Doi medici romani au vandut 16% din actiunile bancii de celule stem Biogenis partenerului din Polonia

Autor: Mediafax 08.11.2009

Actionarii romani ai bancii de celule stem Biogenis au vandut 16% din titluri catre Polski Bank Komorek Macierzystych (PBKM), care detinea initial 50% din capital, iar PBKM a cedat, la inceputul lunii noiembrie, 50,1% din titluri unui fond american pentru 4,4 milioane de euro. Reprezentantii Biogenis nu au precizat valoarea tranzactiei din Romania. Biogenis a fost infiintata in 2007, PBKM avand 50% din actiuni, iar restul a fost impartit de doi medici romani, Dorin Parciog si Dan Mihai. PBKM detine in prezent 66% din actiuni. La inceputul lunii noiembrie, fondul de investitii american Enterprise Venture Fund a platit 4,4 milioane de euro pentru 50,1% din actiunile PBKM, banii urmand sa fie folositi pentru proiectele de dezvoltare. Biogenis ia in calcul, pentru acest an, o triplare a cifrei de afaceri, dar si a unitatilor recoltate, dupa ce in 2008, banca de celule stem a avut o afaceri de 2,8 milioane de lei, fiind stocate aproximativ 800 de probe.