FOILETON/ Ura (3). Primul Secretar face investigatii

Autor: Cornel George Popa 11.11.2009
Chestia e că două planoare s-au ciocnit unul de altul in apropierea blocului nostru, apoi au picat din cer imbrăţişate, peste şi in apartamentul doamnei Piuaru.
Nu e fantastic? Sincer, nu ştiu să se mai fi intimplat undeva in lume aşa ceva. Că s-au ciocnit două avioane in aer, OK. Avioanele merg cu viteză, bagă sute de kilometri pe oră, pilotul nu stă să se uite pe geam ci urmăreşte aparatele de bord, controlorul de trafic face atac de cord sau curentul cade brusc sau se strică radarul sau orice altceva şi cele două avioane se ciocnesc. OK. Adică nu-i OK, dar se poate intimpla. Ba s-a şi intimplat.
Că avioanele, din diverse motive, se prăbuşesc, asta ştim şi nu e OK deloc.
Dar două planoare!? Cum dracu'? Tu pilotezi planorul. Tu te uiţi prin carlingă. Tu hotărăşti: fac viraj la dreapta sau fac viraj la stinga. Tu decizi apropierea sau depărtarea de alte planoare, eventual. Tu vii cu planorul la sol. Tu ai in miini comenzile. Tu, tu, tu, tu, tu. Numai tu. Şi atunci? Cum e posibil?
Plus că planoarele nu-s maşini, să fie trafic intens pe autostrada cerului şi să n-ai cum evita un alt planor.
Cerul e de necuprins şi liber pină unde poţi vedea cu ochii. Nu sint nori, nu-i furtună, nu bate vintul.
Dar să zicem că ai innebunit. Tu, pilotul unuia dintre planoare, ai innebunit şi vrei să intri in alt planor. Vrei tu, aşa, să joci in propriul film. Vrei să te sinucizi spectaculos. Vrei să fii vedeta ştirilor şi să se scrie despre tine in ziare. Bun. Dar cum de celălalt pilot, de pe celălalt planor, nu te poate evita? El nu vede că vii? Nu se uită? N-are reflexe? Nu chiar asta face: pilotează un planor, adică il conduce? Sau innebunesc amindoi odată, in aceeaşi secundă? Se hotărăsc dimineaţa: hai astăzi să ne izbim unul de altul... Hai s-o facem lată. Hai. Hai.
Aşa? S-au inţeles intre ei?
Vasilică spunea că a ţipat cind a văzut cele două planoare, la mică inălţime, indreptindu-se fix unul către celălalt şi cică s-au izbit frontal. Cap in cap, ca doi berbeci. Atunci s-a auzit BOAF-ul acela cutremurător. Aparatele au intrat unu'-ntr-altul, au executat un fel de buclă stingace cu deja bucăţi din ele picind spre pămint, apoi, amestecate, incolăcite, răsucindu-se prin aer ca o elice stricată, s-au prăbuşit peste balconul şi apartamentul doamnei Piuaru, aproximativ dintr-o parte.
Peste primul pilot cineva a aruncat o pătură maro. Pătura se minjeşte imediat de singe. Piciorul smuls din genunchi nu incape sub pătură, ci iese mult in afară. Celălalt pilot e desprins şi el din resturile planoarelor şi ciţiva il intind alături de primul. Apare o altă pătură, de data asta in carouri. Pătura are pe ea un desen vesel, cu mult roşu, galben şi verde. Şi ea se umple de singe, insă nimic din cel aflat dedesubt nu se vede. Cineva aduce nişte luminări şi le aprinde. Multe femei pling. Sosesc Miliţia, Salvarea şi Pompierii. Oamenii sint alungaţi de-acolo, să stea cit mai departe. Doi miliţieni incruntaţi păzesc cadavrele piloţilor. Din citeva Dacii negre, cu număr mic, coboară activiştii de partid imbrăcaţi la costum şi cravată. O altă maşină, urlind, frinează. E un Aro albastru, tot cu număr mic. Prin mulţime se răspindeşte un zvon: Securitatea, securitatea! Cei din Aro-ul albastru arată ca aceia coboriţi din Daciile negre, doar că sint mai slabi şi parcă mai inalţi. Cele două grupuri se intilnesc şi discută ceva cu voce joasă, aruncind priviri furişate către mulţime. Unul iese in faţă şi strigă spre miliţieni: luaţi-i de-aici! Să dispară toţi de-aici! Vreau aria liberă! Miliţienii incep să impingă mulţimea, strigând: mai in spate, tovarăşi! Mai in spate! Hai, nu te mai uita aşa la mine! Dă-te 'napoi, madam, unde te-mpingi? Organele au de lucru aici! Hai, hai!
