Daianu: Trebuie sa se inteleaga ca ratele de crestere economica de 6-7-8% ca in anii trecuti au fost umflate

Criza internationala a curmat inalta crestere economica a Romaniei din ultimii ani; criza a reliefat slabiciuni majore ale economiei autohtone, care erau oglindite de deficite bugetare structurale mari (de peste 5% din PIB in perioada 2006-2008) si dezechilibre externe de doua cifre (amintesc ca dezechilibrul structural este ocultat de o crestere economica peste potential, ce aduce incasari bugetare aditionale numai temporare).

Nu fac parte dintre cei care circumscriu necazurile interne numai unui mix gresit de politici economice; cei care imbratiseaza aceasta teza nu inteleg, sau subestimeaza, contextul impus de reguli de functionare a UE, care a obligat la deschiderea totala a contului de capital, la renuntarea la mijloace de interventie in economie care sa descurajeze miscari de capital speculative, la practicarea unei neutralitati a politicii fiscale ce nu a favorizat capitalul autohton si altele.

Nu este insa mai putin adevarat ca s-au comis erori flagrante de politica economica. De exemplu, s-a supraestimat potentialul de crestere durabila a economiei supralicitandu-se credinta in rate de marire a PIB-ului de peste 6-7% anual ca mijloc de accelerare a convergentei. Nu s-a inteles ca starea pozitiva a balantei in sistemul asigurarilor sociale, in ani cu crestere a PIB-ului de peste 7%, este inselatoare/temporara; ca nu este deci normal sa legi pensii de salarii in mod mecanic (printr-un coeficient anume - 45%).

Mirajul persistentei ratelor inalte de crestere

Nu mai amintesc de orientarea masiva de cheltuieli bugetare catre salarii si umflarea personalului din sectorul public. Replica unora, si anume, ca deficitele din unii ani nu conteaza pentru judecarea executiilor bugetare viitoare este aiuritoare, mai ales ca in anii din urma am avut de-a face cu cresteri de angajamente ale statului obligatorii (ex: fondul de salarii). Exemplele pot continua. Ce vreau sa evidentiez este mirajul persistentei ratelor inalte de crestere, care a fost indus, pe de o parte, de banii ieftini de acasa si din exterior si creditul promovat de banci, iar, pe de alta parte, de neglijente in politica economica interna. Mai adaug ca desi ponderea in PIB a formarii brute a capitalului a crescut in anii din urma (exclud 2009) ea nu s-a reflectat indeajuns in investitii in infrastructura si modernizarea capacitatilor de productie; mult s-a dus in stimularea consumului si imobiliare.

Caderea economiei cu 8% inseamna un minus al incasarilor bugetare de 2,5% din PIB

Cu acest preambul ajungem la intrebarea: care este potentialul de crestere economica a Romaniei in conditiile actuale? La o conferinta recenta un oficial al Bancii Mondiale a remarcat ca acesta s-ar situa in jur de 2% si ca este probabil sa ramana acolo pentru cativa ani. Nu am fost surprins de aceasta afirmatie intrucat ea concorda cu predictii ale celor care inteleg ca actuala criza a schimbat parametrii structurali in mod radical. In lume, in ansamblu, ratele de crestere vor fi mai mici, creditarea va fi mai complicata si costisitoare, fluxurile de capital nu vor mai cunoaste intensitatea din anii trecuti. Acestea si altele vor face ca vulnerabilitatile economiei romanesti sa fie mai vizibile si mai greu de surmontat. Este drept ca asistam la o corectie dramatica a deficitului de cont curent (de la cca 13% in 2008 la probabil sub 5% din PIB in 2009), ca datoria publica a Romaniei nu este mare (fiind sub 30% din PIB). Dar aceasta corectie nu este rezultatul schimbarii unui mix de politici, ci mai degraba al inghetarii finantarii externe private. In acelasi timp, avem un deficit bugetar structural considerabil, care este cu atat mai ingrijorator cu cat nu isi are originea intr-un activism al politicii bugetare - adica in cheltuieli contraciclice, sau reclamat de nevoia de a salva institutii financiare (cum s-a petrecut in Irlanda si Marea Britanie).

