CONTRIBUTII/ Bucurestii subt Guvernul Vremelnicesc (VI). Procesul

Autor: Emanuel Badescu 11.11.2009
Continuam sa publicam fragmente din aceasta lucrare ce reprezinta o premiera in literatura romaneasca de specialitate si reprezinta o prezentare exhaustiva a istoriei primului guvern revolutionar romanesc, din iunie-septembrie 1848. Emanuel Badescu a reusit sa reinvie evenimentele de la 1848 zi dupa zi, aproape ora dupa ora, transformand istoria acelor zile intr-un remarcabil text, care se citeste pe nerasuflate si care, in plus, e doldora de informatii, majoritatea inedite. Fapt si mai interesant, autorul incearca sa dea un raspuns unui sir de intrebari suspendate pana astazi.


Marti, 22 iunie
Procesul intentat coloneilor Ion Odobescu si Ion Solomon si maiorului Grigore Lacusteanu a demarat sub presedentia judecatorului Dumitru Ciocardia. Din pledoaria lui Odobescu este de retinut afirmatia ca, dupa ce refuzase initial functia de ministru de razboi oferita de Gheorghe Bibescu la 11 iunie, a acceptat-o numai la staruintele lui Ion Bratianu. Spunea, mai mult ca sigur, adevarul. De altfel, spre indignarea lui Nicolae Plesoianu, Ion Bratianu ii permitea doamnei Odobescu sa-si viziteze cand dorea sotul, iar Heliade il acuza deschis pe Rosetti ca incearca sa-l scoata "basma curata" pe fostul ministru, articolele din "Pruncul Roman" fiind in afara oricarui dubiu. Nu stiau sau se prefaceau ca nu stiu ca Rosetti o intalnise pe Maria Grant in casa lui Odobescu, ca acolo se logodise si o ceruse in casatorie, ca Ion Bratianu era privit ca un fiu de catre Ecaterina Odobescu, sentiment intarit si de afectiunea fratelui ei, Grigore Caracas, pentru acest tanar tacut si secretos, ca, in sfarsit, datorita insistentelor lui Ion Odobescu, Dinca Bratianu s-a decis sa-si trimita fiul la studii in strainatate. Intr-adevar, spre deosebire de ceilalti doi acuzati, fostul ministru avea in Rosetti si Bratianu doi prieteni de caracter, de nadejde. Exceptand acest pas gresit, merita cu prisosinta alt tratament. Istoria moderna a armatei romane ii releva merite exceptionale. Acuzatia lui Heliade ca Odobescu ar fi fost rusofil este lipsita de noima. Onoarea de militar il obligase sa-i marturiseasca faptul ca nu poate ridica sabia impotriva unei armate in care, candva, a activat, recte armata tarista! Nu era un mercenar.
Miercuri, 23 iunie
Mult mai periculoasa decat incercarea de puci din 19 iunie, care, soldandu-se cu martiri, coagulase relatia dintre guvern si bucuresteni, a fost prezenta in fruntea guvernului revolutionar a mitropolitului Neofit II. Fostul dusman de moarte al lui Bibescu era si dusmanul de moarte al revolutiei. Ce-i drept, nu el ceruse - din oportunism - functia de presedinte, dar o acceptase. Se opusese din rasputeri ideii juramantului, mai cu seama public, dar jurase. Jurase sa apere "Constitutia"... Raspunzand scrisorii consulului rus von Kotzebue din 18 iunie, Neofit isi da arama pe fata: il incondeiaza pe Bibescu, numindu-l "autor al sistemului care ne-a dus la prapastie", pe ministrii guvernului ii califica prin termenul de "indivizi", iar despre decretele preconizate are o si mai proasta impresie, declarandu-le a fi "cele mai sinistre proiecte". Mai spera in instaurarea unei caimacamii, cu el iarasi in frunte, alaturi de banul Theodor Vacarescu si de vornicul Emanoil Baleanu, care - jalnic om! - "sa se conformeze instructiunilor" lui von Kotzebue. Conditia era ca "indivizii ce oprimau tara sa paraseasca Bucurestii". Existau sperante, "fiindca se sacaie intre ei".