Grupul oamenilor in costume studiază blocul şi ce-a rămas din planoare. Unul, ginditor, scoate un pachet de Kent. Işi pune ţigara intre buze şi stă aşa, fără s-o aprindă. Cineva ţişneşte cu un pachet de chibrituri, insă omul il refuză. Nu vrea, deocamdată, să fumeze. Cu picioarele crăcănate şi capul dat pe spate, se uită la cer, apoi la bloc, apoi din nou la cer şi iarăşi la bloc. Dă din cap de citeva ori. Atunci abia extrage o brichetă din buzunarul pantalonilor şi işi aprinde ţigara.
Vreo doi miliţieni fac poze. Fotografiază cadavrele, blocul, resturile aparatelor, bucăţile răspindite prin buruieni şi cerul. Unii caută ceva in iarbă. Ţin in miini nişte pungi negre. Cind găsesc ce le trebuie, bagă obiectul in pungă.
Grupul oamenilor in costume, după ce-a inspectat zona, s-a strins undeva sub balconul doamnei Piuaru. Resturile amestecate ale planoarelor aproape ii ating. Discută intre ei cu voce joasă, dar fac gesturi largi, explicite. Unul arată chiar cu mina unghiul sub care s-au prăbuşit aparatele. Este chemată doamna Piuaru. I se fac şi ei multe fotografii. Doamna Piuaru e-n lacrimi. Se trage de cap, tremură şi vorbeşte foarte repede. Dă din miini şi se izbeşte cu amindoi pumnii in piept. Poartă pe ea obişnuitu-i capot negru cu flori roşii. Bigudiurile sint strinse sub un batic maro şi are papuci de casă in picioare. Doamna Piuaru işi petrece toată ziua pe scările de la intrare, e un fel de administrator neoficial, vigilent ca un ciine-lup. Ştie cu exactitate ce are fiecare in frigider, la ce oră a ieşit şi cind s-a intors, cum era imbrăcat şi dacă fuma. Nu există să se intimple ceva fără să ştie, prima, doamna Piuaru. Doamna Piuaru e farul neobosit care veghează zi şi noapte asupra blocului. Accidentul a prins-o tot pe treptele de la intrare, de aceea doamna Piuaru e in viaţă. Să fi fost in apartament, o lua dracu'.
Deodată, prin mulţime trece un freamăt: primu', primu', a venit primu'! Altă Dacie neagră cu, de această dată, cel mai mic număr din oraş, se alătură celorlalte. Miliţienii iau poziţie de drepţi şi salută. Un căpitan se rostogoleşte către maşină şi dă să-i smulgă portiera, dar şoferul, mai iute, i-o ia inainte. Din Dacie coboară un domn uscăţiv, dar neridat, cu o siluetă aproape atletică şi pasul vioi. Are in jur de 50 de ani şi nu poartă costum, ci doar pantaloni şi o cămaşă albă, descheiată la git, cu mineci scurte.
Militarii execută rapid un fel de careu şi latră zgomotos: să trăiţi tovarăşe Prim Secretar! Bărbatul e plictisit. Dă uşor din mină, intii inspre el, apoi inspre ceilalţi. Grupul graşilor in costume il inconjoară, vorbindu-i şi explicindu-i totodată. Cel mai gras dintre ei ţine in mină o baghetă lungă de lemn. Ii spune ce şi cum Primului Secretar, intinzind bagheta cind spre cadavrele piloţilor, cind către cer, cind către bloc. Primul Secretar se lasă intr-un genunchi şi se uită de aproape la cadavrele piloţilor. Clatină din cap. Se duce apoi spre bloc. Un securist vine din spate şi ii şopteşte ceva la ureche. Primul Secretar il ascultă, apoi clatină iarăşi din cap. Securistul insistă. Primul Secretar ii dă liber. Acum e lingă bloc şi se holbează la el. Grasul cu arătătorul ii arată ba colo, ba colo. Alţi doi, alături, turuie neincetat. Primul Secretar pare neatent. Se uită cind spre rămăşiţe, cind spre mulţimea din jur. Fumătorul de Kent spune ceva şi grasul cu arătătorul lasă arătătorul jos. Oamenii continuă să vorbească intre ei, dar cei mai mulţi păstrează o tăcere aproape respectuoasă.
Deodată, Primului Secretar ii cad ochii asupra noastră. Nu sintem toţi. O parte a fost tirită de către mame in case şi acum ori sint oblojiţi, ori se află in drum spre spital. Totuşi, cei mai puţin atinşi am rămas. Avem singe pe faţă şi pe haine, dar ne ţinem pe picioare. Primul Secretar ii spune fumătorului de Kent ceva. Fumătorul de Kent transmite ordinul mai departe. Doi miliţieni vin in trap, ne iau pe sus şi ne depun in faţa Primului Secretar.
- Ei de ce n-au fost fotografiaţi? intreabă Primul Secretar.
Grasul cu arătătorul e gata să leşine.
- Sint nişte copii, tovarăşe Prim Secretar, bolboroseşte el. Am zis că nu e relevant pentru situaţie să luăm declaraţii minorilor...
- Poftim? exclamă Primul Secretar. Nici măcar nu le-aţi luat declaraţii?
Grasul se pierde cu firea.
- De-abia am ajuns şi noi la faţa locului şi n-am avut timp să aplicăm toate măsurile necesare... dar imediat voi dispune...
- Georgescule, Georgescule, spune cu tristeţe in glas Primul Secretar, tot dobitoc ai rămas, după atiţia ani... De ce te-oi mai ţine oare pe tine in funcţie?
Grasul aproape se clatină. Firişoare de transpiraţie ii curg pe obrajii rotunzi.
- Tovarăşe Prim Secretar, daţi-mi voie să raportez, zice el: complexitatea cazului şi noutatea lui ne-au luat prin surprindere, neexistind un alt precedent, dar vă asigur, cu toată responsabilitatea, că ne vom face exemplar datoria şi nu vom precupeţi nici un efort pină ce ancheta nu va fi finalizată. Acum, in acest stadiu...
- Gata, gata cu gargara, spune Primul Secretar, apoi se apleacă, din umeri, către noi.
Toţi il privim cu veneraţie. Este Primul Secretar al judeţului!
- Ce faceţi, băieţi? intreabă Primul Secretar.
De emoţie, ne-am inghiţit limba.
- Bine, spune Puiu, cu tupeu. Sintem in vacanţă...
- Asta ştiu, spune cu blindeţe Primul Secretar, dar de ce aveţi singe pe hăinuţe?
Puiu se pare că e purtătorul nostru de cuvint.
- De la planoare.
- Cum aşa?
- Ne-au lovit bucăţi din ele...
- Aha, spune Primul Secretar. Deci voi eraţi aici cind s-au ciocnit cele două planoare...
- Da.
- Şi ce făceaţi, mai exact?
Puiu se uită drapta-stinga. Nu ştie ce să răspundă.
- Ne jucam, zice el cu jumătate de gură, intr-un tirziu.
- De-a ce vă jucaţi? Cum vă jucaţi?
Grasul, in poziţie de drepţi, transpiră abundent. Fumătorul de Kent işi aprinde o ţigară.
- Păi... Vasilică a zis că se sinucide... noi nu l-am crezut... după aia a venit Zbarnea şi i-a dat un cap in gură... Vasilică s-a intins... iar noi ziceam că sintem la inmormintarea lui...
Primul Secretar schimbă priviri cu restul. Fumătorul de Kent ridică din umeri. Grasul intervine:
- Vedeţi, tovarăşe Prim Secretar, sint nişte copii... Nu ne putem baza pe declaraţiile lor, mai ales că sint minori şi...
Primul Secretar ii face semn cu mina să se oprească. Lăsindu-se cu totul din picioare, se aşază pe vine. Acum noi ne uităm de sus la el.
- O-ho-ho, dar ce repede ai vorbit, zimbeşte el către Puiu. In primul rind: cine-i Vasilică?
Puiu arată cu degetul.
- Aha, spune Primul Secretar, deci tu eşti Vasilică...
Vasilică dă din cap.
- Vasilică şi mai cum?
- Vasilică Oroveanu. De fapt, Vasile. Oroveanu Vasile. Ei imi spun Vasilică... de la doi, fiindcă mai e un Vasilică la etajul patru...
- Am inţeles, spune Primul Secretar. Deci e Vasilică de la doi şi Vasilică de la patru.
- Da.
Grasul scoate un carneţel şi vrea să noteze, dar Primul Secretar il opreşte. Cum stă aşa, pe vine, mai jos decit noi, pare un tip simpatic.
- Şi de ce... ziceai tu că vrei să te sinucizi?!
- Eu nu vreau să mă sinucid, tovarăşe Prim Secretar, răspunde ca la şcoală Vasilică. Eu le-am zis lor că am să mă sinucid dacă pină la virsta de 18 ani nu voi scoate măcar o carte.

Va urma