Strainii s-au retras de la cumparare pe Bursa in octombrie

Autor: Adrian Cojocar 12.11.2009
Investitorii straini persoane juridice, reprezentate in principal de fonduri de investitii, si-au redus de aproape doua ori achizitiile pe Bursa luna trecuta, pana la 17,8 mil. euro, dar au scos de pe piata o suma asemanatoare cu cea din septembrie, respectiv de 21,5 mil. euro. In aceste conditii, strainii au fost vanzatori neti luna trecuta, cu 3,7 mil. euro, dupa cinci luni in care au acumulat continuu titluri de pe Bursa. Retinerea fondurilor straine de investitii privind achizitiile de actiuni la BVB vine in contextul in care in octombrie pietele externe au inregistrat primele corectii mai importante dupa multe luni de cresteri accentuate. Totodata, la nivel intern, criza politica a tinut investitorii atat straini cat si romani departe de Bursa, fapt ce a cauzat o reducere semnificativa a tranzactiilor. SIF-urile au pierdut luna trecuta circa 18,2% din valoare, in timp ce principalele titluri de pe piata au consemnat variatii reduse pe ansamblu la nivelul indicelui BET, care a avansat cu 1%. Indicele american, S&P 500 a coborat cu 1,3% in acelasi interval, dar recent a urcat din nou in preajma maximelor.