Acest deficit structural este accentuat de caderea economiei in 2009. Trebuie spus ca aceasta pierdere de productie nu poate fi recuperata prin mijloace de stimulare - intrucat ar avea efecte perverse, de accentuare a unor dezechilibre ale economiei. Caderea economiei de, probabil, in jur de 8% in 2009, inseamna o diminuare a incasarilor bugetare de aproximativ 2,5% din PIB.

De aici si tendinta de crestere a deficitului bugetar in 2009, care a fost alimentata si de cheltuieli mai mari decat in 2008. Avand o inflatie autohtona inca ridicata si existand o prima de risc considerabila pe care o aplica bancile locale si externe (prima fiind partial ilustrata de cotarea CDS romanesti) pericolul efectului de "bulgare de zapada" in costul serviciului bugetului public este substantial.

Din a doua jumatate a lui 2008 asistam la inversarea trendului de scadere a serviciului, care, daca nu vom controla indatorarea publica, va exploda. Datoria publica a Romaniei este mult inferioara fata de cea a Ungariei si a nu putine alte tari din UE. Dar in timp ce la vecini a existat taria de a lua taurul de coarne (aducandu-se deficitul de la cca 9% intre 2007 si 2008 la sub 4% in 2009, fie el an de criza) noi am intrat pe un coridor foarte periculos din acest punct de vedere.

Jeffrey Franks, seful misiunii FMI pentru Romania, mentiona ca fara corectii de natura structurala deficitul bugetar poate ajunge la 9% in 2010 si, nota bene, in conditii in care nu ar fi vorba de resurse noi orientate catre lucrari de infrastructura, de investitii publice.

Handicapul Romaniei: moneda proprie nu este una de rezerva internationala

Nu este ilegitima intrebarea: de ce Romania, care are o datorie publica relativ scazuta, sa fie fortata de acordurile cu finantatorii externi sa aiba deficite de sub 6% in 2010 si mai mici in anii urmatori in timp ce SUA vor avea deficit de peste 12% in acest an si tot de doua cifre in 2010, Marea Britanie va inregistra cifre similare, etc?

Handicapul nostru ca si al altor economii emergente, care au deficite de cont curent importante, este ca moneda proprie nu este una de rezerva internationala. In Romania avand si dobanzi ridicate pe piata interna (ex: Trezoreria statului nu se poate imprumuta cu sub 10% pe an) serviciul datoriei publice lesne poate scapa de sub control.

O regula de baza pentru ca asa ceva sa nu se intample este ca ritmul de crestere a datoriei publice sa nu depaseasca pe cel de crestere a economiei (atentie: in 2009 datoria publica a crescut cu peste 20%). Mutatis mutandis, o regula similara este de aplicat si indatorarii economiei private cand riscurile sistemice sunt majore. Este de retinut totodata ca in SUA si in tari din UE bancile se pot refinanta de la banca centrala la costuri practic zero, ceea ce usureaza enorm finantarea deficitelor bugetare in aceasta perioada.

Nivelul de 9% privind deficitul bugetar este cu atat mai sugestiv (periculos) daca avem in vedere potentialul de crestere a economiei romanesti in anii ce vin. Pentru 2010 multe estimari se misca intre 0,5 si 1,0% crestere a PIB-ului, care nu ar aduce mai mult de 0,15-0,3% din PIB venituri suplimentare pentru bugetul public. Nici o crestere apropiata de potential in 2011, sa zicem, de 2-2,5% nu ar aduce mai mult de 0,7-0,8% din PIB venituri aditionale la bugetul public.

Cheltueilile bugetare trebuie rationalizate

Vedem din cifrele evocate mai sus sarcina foarte dificila pe care cei care vor guverna tara in anii ce vin o au in materie de politica bugetara. Deficitul de cont curent s-a redus considerabil, dar am asistat la o marire puternica a deficitului bugetar, care este insotit de un serviciu tot mai impovarator.

