REPORTAJ/ Din viaţă in literatură şi retur

Autor: Stan Constantin 19.11.2009
Sunt cărţi pe care nu le poţi rezuma ori povesti decât cu marele risc de a pierde esenţa lor. Ca formă pură a literaturii, poezia se inscrie in această sferă a impsibilităţii de a o trece in alt limbaj fără a o deforma. Tot poezia este cea care ne aşază graniţele ferme dintre realitate şi ficţiune/imaginar. De fapt intre două tipuri de realităţi care uneori seamănă, care au tangenţe, dar sunt atât de diferite, diametral diferite, aş zice.
In acelaşi timp, realitatea poetică se intoarce in realitatea imediată, reliefându-ne segmente ale sale până atunci nevăzute, neştiute de nimeni. "Clarul de lună", "infioratele flori de tei", liniştea atât de adâncă incât iţi pare că "auzi cum se lovesc de geamuri razele de lună" n-au existat inainte de Eminescu sau Blaga, dar există după ei in realitatea noastră imediată, uneori chiar pentru oameni care nu au citit poeziile.
Infuziunea in real nu se petrece numai pe calea lecturii, ci şi prin contaminarea cu acel real la care fac referire, la care se raportează şi uneori in care trăiesc cei ce citesc.
In proză, lucrurile se petrec ceva mai complicat, atat in scriere, cat şi in lectură. O anume prejudecată aşază proza undeva in realul perfect recognoscibil pe de o parte obiectual, pe de altă parte factual. Cititorii, dar şi o bună parte a criticii, acceptă cu greu că real nu inseamna numai acţiune sau numai obiecte, că există un continuum al realităţii care include şi idei, şi sentimente, şi gânduri, şi credinţe, că recuperarea realului se poate face, probabil cel mai bine, prin persistenţa amintirilor. In fond, real este ceea ce am selectat, ceea ce ne ghidează şi in ceea ce credem. Tot ceea ce este intrupează o nouă realitate, care nu ar exista in absenţa cuvântului capabil să o fixeze.
In acest fel trebuie citită cartea lui Claudiu Bârsilă "Secunde de grafit". Să spun de la bun inceput că e o carte admirabilă, de o maturitate exemplară, excedând cu mult vârsta autorului, aflat abia pe băncile facultăţii. E o carte in contra lecturii leneşe, o carte a plăcerii de a gusta cuvintele care recreează o lume. In general, nu fac mare caz de formaţia autorului, dar faptul că tânărul prozator este student la Medicină, cu multe realizări remarcabile in cercetare, nu poate fi trecut cu vederea. Realitatea nu mai este demult in ştiinţe doar ceea noi, cei mai mulţi, percepem ori o taxăm ca atare. Aşa cum graniţele ştiinţelor au devenit permeabile, pentru că altfel s-ar strâmtora in demersul lor de a inţelege lumea, tot astfel realitatea nouă ficţională acreditează lumea visului, a proiecţiilor imaginative ca fiind spaţiul real al personajului. In acest spaţiu, timpul devine fluid, ieri, azi, mâine nu mai sunt delimitări ci un continuum. Spre a obţine autenticitatea acestei filosofii, Claudiu Bârsilă apeleaza la tot ceea ce proza a adus ca noutăţi in explorarea realului: folosirea tuturor celor trei persoane: eu, tu el (şi adesea, noi), a timpilor diferiţi ai naraţiunii şi a modurilor verbale. Avem trecutul (intr-un perfect compus inşelător pentru că tot ceea ce a părut că "a fost", "s-a petrecut" aşa este amendabil prin ceea ce "este" şi mai ales prin "va fi"), avem un prezent care se "prăfuieşte" - ceea ce este acum a mai fost), avem un viitor - sigur pentru că, in baza experienţei a ceea ce a fost, el poate fi proiectat ca o certitudine. Conjunctivul este o potenţialitate; aş putea să fac asta, dar este sigur că o voi şi face? Tehnicile picturale, recrearea lumii prin semn grafic inseamnă nevoia de a indrepta ceea ce este imperfect sau de a-ţi construi propriile realităţi din fiinţe şi obiecte. Vorbesc mult despre tehnica narativă a acestui prozator pentru că m-a uimit lejeritatea cu care o stăpâneşte, tăietura de maestru in marmura realului spre a realiza imagini de fineţea filigranului.
Ray este şi nu este abulicul ce trece prin lume doar in căutarea perfecţiunii, ajustând mereu, spre a obţine idealul. După un şoc profund, lumea nu mai este la fel pentru nici un om. Accidentul lui Ray este unul de natură existenţială, e tipul de accident care te obligă nu să iţi recuperezi trecutul ci să discerni in el ceea ce eşti tu de fapt. Pentru că, altfel, nu iţi faci ordine, nu reuşeşti să prinzi in liniile desenului tău existenţial (aşa cum prin desen, prin recrearea realului incearcă personajul lui Claudiu Bârsilă) aproape inexprimabilul, ideea pură.
"Secunde de grafit" este un debut excelent. Pe mine, adesea, astfel de debuturi mă fac cam circumspect. Greul unui prozator incepe cu a doua, dacă nu cumva cu a treia sau chiar cu a patra carte. Sper ca tânărul autor să acumuleze experienţe, să se cristalizeze şi să aibă tăria de a-şi depăşi acest debut. Ii va fi extrem de dificil pentru că el insuşi şi-a aşezat o stachetă extrem de inaltă.
CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este licentiat al Facultatii de Filologie (1974) a Universitatii Bucuresti. Laureat al Academiei Române (2004) pentru romanul "Gerda". Cartile de proza i-au fost premiate de ASPRO, