Cele mai mari banci din lume, inca prea optimiste

Ziarul Financiar 08.11.2009

Cele mai mari banci din lume sunt inca prea optimiste cu privire la situatia in care se afla, autoritatile trebuind sa fie mai atente atunci cand permit unor astfel de institutii sa inapoieze imprumuturile guvernamentale, se arata intr-un raport al Consiliului de Stabilitate Financiara (FSB - Financial Stability Board) din SUA, citat de Bloomberg.

FSB, un grup de autoritati de reglementare insarcinat de liderii la nivel global sa rescrie regulile financiare, a anuntat ca rezultatele cercetarii au reiesit din autodescrierile realizate de 20 de banci internationale. FSB, care a realizat raportul pentru Grupul celor 20 de ministri de finante, nu a numit bancile.

"O parte din banci au devenit dependente de asistenta (guvernului - n.r.) si nu par in stare sa se desparta de sustinerea din fonduri publice", a declarat Mario Draghi, presedintele FSB.

Guvernele au cheltuit peste 500 miliarde dolari anul trecut pentru a salva bancile de la colaps pe fondul crizei financiare. Bancilor care au primit fonduri guvernamentale in timpul crizei ar trebui sa li se permita sa iasa din astfel de programe doar in conditiile in care capitalul lor este destul de sanatos pentru a supravietui unei crize asemanatoare.

"Desi unele companii au indicat ca s-au conformat integral sau partial recomantarilor, membrii consiliului au observat ca aceste analize erau, per total, prea pozitive", se arata in raportul FSB.