Societatile comerciale - intre nevoia de a investi si cerintele imperative ale legii societare

Criza actuala de lichiditati creeaza societatilor comerciale care au derulat programe de investitii in anul anterior sau au continuat investitii incepute in anii trecuti o situatie dificila atat din perspectiva Legii societatilor comerciale, cat si din perspectiva expunerii financiare.

Cele mai multe societati care au derulat asemenea investitii au contractat imprumuturi semnificative in vederea sustinerii planurilor lor de afaceri fie de la actionari, fie de la banci sau alte institutii financiare. In aceasta situatie se regasesc societatile care si-au concentrat investitiile in modernizare, dezvoltarea anumitor divizii specializate intra-grup, intrarea pe piata romaneasca si in consecinta promovarea produselor in vederea atingerii unei cote de piata confortabile, implementarea intra-grup a unor aplicatii sau sisteme informatice complexe, sustinerea financiara a costurilor de productie a filialelor romanesti etc.

Chiar in cursul anului 2009, cu ocazia aprobarii situatiilor financiare anuale ale anului 2008, unele dintre societatile mentionate anterior au constatat pierderi in urma carora activele nete (determinate ca diferenta intre totalul activelor si totalul datoriilor societatilor) s-au diminuat la mai putin de jumatate din valoarea capitalului social subscris. In practica ne gasim in fata unui raport inegal - sumele semnificative ale imprumuturilor contractate (considerate datorii ale societatilor) depasesc cu mult activele societatii (corporale si/sau necorporale).

In conformitate cu Legea societatilor comerciale, in acest caz Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor/Asociatilor a unei societati care se confrunta cu aceasta situatie trebuie sa decida daca societatea trebuie sa fie dizolvata. Daca dizolvarea nu este aprobata, societatea are obligatia ca pana la sfarsitul anului financiar urmator celui in care au fost constatate pierderile sa reduca capitalul social cu un cuantum egal cu al pierderilor care nu au putut fi acoperite din rezerve sau sa reconstituie capitalul social pana la nivelul unei valori cel putin egale cu jumatate din capitalul social. Daca societatea nu face nimic pentru redresarea situatiei, Legea societatilor comerciale prevede sanctiunea dizolvarii ca masura extrema.

Acesta este de altfel si principalul risc la care se supune societatea in cazul in care adunarea generala extraordinara nu se intruneste sau nu poate delibera valabil, si anume acela ca orice persoana interesata se poate adresa instantei pentru a cere dizolvarea societatii.

Cum se traduce aceasta prevedere in practica? Cele mai multe societati aleg fireste sa nu dizolve societatea si aproba restaurarea capitalului social intr-una din modalitatile enumerate mai sus. Una din solutiile implementate des in practica este derularea unei majorari de capital social. Mai mult, in contextul actual, in care aproape toate societatile comerciale se confrunta cu serioase probleme de lichiditate, iar rambursarea creditelor contractate reprezinta o problema, solutia adoptata de tot mai multe companii o reprezinta majorarea de capital social realizata prin conversia de creante in capitalul social.

Pe scurt, imprumuturile acordate societatilor comerciale care indeplinesc anumite conditii prevazute de lege pot fi convertite in actiuni/parti sociale. In urma acestei operatiuni, creditorul devine actionar / asociat in societatea respectiva sau isi majoreaza cota de participare la capitalul social al societatii in cazul in care detine deja o cota din capitalul social al companiei. Bineinteles, o asemenea operatiune este mult mai usor de implementat in conditiile in care imprumuturile au fost acordate de catre actionarii/asociatii companiei si se poate dovedi dificila sau chiar de neluat in calcul in cazul in care imprumuturile au fost acordate de catre banci.

Aceste situatii trebuie analizate cu prudenta, prin consultanti specializati, la nivelul fiecarei societati in privinta implicatiilor legale, financiare si fiscale astfel incat optiunile sa fie verificate si confirmate, iar solutia recomandata in urma acestei analize sa fie aprobata de catre organele statutare competente.