Cel mai vanat scriitor de pe Planeta vine in Romania

Autor: Ziarul de Duminica 13.11.2009

Scriitorul Salman Rushdie, autorul celebrelor "Versete satanice", pentru care a fost condamnat la moarte de catre ayatollahul Khomeini in anul 1989, a confirmat prezenta sa in Romania, in intervalul 23-26 noiembrie.

Vizita va include citeva evenimente in Bucuresti (conferinte, intilniri cu cititorii si presa, ceai cu sciitorii romani), ca si o scurta excursie in Transilvania (in acest moment, Editura Polirom se afla in discutii cu celebrul scriitor si eseist britanic de descendenta indiana cu privire la programul final al vizitei).
Descris la superlativ de catre critici ("un mare povestitor, in traditia realismului magic al lui Grass, Calvino, Borges si Marquez" - The Observer, "cel mai controversat scriitor in viata" - Library Journal, "incisiv si misterios, ingenios si provocator" - The New York Times), Salman Rushdie este, la rindul sau, un personaj intrat in cultura populara: actorii din serialul "Seinfeld" fac adesea referire la el, si-a jucat propriul rol in blockbusterul "Jurnalul lui Bridget Jones" si a compus impreuna cu cei de la U2.
Rushdie s a nascut la Bombay (azi Mumbai), India, in 1947. La treisprezece ani pleaca in Anglia, unde studiaza istoria la prestigiosul King's College din Cambridge. Dupa absolvire se muta la Karachi, in Pakistan. Are o scurta si nefericita experienta in televiziune, dupa care se intoarce in Anglia, unde isi construieste o cariera de scriitor profesionist. Debuteaza in 1975, cu Grimus (Polirom, 2008), dar romanul care l a impus in lumea literara a fost Copiii din miez de noapte (1981, aparut la Polirom in 2005 si 2007), distins cu Booker Prize in 1981 si The Booker of Bookers in 1993. Au urmat Rusinea (1983 - Polirom: 2001, 2008), Versetele satanice (1988 - Polirom: 2007), Harun si Marea de Povesti (1990 - Polirom: 2003, 2008), Ultimul suspin al Maurului (1995 - Polirom, 2002), Pamintul de sub talpile ei (1999 - Polirom: 2003, 2008), Furie (2001) si Shalimar clovnul (2005 - Polirom: 2006). Pe linga operele de fictiune, i au mai aparut o culegere de eseuri, interviuri si recenzii intitulata Patrii imaginare (1992 - Polirom: 2008), volumul de povestiri Orient, Occident (1994 - Polirom: 2005, 2009) si o vasta antologie de texte eseistice si memorialistice cu titlul Dincolo de limite (2002 - Polirom: 2006). Lui Salman Rushdie i a fost decernat recent titlul de Cavaler al Imperiului Britanic. Distinctia a stirnit reactii violente din partea lumii islamice, reactualizind resentimentele pricinuite de publicarea Versetelor satanice.


Evenimentele programate cu ocazia venirii in Romania a lui Salman Rushdie:
• Conferinta de presa (Intercontinental). Prezinta: Silviu Lupescu, director general Polirom, Bogdan-Alexandru Stanescu, director editorial, Oana Boca, director de imagine Polirom.
• Sedinta de autografe la Tirgul Gaudeamus, miercuri, 25 noiembrie, ora 18.00. Prezinta: scriitorul Florin Iaru.
• Lectura si intilnire cu publicul (marti, 24 noiembrie, ora 19.00, la Teatrul Odeon). Prezinta: Emil Hurezeanu.