Scrisoarea acestui individ, lipsit de constiinta si de orice urma de credinta crestina, il indica, fara vreun dubiu, pe autorul din umbra al evenimentelor ce vor urma. Dupa toate probabilitatile, caimacamia se formase deja in secret, inca din 18 iunie, cand incepusera sa circule zvonuri alarmiste pe tema intrarii rusilor in tara. Nu cumva colonelul Odobescu "a dat lovitura de la 19 iunie" voind sa preintampine in mare graba ocupatia ruseasca? Intrebare sau supozitie, ea este rezultatul constatarii unei precipitari amatoricesti si al unui lant de erori impardonabile pentru niste ofiteri superiori activi. Oare nu in aceeasi capcana va cadea si guvernul?
Neofit era un om plin de talent: stia sa faca pe sfantul, sa jure stramb, sa fie persuasiv de pe pozitie reactionara, sa dea sfaturi pentru binele revolutiei. In aceasta zi in care calomnia revolutia si pe conducatorii ei, a luat parte la o sedinta de guvern, ce trebuie sa fi fost lunga, daca se ia in calcul numarul mare de decrete, adrese si note emise, cele mai importante avand si girul sau. Decretul nr.83, de exemplu, il soma pe Scarlat Kretzulescu sa faca tot posibilul si sa inarmeze "garda" cu arme rudimentare!, se cerea sa angajeze cu contract mesteri fierari "ca sa fabricheze pana la doua mii de lanci, cat se va putea mai curand". Somatia are candoare. De cine se apara guvernul cu asemenea arme? De armatele tarului si ale sultanului? Si cum ar fi aratat lancierii in posturi sau marsaluind pe ulitele Bucurestilor anului 1848? Intre aceasta intoarcere cu multe veacuri inapoi si telurile modernizatoare ale revolutiei discrepanta bate la ochi. Sub pretextul "Decat nimic, e buna si o lance", cineva a reusit sa-i convinga pe Bratianu, Rosetti, Al. Golescu-Arapila, exceptional de inteligenti, si pe Magheru, Tell si Stefan Golescu, militari de cariera! Totusi, unul dintre ei a sesizat ridicolul si a impus redactarea unui alt decret, in care se arata ca, din lipsa de pusti in arsenal, "gvardia nationala s-ar putea inarma deocamdata cu lanci", dupa care textul ia o intorsatura neasteptata, ministrul razboiului fiind somat "ca puscile ce au ramas in arsenal" - erau, asadar, pusti in arsenal! - sa fie date "pentru inarmarea gvardiei mobile", cele defecte urmand sa fie reparate urgent. Ar fi interesant de stiut cate decrete s-au bucurat de aportul constructiv al lui Neofit. Propuneri stranii precum inarmarea cu lanci sau acceptarea copiilor in garda nationala, pentru a da numai doua exemple, nu puteau proveni de la o persoana bine intentionata.
