CONTRIBUTII/ Bucurestii subt Guvernul Vremelnicesc (VI). Procesul
Autor:
Emanuel Badescu
11.11.2009
Continuam sa publicam fragmente
din aceasta lucrare ce reprezinta o premiera in literatura
romaneasca de specialitate si reprezinta o prezentare
exhaustiva a istoriei primului guvern revolutionar
romanesc, din iunie-septembrie 1848. Emanuel Badescu a reusit
sa reinvie evenimentele de la 1848 zi dupa zi, aproape ora dupa
ora, transformand istoria acelor zile intr-un remarcabil text, care
se citeste pe nerasuflate si care, in plus, e doldora de
informatii, majoritatea inedite. Fapt si mai interesant, autorul
incearca sa dea un raspuns unui sir de intrebari suspendate pana
astazi.
Marti, 22
iunie
Procesul intentat coloneilor Ion
Odobescu si Ion Solomon si maiorului Grigore Lacusteanu a demarat
sub presedentia judecatorului Dumitru Ciocardia.
Din pledoaria lui
Odobescu este de retinut afirmatia ca, dupa ce refuzase initial
functia de ministru de razboi oferita de Gheorghe Bibescu la 11
iunie, a acceptat-o numai la staruintele lui Ion Bratianu. Spunea,
mai mult ca sigur, adevarul. De altfel, spre indignarea lui Nicolae
Plesoianu, Ion Bratianu ii permitea doamnei Odobescu sa-si viziteze
cand dorea sotul, iar Heliade il acuza deschis pe Rosetti ca
incearca sa-l scoata "basma curata" pe fostul ministru, articolele
din "Pruncul Roman" fiind in afara oricarui dubiu. Nu stiau sau se
prefaceau ca nu stiu ca Rosetti o intalnise pe Maria Grant in casa
lui Odobescu, ca acolo se logodise si o ceruse in casatorie, ca Ion
Bratianu era privit ca un fiu de catre Ecaterina Odobescu,
sentiment intarit si de afectiunea fratelui ei, Grigore Caracas,
pentru acest tanar tacut si secretos, ca, in sfarsit, datorita
insistentelor lui Ion Odobescu, Dinca Bratianu s-a decis sa-si
trimita fiul la studii in strainatate. Intr-adevar, spre deosebire
de ceilalti doi acuzati, fostul ministru avea in Rosetti si
Bratianu doi prieteni de caracter, de nadejde. Exceptand acest pas
gresit, merita cu prisosinta alt tratament. Istoria moderna a
armatei romane ii releva merite exceptionale. Acuzatia lui Heliade
ca Odobescu ar fi fost rusofil este lipsita de noima. Onoarea de
militar il obligase sa-i marturiseasca faptul ca nu poate ridica
sabia impotriva unei armate in care, candva, a activat, recte
armata tarista! Nu era un mercenar.
Miercuri, 23
iunie
Mult mai periculoasa decat
incercarea de puci din 19 iunie, care, soldandu-se cu martiri,
coagulase relatia dintre guvern si bucuresteni, a fost prezenta in
fruntea guvernului revolutionar a mitropolitului Neofit II. Fostul
dusman de moarte al lui Bibescu era si dusmanul de moarte al
revolutiei. Ce-i drept, nu el ceruse - din oportunism - functia de
presedinte, dar o acceptase. Se opusese din rasputeri ideii
juramantului, mai cu seama public, dar jurase. Jurase sa apere
"Constitutia"... Raspunzand scrisorii consulului rus von Kotzebue
din 18 iunie, Neofit isi da arama pe fata: il incondeiaza pe
Bibescu, numindu-l "autor al sistemului care ne-a dus la
prapastie", pe ministrii guvernului ii califica prin termenul de
"indivizi", iar despre decretele preconizate are o si mai proasta
impresie, declarandu-le a fi "cele mai sinistre proiecte". Mai
spera in instaurarea unei caimacamii, cu el iarasi in frunte,
alaturi de banul Theodor Vacarescu si de vornicul Emanoil Baleanu,
care - jalnic om! - "sa se conformeze instructiunilor" lui von
Kotzebue. Conditia era ca "indivizii ce oprimau tara sa paraseasca
Bucurestii". Existau sperante, "fiindca se sacaie intre
ei".
Scrisoarea acestui individ,
lipsit de constiinta si de orice urma de credinta crestina, il
indica, fara vreun dubiu, pe autorul din umbra al evenimentelor ce
vor urma. Dupa toate probabilitatile, caimacamia se formase deja in
secret, inca din 18 iunie, cand incepusera sa circule zvonuri
alarmiste pe tema intrarii rusilor in tara. Nu cumva colonelul
Odobescu "a dat lovitura de la 19 iunie" voind sa preintampine in
mare graba ocupatia ruseasca? Intrebare sau supozitie, ea este
rezultatul constatarii unei precipitari amatoricesti si al unui
lant de erori impardonabile pentru niste ofiteri superiori activi.
Oare nu in aceeasi capcana va cadea si guvernul?
Neofit era un om plin de talent:
stia sa faca pe sfantul, sa jure stramb, sa fie persuasiv de pe
pozitie reactionara, sa dea sfaturi pentru binele revolutiei. In
aceasta zi in care calomnia revolutia si pe conducatorii ei, a luat
parte la o sedinta de guvern, ce trebuie sa fi fost lunga, daca se
ia in calcul numarul mare de decrete, adrese si note emise, cele
mai importante avand si girul sau. Decretul nr.83, de exemplu, il
soma pe Scarlat Kretzulescu sa faca tot posibilul si sa inarmeze
"garda" cu arme rudimentare!, se cerea sa angajeze cu contract
mesteri fierari "ca sa fabricheze pana la doua mii de lanci, cat se
va putea mai curand". Somatia are candoare. De cine se apara
guvernul cu asemenea arme? De armatele tarului si ale sultanului?
Si cum ar fi aratat lancierii in posturi sau marsaluind pe ulitele
Bucurestilor anului 1848? Intre aceasta intoarcere cu multe veacuri
inapoi si telurile modernizatoare ale revolutiei discrepanta bate
la ochi. Sub pretextul "Decat nimic, e buna si o lance", cineva a
reusit sa-i convinga pe Bratianu, Rosetti, Al. Golescu-Arapila,
exceptional de inteligenti, si pe Magheru, Tell si Stefan Golescu,
militari de cariera! Totusi, unul dintre ei a sesizat ridicolul si
a impus redactarea unui alt decret, in care se arata ca, din lipsa
de pusti in arsenal, "gvardia nationala s-ar putea inarma
deocamdata cu lanci", dupa care textul ia o intorsatura
neasteptata, ministrul razboiului fiind somat "ca puscile ce au
ramas in arsenal" - erau, asadar, pusti in arsenal! - sa fie date
"pentru inarmarea gvardiei mobile", cele defecte urmand sa fie
reparate urgent. Ar fi interesant de stiut cate decrete s-au
bucurat de aportul constructiv al lui Neofit. Propuneri stranii
precum inarmarea cu lanci sau acceptarea copiilor in garda
nationala, pentru a da numai doua exemple, nu puteau proveni de la
o persoana bine intentionata.
