Cum a reusit Mulally sa tina Ford pe linia de plutire, atunci cand rivalii rezistau doar cu “sponsorizare” de la stat

Autor: Catalina Apostoiu 05.11.2009

Dupa ce a redus cu aproape jumatate numarul angajatilor din America de Nord si a reusit sa evite intrarea in faliment asemeni GM si Chrysler, seful Ford Motor, Alan Mulally, are de ce sa zambeasca: a reusit sa tina compania profitabila in unul dintre cei mai grei ani ai industriei.



Alan Mulally a inregistrat primele sale profituri trimestriale consecutive in cadrul Ford cu un profit net de 997 mil. dolari in trimestrul trei. Estimarile vizau o pierdere de 632 de milioane de dolari. Cota detinuta de Ford din piata americana a crescut in pofida reducerii discounturilor, masura ce a generat venituri suplimentare de 1,9 mld. $, 74% provenind din America de Nord, scrie Bloomberg.
Acest fapt a avut un efect mai amplu asupra rezultatelor decat reducerile suplimentare de costuri de 1 miliard de dolari inregistrate de producator in trimestrul respectiv. Modele noi, ca Ford Taurus si Fusion, restilizate, s-au comercializat de asemenea cu mai multe optiuni.
"In timpul celei mai grele perioade cand ne adaptam la cererea mai scazuta pentru a reveni pe profitabilitate, am continuat de asemenea sa investim intr-o linie de produse noi", a declarat Mulally.
"Dispunem atat de autovehiculele pe care si le doresc oamenii pe masura ce economia isi revine, cat si de o structura competitiva de costuri pentru a concura cu cei mai buni."

Goana dupa reducerea de costuri
Ford va incerca din nou sa obtina reduceri de la sindicatul UAW si va continua sa-si intareasca bilantul incercand sa atraga pana la 3,3 miliarde de dolari din vanzarea de titluri convertibile si actiuni comune.
Valoarea actiunilor companiei a inregistrat mai mult de o triplare in acest an.
In acest an, Ford a inregistrat un profit net de 1,8 miliarde $ si o pierdere operationala bruta de 1,3 miliarde $. Mulally promite acum ca producatorul va inregistra o profitabilitate solida in 2011.
"Promite putin sperand sa genereze mai mult", a declarat Bernie McGinn, presedinte al McGinn Investment Management.
Daca va inregistra profit in 2010, acesta ar fi primul profit anual al lui Mulally de cand a sosit la Ford de la Boeing in octombrie 2006, chiar in momentul in care producatorul aluneca in cea mai ampla criza de la Marea Recesiune din anii '30 incoace. La putin timp dupa ce a preluat conducerea companiei, Mulally, 64 de ani, a fost de acord cu un plan propus de directorul financiar de atunci al firmei, Don LeClair, de a pune garantie intreaga companie pentru credite de 26 miliarde $.
Creditele respective, care au venit chiar inainte de blocarea pietei financiare, au facut ca Ford sa nu aiba nevoie de un bailout guvernamental si ca producatorul sa evite intrarea in faliment.

Mulally s-a concentrat pe brandul Ford
Mulally a concentrat de asemenea Ford pe numele sau de marca si a vandut brandurile europene de lux ca Jaguar, Land Rover si Aston Martin. Urmeaza Volvo. Ford a selectat ca ofertant preferat o echipa de investitori condusa de Geely, cel mai mare producator auto privat al Chinei. Ford are ce face cu banii. Volumul datoriilor sale il depaseste pe cel al GM sau Chrysler, urmand sa totalizeze 38,1 miliarde de dolari in 2011, conform Barclays Capital.
Recent, Ford a anuntat un plan de atragere a 3,3 miliarde $, compania prelungind in acelasi timp maturitatea unei linii de credit de 10,7 miliarde $ cu doi ani pana in 2013 pentru a avea timp sa-si plateasca datoriile.
Mulally a inchis deja 13 fabrici din 2006 si intentioneaza sa mai inchida cinci pana in 2011. El nu este pregatit sa renunte la obiectivul de a egala GM si Chrysler in privinta costurilor legate de forta de munca. "Vom continua sa depunem eforturi pentru ca toata lumea stie ca viitorul nostru se bazeaza pe a fi competitivi fata de cei mai buni din lume", a declarat Mulally.
Chiar si fara noi concesii din partea UAW, Mulally si-a depasit obiectivele in privinta reducerilor de costuri. Pana in septembrie, compania si-a redus costurile structurale cu 4,6 miliarde $, peste tinta anuala de 4 miliarde de dolari. Acum, Mulally si-a majorat obiectivul la 5 miliarde de dolari pentru acest an.

Cine este Alan Mullaly