Joi, 24 iunie
Daca in Bucuresti articolele Constitutiei si intentiile guvernului provizoriu nu mai aveau secrete pentru locuitori, in restul Principatului situatia nu era deloc roz. Delegatiile care veneau in Capitala sa afle din gura guvernantilor ce spune Constitutia reprezentau o localitate, cel mult o zona. Se impunea, chiar in regim de urgenta, crearea unui mecanism propagandistic. Prin Decretul nr. 90, ministrul din launtru era imputernicit sa trimita prin toate judetele "cate un comisar si chiar si cate doi prin cele ce sunt mai bantuite de reactionari", sa apeleze la carmuitori si la preoti, scopul final fiind "sa nimiceasca pacatoasa activitate ce depun vrajmasii Romaniei". Tot in aceasta zi - si ea deosebit de rodnica - guvernul a trimis o scrisoare tarului in termeni clari si demni, explicand ce urmareste si ca totul este pozitiv si executat cu mijloace pasnice, prin urmare nu exista motive de interventie. Printre semnatari, se afla si Neofit... Un decret de mare importanta, intrucat se referea in particular la Capitala, a fost cel de numire a lui Cezar Bolliac in functia de Vornic al orasului in locul lui Otetelesanu, "care a lasat postul sau in timp asa de greu". Era un om de incredere, insa excesiv de temperamental si de suspicios. In zona distrusa de incendiu incepusera unele lucrari de reconstructie, care nu aveau aprobarea nici a Sfatului Orasanesc, nici a celorlalte autoritati. Trebuia, prin urmare, sa se demonstreze ca, pe langa optiuni edilitare de tip occidentale, revolutia avea si cultul disciplinei. Un alt decret emis in aceasta zi stabilea "ordinea cumparaturilor" necesare Garzii Nationale, deci si a celei bucurestene. Pe primul loc, inaintea stindardelor si - surclasand cheltuielile cuvenite - a "dregerii armelor", figurau sulitele...
Vineri, 25 iunie
Cu o zi inainte de pronutarea verdictului in proces, colonelul Solomon i-a rugat pe Magheru, Hliade si Tell sa-l viziteze in arest. Fiecaruia i-a marturisit ca Odobescu intentionase la 19 iunie sa produca o remaniere de guvern, nicidecum arestarea tuturor ministrilor si sugrumarea revolutiei. Odobescu lucra si pentru Campineanu, boierul rusofob, care voia mai multa putere, credem noi si domnia. Din nevinovata conjuratie mai faceau parte Rosetti si Bratianu, amicii lui Odobescu. Intrucat am mai comentat motivele apropierii celor doi "revolutionari fanatici" - cum ii aprecia Ion Voinescu I - de Ion Odobescu si am avansat ideea unui interludiu conspirativ, evident, ipotetica dar si singura logica, in acest context ne rezumam la efectul destainuirii colonelului Solomon. Fiind cei care trebuiau sa fie inlocuiti, Magheru, Eliade si Tell au intampinat informatia cu un sentiment de frustrare, acest sentiment controlandu-le instantaneu gandurile si reactiile. Asadar Campineanu, Bratianu si Rosetti erau niste tradatori... Pe Eliade gandul razbunarii l-a dus chiar departe: "Trebuia sa se faca si alte arestari"! Din fericire, mania a facut loc ratiunii, care i-a indemnat sa nu traga concluzii pripite. Poate ca Solomon ii calomniase pe Rosetti si pe Bratianu, "crezand ca prin acest mijloc ar fi putut scapa de pedeapsa", dar poate ca spusese adevarul: "o neincredere se strecurase in sufletul lor si incepeau sa priceapa toate apucaturile lui Rosetti si Bratianu, apucaturi care pana atunci erau de neinteles". Si-au marturisit banuielile si celorlalti, singurul care le-a respins fiind Nicolae Balcescu... Intr-o revolutie aflata mereu la discretia neprevazutului, suspiciunea trebuie sa fie prezenta: regleaza vigilenta, mentine starea de veghe, impune tirania analizei, indeosebi a celei factuale. Din 25 iunie, guvernul a dat semne de realism, de maturizare, textele emise de el avand un grad de precizie mult mai ridicat si, proportional, mai indepartat de beletristica. Un exemplu edificator este urmatorul. Considerand inoportun, deci suspect, concediul de 15 zile luat de Scarlat Kretzulescu, a supus unei analize temeinice proiectele acestuia. Concluzia evaluarii a fost ca respectivul a intentionat sa-si plaseze oameni de incredere in pozitiile-cheie in scopuri necunoscute. "Convingandu-se - arata dr. Maria Totu - ca larga si entuziasta adeziune populara la principiile revolutiei facea imposibila o actiune contrarevolutionara in garda sau cu sprijinul garzii, S. Kretzulescu a abandonat sefia acesteia la 25 iunie 1848 (s.v.)". Prin Decretul nr. 105, loctiitor al lui Kretzulescu a fost numit Constantin Aristia, deci unul dintre cei mai activi si aprigi revolutionari.
