REPORTAJ/ Din viaţă in literatură şi retur
Autor:
Stan Constantin
19.11.2009
Sunt cărţi pe care nu le poţi
rezuma ori povesti decât cu marele risc de a pierde esenţa lor. Ca
formă pură a literaturii, poezia se inscrie in această sferă a
impsibilităţii de a o trece in alt limbaj fără a o deforma. Tot
poezia este cea care ne aşază graniţele ferme dintre realitate şi
ficţiune/imaginar. De fapt intre două tipuri de realităţi care
uneori seamănă, care au tangenţe, dar sunt atât de diferite,
diametral diferite, aş zice.
In acelaşi timp, realitatea
poetică se intoarce in realitatea imediată, reliefându-ne segmente
ale sale până atunci nevăzute, neştiute de nimeni.
"Clarul de
lună", "infioratele flori de tei", liniştea atât de adâncă incât
iţi pare că "auzi cum se lovesc de geamuri razele de lună" n-au
existat inainte de Eminescu sau Blaga, dar există după ei in
realitatea noastră imediată, uneori chiar pentru oameni care nu au
citit poeziile.
Infuziunea in real nu se petrece
numai pe calea lecturii, ci şi prin contaminarea cu acel real la
care fac referire, la care se raportează şi uneori in care trăiesc
cei ce citesc.
In proză, lucrurile se petrec
ceva mai complicat, atat in scriere, cat şi in lectură. O anume
prejudecată aşază proza undeva in realul perfect recognoscibil pe
de o parte obiectual, pe de altă parte factual. Cititorii, dar şi o
bună parte a criticii, acceptă cu greu că real nu inseamna numai
acţiune sau numai obiecte, că există un continuum al realităţii
care include şi idei, şi sentimente, şi gânduri, şi credinţe, că
recuperarea realului se poate face, probabil cel mai bine, prin
persistenţa amintirilor. In fond, real este ceea ce am selectat,
ceea ce ne ghidează şi in ceea ce credem. Tot ceea ce este
intrupează o nouă realitate, care nu ar exista in absenţa
cuvântului capabil să o fixeze.
In acest fel trebuie citită
cartea lui Claudiu Bârsilă "Secunde de grafit". Să spun de la bun
inceput că e o carte admirabilă, de o maturitate exemplară,
excedând cu mult vârsta autorului, aflat abia pe băncile
facultăţii. E o carte in contra lecturii leneşe, o carte a plăcerii
de a gusta cuvintele care recreează o lume. In general, nu fac mare
caz de formaţia autorului, dar faptul că tânărul prozator este
student la Medicină, cu multe realizări remarcabile in cercetare,
nu poate fi trecut cu vederea. Realitatea nu mai este demult in
ştiinţe doar ceea noi, cei mai mulţi, percepem ori o taxăm ca
atare. Aşa cum graniţele ştiinţelor au devenit permeabile, pentru
că altfel s-ar strâmtora in demersul lor de a inţelege lumea, tot
astfel realitatea nouă ficţională acreditează lumea visului, a
proiecţiilor imaginative ca fiind spaţiul real al personajului. In
acest spaţiu, timpul devine fluid, ieri, azi, mâine nu mai sunt
delimitări ci un continuum. Spre a obţine autenticitatea acestei
filosofii, Claudiu Bârsilă apeleaza la tot ceea ce proza a adus ca
noutăţi in explorarea realului: folosirea tuturor celor trei
persoane: eu, tu el (şi adesea, noi), a timpilor diferiţi ai
naraţiunii şi a modurilor verbale. Avem trecutul (intr-un perfect
compus inşelător pentru că tot ceea ce a părut că "a fost", "s-a
petrecut" aşa este amendabil prin ceea ce "este" şi mai ales prin
"va fi"), avem un prezent care se "prăfuieşte" - ceea ce este acum
a mai fost), avem un viitor - sigur pentru că, in baza experienţei
a ceea ce a fost, el poate fi proiectat ca o certitudine.
Conjunctivul este o potenţialitate; aş putea să fac asta, dar este
sigur că o voi şi face? Tehnicile picturale, recrearea lumii prin
semn grafic inseamnă nevoia de a indrepta ceea ce este imperfect
sau de a-ţi construi propriile realităţi din fiinţe şi obiecte.
Vorbesc mult despre tehnica narativă a acestui prozator pentru că
m-a uimit lejeritatea cu care o stăpâneşte, tăietura de maestru in
marmura realului spre a realiza imagini de fineţea
filigranului.
Ray este şi nu este abulicul ce
trece prin lume doar in căutarea perfecţiunii, ajustând mereu, spre
a obţine idealul. După un şoc profund, lumea nu mai este la fel
pentru nici un om. Accidentul lui Ray este unul de natură
existenţială, e tipul de accident care te obligă nu să iţi
recuperezi trecutul ci să discerni in el ceea ce eşti tu de fapt.
Pentru că, altfel, nu iţi faci ordine, nu reuşeşti să prinzi in
liniile desenului tău existenţial (aşa cum prin desen, prin
recrearea realului incearcă personajul lui Claudiu Bârsilă) aproape
inexprimabilul, ideea pură.
"Secunde de grafit" este un
debut excelent. Pe mine, adesea, astfel de debuturi mă fac cam
circumspect. Greul unui prozator incepe cu a doua, dacă nu cumva cu
a treia sau chiar cu a patra carte. Sper ca tânărul autor să
acumuleze experienţe, să se cristalizeze şi să aibă tăria de a-şi
depăşi acest debut. Ii va fi extrem de dificil pentru că el insuşi
şi-a aşezat o stachetă extrem de inaltă.
CONSTANTIN
STAN (n. 28 iulie
1951) este licentiat al Facultatii de Filologie (1974) a
Universitatii Bucuresti. Laureat al Academiei Române (2004) pentru
romanul "Gerda". Cartile de proza i-au fost premiate de ASPRO,
Asociatia Scriitorilor din Bucuresti, Festivalul "Poesis" Satu
Mare, revista "Luceafarul". Premiul APLER pentru jurnalism
cultural.
Este prezent de la primul numar,
saptamânal, cu rubrica "Reportaj", in "Ziarul de
Duminica".
Este presedintele sectiei Proza a Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti.