TRADUCERI/ „Asasinul englez” sau despre cum incearca o tara sa-si uite neplacerile din trecut

Daniel Silva este considerat liderul noii generatii de autori de thriller si romane politiste din Statele Unite. A publicat pana acum 12 romane, in care cel mai cunoscut personaj este restauratorul de tablouri Gabriel Allon, fost agent si asasin Mossad. "Asasinul englez"*) este al doilea roman din ciclul de noua care il au in prim plan pe Gabriel Allon.

Politist fiind, nu vom vorbi prea mult despre actiunea, suficient de palpitanta, din acest roman. Restauratorul Gabriel Allon este chemat la Zurich sa lucreze la colectia de tablouri a unui bancher elvetian, il gaseste pe acesta in casa, impuscat, incearca sa scape, apoi incearca sa afle ce se ascunde in spatele asasinatului si afla ca bancherul a fost unul dintre cei care a facut afaceri cu nazistii in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Din acest punct incepe si al doilea interes al cartii lui Silva, in afara tramei politiste, de care dorim sa ne ocupam in aceasta insemnare. Este vorba de o chestiune politica, amplu dezbatuta in deceniul trecut.

Elvetia a fost o tara neutra in ultimul razboi mondial. S-au refugiat aici multi evrei persecutati in Germania si in tarile invadate de nazisti. Unii au reusit sa se stabileasca aici, sau sa sa plece mai departe, in SUA, dar cei mai multi au fost arestati (dupa denunturi ale localnicilor) si returnati tarilor din care venisera; au sfarsit in lagarele de exterminare. Alti evrei din aceleasi tari si-au depus economiile in bancile elvetiene. Daca, dupa razboi, urmasii celor morti in lagare nu puteau aduce certificate de deces (imposibil de obtinut) si averile acestora au ramas in safeurile bancilor. In sfarsit, nazistii au profitat si ei din plin de neutralitatea elvetiana, au depus si ei averi in bancile elvetiene, inclusiv tabouri sau alte bunuri furate din tarile invadate. Imediat dupa razboi, banii elvetieni au ajutat pe aliatii victroiosi sa-si redreseze economiile, iar acestia au inchis ochii la ceea ce stiau ca se intamplase. Dar asa cum secretul bancar elvetian este sacru, asa sunt si informatiile privind alte averi, inclusiv bunurile de arta - nimeni nu afla nimic si nimic nu se poate intoarce la mostenitorii de drept, chiar daca exista dovezi irefutabile ca depunerea bunurilor in Elvetia s-a facut prin rapt.

In 1996, Adunarea Federala Elvetiana a creat Comisia Independenta de Experti pentru a investiga actiunile tarii din timpul razboiului. Raportul final a fost inaintat in 2001 si a confirmat faptul ca Elvetia a fost un "centru comercial" pentru arta pradata si ca un mare numar de tablouri a fost intodus in tara in timpul razboiului. Raportul s-a limitat la atat. Tablourile nu sunt inregistrate nicaieri. Si, potrivit legilor elvetiene, daca au fost cumparate cu buna credinta, ele le raman actualilor posesori.

"In Elvetia nu exista trecut." - se spune de mai multe ori in roman. "In Elvetia nimeni nu discuta despre problemele neplacute din trecut." In Elvetia orice problema din trecut care deranjeaza este inchisa intr-un seif, exact cum sunt secretele bancare. Eroii lui Daniel Silva aflati in cautarea tablourilor furate si ascunse in buncare asemenea seifurilor de banci insista ca banii si bunurile nu sunt ale elvetienilor, dar "au ajutat la transformarea acestei tari dintr-un parc de distractii inchis in toate partile, intr-una din cele mai bogate tari ale lumii." Mai pot fi insa indreptate lucrurile? Raspunsul este dincolo de roman.