unul picat din cer, mai era unul, facut ferfenita si prins in ramasitele dinozaurului care se scurgea din balconul doamnei Piuaru. Rastignit printre resturi, atirna de picioare, cu bratele deschise larg si capul in jos. Un suvoi de singe ii tisnea pe gura.
Si noi eram plini de singe si tremuram infricosati, zguduiti de convulsii reci. Plingeam cu totii, parte de groaza, parte din cauza ranilor. Aratam ca si cum ne-am fi intors dintr-un razboi.
Cornelus a inceput sa vomite. Ovidiu a lesinat. Luci, frate-sau, desi ranit, s-a prabusit peste el tipind Ovidiu! Ovidiu! Ovidiu! Ovidiu! Credea, probabil, ca a murit sau e pe punctul de a muri. Lulu se zvircolea pe jos, umplind iarba de singe. (Pina la urma, rana lui de la sold a fost cea mai urita.)
Mamele apareau zbierind, isi vedeau copiii plini de singe si lesinau si ele. Unii incercau sa faca ordine tipind faceti loc! Faceti loc! Nu va ma impingeti! Stati acolo, au nevoie de aer, sa vina Salvarea si asa mai departe, altii se catarau sa-l dea jos pe ala prins de balconul doamnei Piuaru, altii se chinuiau sa-l asambleze pe ala picat din cer, in timp ce unii isterici tipau: nu puneti mina, nu puneti mina! Sa vina Militia intii! Nu e voie, nu e voie! Lasati-l asa! Asa!
Erau o dezordine si o harmalaie cumplite. Plus caldura aceea de iad. Plus emotia colectiva. Plus mirosul imediat al mortii. Plus cele doua cadavre. Plus noi, cu muci, lacrimi si singe pe fete, urlind necontrolat. Plus ca nimeni, cu precizie, in afara noastra, desigur, insa nici noi n-am prins chiar de la inceput catastrofa, ci doar Vasilica, singurul care i-a fost martor din prima si pina-n ultima secunda - nimeni nu stia ce s-a intimplat. Ce avusese loc si cum? De ce?

Va urma