MedLife confirma ca Societe Generale a cumparat 36,25% din actiuni, pentru 20 mil. euro

Autor: Ioana David 16.11.2009

Operatorul de servicii medicale MedLife a anuntat astazi ca SGAM Eastern Europe, fondul privat de investitii al Societe Generale Asset Management, a achizitionat 36,25% din actiuni pentru circa 20 mil. euro.

"Atragerea unui nou actionar de calibru in portofoliul MedLife, intr-un moment in care economia Romaniei traverseaza o perioada mai dificila ca urmare a efectelor crizei globale (...) denota potentialul companiei in aceste momente. Toate cele cinci segmente de activitate ale MedLife (ambulatoriu, spital, laborator, imagistica si servicii corporate) continua sa inregistreze o crestere puternica si sa sustina dezvoltarea companiei. Prin urmare, obiectivul nostru si al tuturor actionarilor, ramane sa consolidam pozitia de lider pe piata serviciilor medicale private din Romania", a spus Mihai Marcu, presedintele Consiliului de Administratie al MedLife.