Intrucat veniturile suplimentare ale bugetului in 2010 si 2011, pe seama reluarii probabile a cresterii economice, nu ar fi semnificative, corectia necesara a deficitului se poate face fie prin reducerea de cheltuieli (rationalizarea lor), marirea bazei de impozitare (plus o colectare mai buna), prin crestere de taxe si impozite.

La ultima cale s-a recurs, de exemplu, in Germania si Ungaria atunci cand statul a fost nevoit sa optimizeze sub constrangeri foarte mari (sa ia dintr-o parte pentru a da in alta parte). Solutia propusa de unii de a diminua taxe si impozite din 2010 pentru a stimula economia este mai mult decat riscanta fiindca ar dezechilibra si mai mult economia; in plus am risca sa pierdem finantarea externa de care avem nevoie in aceasta perioada.

Trebuie spus ca un optim economic al masurilor ce vor fi luate nu poate fi disociat de unul social; de aceea analiza economica nu poate fi divort de cea politica.

Tandemul 9% deficit bugetar (fara corectii) si 2% potential de crestere arata cat de fragila este situatia economiei romanesti pe fondul si ca urmare a crizei internationale si cat de limitat este spatiul nostru de manevra. Oricine va forma coalitia de guvernare in 2010 va trebui sa opereze corectii structurale in bugetul public care sa permita diminuarea substantiala a deficitului in 2-3 ani.

Fara rationalizarea cheltuielilor bugetare (diminuarea risipei, alias "sifonare de bani publici", reducerea de personal redundant in sectorul public, etc) nu va fi posibil. Este adevarat ca nu poti elibera forta de munca cu ochii inchisi, mai ales cand economia privata nu creeaza locuri de munca. Si de aceea este firesc sa se recurga la metoda de scurtare a timpului de lucru, ca formula de solidaritate sociala. In nu putine tari europene se foloseste aceasta metoda.

Trebuie sa economisim mai mult si sa investim mai mult

Tabloul schitat mai sus reliefeaza importanta strategica a fondurilor UE in aceasta ecuatie. In conditiile in care potentialul de crestere economica este drastic limitat, aceste fonduri capata o importanta exceptionala. Ele pot suplimenta bugetul public cu pana la 4-5% din PIB anual, ceea ce ar putea sa ajute economia sa-si mareasca potentialul de crestere durabila - de la 2% catre 4%.

Astfel am putea intra intr-un cerc virtuos, care ar insemna si incasari mai mari la bugetul public si o sporire a atractivitatii pentru investitori straini. Dar, fara o corectie in bugetul public nu vom putea iesi de sub zodia unei stari economice foarte complicate. Aceasta corectie trebuie sa fie operata in conditiile regandirii modelului de crestere economica - care, in anii trecuti s-a bazat mult pe capital de import si consum pe datorie.

Trebuie sa economisim mai mult si sa investim mai mult in sectoare cu valoare adaugata inalta, sa evitam supraaprecierea excesiva a leului. Trebuie sa capatam obsesia luptei pentru productivitate superioara. Trebuie sa se inteleaga ca rate de crestere de 6-7-8%, precum in anii trecuti, au fost in larga masura "umflate", ca plapuma ne este limitata sever acum, ca mediul international este altul (mai rau). Aceste stiri nu sunt agreabile poate; sensul lor insa se cuvine sa impregneze mesajele de politica economica promovate de liderii politici.

Daca nu va exista indrazneala sa se spuna oamenilor adevarul, sa fie operate corectii necesare in executia bugetara (care si ele depind de reforma administratiei publice, a statului), sa se ajusteze modelul de crestere economica, reechilibrarea poate fi dezordonata, cu multe daune colaterale, cu mai multa durere.

Daniel Daianu este profesor de economie, fost europarlamentar si ministru de finante