Pe de alta parte, procesul se afla in ultima faza, a declaratiilor acuzatilor, iar strainilor, inclusiv romanilor din afara Tarii Romanesti, li s-a dat posibilitatea depunerii cererii pentru obtinerea indigenatului. Winterhalder, Koppainig, Rosenthal si Ohm se dovedisera mai patrioti si mai romani decat multi dintre "urmasii lui Traian". Tot in aceasta zi, guvernul afla ca Suleiman Pasa a fost delegat "sa vina in Valahia", iar prin Bucuresti circula primele zvonuri despre invazia armatei tariste.
Sambata, 26 iunie
Multasteptatul verdict in cazul celor 3 ofiteri si al soldatilor care au tras in multime a dezamagit profund. Silinta, buna-credinta si constiinta revolutionara, care il caracterizau pe colonelul Nicolae Plesoianu, presedintele Comisiei Judecatoresti, au disparut brusc in momentul stabilirii sentintelor. Ion Odobescu, indiferent de motive, fusese creierul complotului, un complot materializat. In pledoarie, pentru efect, Plesoianu l-a numit "singur faptuitor al acestei varsatoare de sange contrarevolutii". Pentru stabilirea sentintei, l-a gasit vinovat: de sperjur, de demoralizarea armatei si ca "vrajmas al sfintei noastre Constitutiuni"! Pe baza acestor "crime" s-a decis "isgonirea din slujba" si "sa i se ia toate cinurile", urmand sa mai suporte si "judecata criminaliceasca politiceasca" pentru cele trei invinuiri aduse; pentru ele "sa se judece ca un ucigas"... Destainuirile secrete ale colonelului Solomon au cantarit greu. Nu a fost gasit asasin, aducandu-i-se aceleasi invinuiri ca in cazul lui Odobescu - si aceeasi sentinta. Maiorul Grigore Lacusteanu, vinovat doar pentru ca strigase: "Proprietarii la palat!", a fost si el dat afara din armata. Ce sentinte au primit soldatii? Presa nu a reusit sa afle. Doua zile mai tarziu, Decretul nr. 131, pe cat de laconic, pe atat de misterios, ordona ministrului din launtru ca in intelegerea cu ministrul resbelului sa-i duca pe "toti arestatii din temnita" la Ocna Telega. Cum nici unul dintre cei trei ofiteri nu fusese condamnat la ocna, rezulta ca era vorba de soldati... Iata cine au fost vinovatii pentru macelul din 19 iunie! Justitia pasoptista calca apasat pe urmele celei pe care pretindea ca o inlocuise. Mai grav inca, pasii ii facea cu usile inchise.
Din volumul cu acelasi titlu, in pregatire la Editura Cadmos

EMANUEL BADESCU (n. 25 august 1952) este bibliotecar in cadrul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Romane. Licentiat in istorie la Universitatea Bucuresti, a colaborat cu peste 1.000 articole la revistele "Formula AS", "Lumea Magazin", "Magazin Istoric" si la "Ziarul de Duminica". A publicat 1 Decembrie 1918 Alba Iulia - Bucureşti si Imnurile nationale la romani. Este şi coautor al volumelor Scurtă istorie a regalităţii in România, Nicolae Ionescu. Bucureştii de altădată, De la Vatican la Ierusalim, Conspiraţia securităţii, Bucurestii in imagini in vremea lui Carol I (volum premiat de Uniunea Scriitorilor).