Amenda pentru munca la negru a fost majorata la 950 de euro pe angajat

Autor: Adelina Mihai 16.11.2009

Firmele care angajeaza personal fara sa incheie contracte individuale de munca vor plati amenzi duble fata de cele practicate pana acum daca vor fi identificate cu astfel de nereguli de catre inspectorii de munca. Astfel, angajatorii ar putea primi amenzi cuprinse intre 715 si 950 de euro (3.000 - 4.000 de lei) pentru fiecare persoana care lucreaza la negru, potrivit noii legi care a intrat de ieri in vigoare si care vizeaza modificarea acestui articol din Codul Muncii. Totusi, amenzile nu pot depasi valoarea totala de 23.800 de euro (100.000 de lei). Anterior, firmele care aveau muncitori fara contracte de munca puteau primi sanctiuni intre 360 si 475 de euro pentru fiecare angajat (intre 1.500 si 2.000 de lei).