Joi, 24
iunie
Daca in Bucuresti articolele
Constitutiei si intentiile guvernului provizoriu nu mai aveau
secrete pentru locuitori, in restul Principatului situatia nu era
deloc roz. Delegatiile care veneau in Capitala sa afle din gura
guvernantilor ce spune Constitutia reprezentau o localitate, cel
mult o zona. Se impunea, chiar in regim de urgenta, crearea unui
mecanism propagandistic. Prin Decretul nr. 90, ministrul din
launtru era imputernicit sa trimita prin toate judetele "cate un
comisar si chiar si cate doi prin cele ce sunt mai bantuite de
reactionari", sa apeleze la carmuitori si la preoti, scopul final
fiind "sa nimiceasca pacatoasa activitate ce depun vrajmasii
Romaniei". Tot in aceasta zi - si ea deosebit de rodnica - guvernul
a trimis o scrisoare tarului in termeni clari si demni, explicand
ce urmareste si ca totul este pozitiv si executat cu mijloace
pasnice, prin urmare nu exista motive de interventie. Printre
semnatari, se afla si Neofit... Un decret de mare importanta,
intrucat se referea in particular la Capitala, a fost cel de numire
a lui Cezar Bolliac in functia de Vornic al orasului in locul lui
Otetelesanu, "care a lasat postul sau in timp asa de greu". Era un
om de incredere, insa excesiv de temperamental si de suspicios. In
zona distrusa de incendiu incepusera unele lucrari de
reconstructie, care nu aveau aprobarea nici a Sfatului Orasanesc,
nici a celorlalte autoritati. Trebuia, prin urmare, sa se
demonstreze ca, pe langa optiuni edilitare de tip occidentale,
revolutia avea si cultul disciplinei. Un alt decret emis in aceasta
zi stabilea "ordinea cumparaturilor" necesare Garzii Nationale,
deci si a celei bucurestene. Pe primul loc, inaintea stindardelor
si - surclasand cheltuielile cuvenite - a "dregerii armelor",
figurau sulitele...
Vineri, 25
iunie
Cu o zi inainte de pronutarea
verdictului in proces, colonelul Solomon i-a rugat pe Magheru,
Hliade si Tell sa-l viziteze in arest. Fiecaruia i-a marturisit ca
Odobescu intentionase la 19 iunie sa produca o remaniere de guvern,
nicidecum arestarea tuturor ministrilor si sugrumarea revolutiei.
Odobescu lucra si pentru Campineanu, boierul rusofob, care voia mai
multa putere, credem noi si domnia. Din nevinovata conjuratie mai
faceau parte Rosetti si Bratianu, amicii lui Odobescu. Intrucat am
mai comentat motivele apropierii celor doi "revolutionari fanatici"
- cum ii aprecia Ion Voinescu I - de Ion Odobescu si am avansat
ideea unui interludiu conspirativ, evident, ipotetica dar si
singura logica, in acest context ne rezumam la efectul destainuirii
colonelului Solomon. Fiind cei care trebuiau sa fie inlocuiti,
Magheru, Eliade si Tell au intampinat informatia cu un sentiment de
frustrare, acest sentiment controlandu-le instantaneu gandurile si
reactiile. Asadar Campineanu, Bratianu si Rosetti erau niste
tradatori... Pe Eliade gandul razbunarii l-a dus chiar departe:
"Trebuia sa se faca si alte arestari"! Din fericire, mania a facut
loc ratiunii, care i-a indemnat sa nu traga concluzii pripite.
Poate ca Solomon ii calomniase pe Rosetti si pe Bratianu, "crezand
ca prin acest mijloc ar fi putut scapa de pedeapsa", dar poate ca
spusese adevarul: "o neincredere se strecurase in sufletul lor si
incepeau sa priceapa toate apucaturile lui Rosetti si Bratianu,
apucaturi care pana atunci erau de neinteles". Si-au marturisit
banuielile si celorlalti, singurul care le-a respins fiind Nicolae
Balcescu... Intr-o revolutie aflata mereu la discretia
neprevazutului, suspiciunea trebuie sa fie prezenta: regleaza
vigilenta, mentine starea de veghe, impune tirania analizei,
indeosebi a celei factuale. Din 25 iunie, guvernul a dat semne de
realism, de maturizare, textele emise de el avand un grad de
precizie mult mai ridicat si, proportional, mai indepartat de
beletristica. Un exemplu edificator este urmatorul. Considerand
inoportun, deci suspect, concediul de 15 zile luat de Scarlat
Kretzulescu, a supus unei analize temeinice proiectele acestuia.
Concluzia evaluarii a fost ca respectivul a intentionat sa-si
plaseze oameni de incredere in pozitiile-cheie in scopuri
necunoscute. "Convingandu-se - arata dr. Maria Totu - ca larga si
entuziasta adeziune populara la principiile revolutiei facea
imposibila o actiune contrarevolutionara in garda sau cu sprijinul
garzii, S. Kretzulescu a abandonat sefia acesteia la 25 iunie 1848
(s.v.)". Prin Decretul nr. 105, loctiitor al lui Kretzulescu a fost
numit Constantin Aristia, deci unul dintre cei mai activi si aprigi
revolutionari.
Pe de alta parte, procesul se
afla in ultima faza, a declaratiilor acuzatilor, iar strainilor,
inclusiv romanilor din afara Tarii Romanesti, li s-a dat
posibilitatea depunerii cererii pentru obtinerea indigenatului.
Winterhalder, Koppainig, Rosenthal si Ohm se dovedisera mai
patrioti si mai romani decat multi dintre "urmasii lui Traian". Tot
in aceasta zi, guvernul afla ca Suleiman Pasa a fost delegat "sa
vina in Valahia", iar prin Bucuresti circula primele zvonuri despre
invazia armatei tariste.
Sambata, 26
iunie
Multasteptatul verdict in cazul
celor 3 ofiteri si al soldatilor care au tras in multime a
dezamagit profund. Silinta, buna-credinta si constiinta
revolutionara, care il caracterizau pe colonelul Nicolae Plesoianu,
presedintele Comisiei Judecatoresti, au disparut brusc in momentul
stabilirii sentintelor. Ion Odobescu, indiferent de motive, fusese
creierul complotului, un complot materializat. In pledoarie, pentru
efect, Plesoianu l-a numit "singur faptuitor al acestei varsatoare
de sange contrarevolutii". Pentru stabilirea sentintei, l-a gasit
vinovat: de sperjur, de demoralizarea armatei si ca "vrajmas al
sfintei noastre Constitutiuni"! Pe baza acestor "crime" s-a decis
"isgonirea din slujba" si "sa i se ia toate cinurile", urmand sa
mai suporte si "judecata criminaliceasca politiceasca" pentru cele
trei invinuiri aduse; pentru ele "sa se judece ca un ucigas"...
Destainuirile secrete ale colonelului Solomon au cantarit greu. Nu
a fost gasit asasin, aducandu-i-se aceleasi invinuiri ca in cazul
lui Odobescu - si aceeasi sentinta. Maiorul Grigore Lacusteanu,
vinovat doar pentru ca strigase: "Proprietarii la palat!", a fost
si el dat afara din armata. Ce sentinte au primit soldatii? Presa
nu a reusit sa afle. Doua zile mai tarziu, Decretul nr. 131, pe cat
de laconic, pe atat de misterios, ordona ministrului din launtru ca
in intelegerea cu ministrul resbelului sa-i duca pe "toti arestatii
din temnita" la Ocna Telega. Cum nici unul dintre cei trei ofiteri
nu fusese condamnat la ocna, rezulta ca era vorba de soldati...
Iata cine au fost vinovatii pentru macelul din 19 iunie! Justitia
pasoptista calca apasat pe urmele celei pe care pretindea ca o
inlocuise. Mai grav inca, pasii ii facea cu usile inchise.
Din volumul cu acelasi titlu, in
pregatire la Editura Cadmos
EMANUEL BADESCU (n. 25 august 1952) este bibliotecar in cadrul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Romane. Licentiat in istorie la Universitatea Bucuresti, a colaborat cu peste 1.000 articole la revistele "Formula AS", "Lumea Magazin", "Magazin Istoric" si la "Ziarul de Duminica". A publicat 1 Decembrie 1918 Alba Iulia - Bucureşti si Imnurile nationale la romani. Este şi coautor al volumelor Scurtă istorie a regalităţii in România, Nicolae Ionescu. Bucureştii de altădată, De la Vatican la Ierusalim, Conspiraţia securităţii, Bucurestii in imagini in vremea lui Carol I (volum premiat de Uniunea Scriitorilor).