Pretul petrolului ar putea atinge 100 de dolari pe baril pana in 2015

Autor: Mediafax 10.11.2009
Pretul petrolului ar putea atinge 100 de dolari pe baril pana in 2015 si 190 de dolari pe baril pana in 2030, potrivit Agentiei Internationale pentru Energie (AIE), care avertizeaza in privinta pericolului cresterii costului energiei si al poluarii, in lipsa unui acord privind schimbarile climatice. In lipsa unui acord international in domeniul schimbarilor climatice, raportul dintre costul energiei si PIB din statele dezvoltate se va dubla pana in 2030, avertizeaza AIE. Cererea de petrol, excluzand biocarburantii, va avansa cu 1% pe an, la 105 milioane de barili pe zi in 2030, de la 85 de milioane de barili pe zi in 2008. Cotatia petrolului a atins in iulie 2008 recordul istoric de aproape 150 de dolari pe baril, dar s-a prabusit la sub 33 dolari pe baril in decembrie, din cauza crizei. Intre timp, pretul petrolului a revenit la circa 80 de dolari pe baril.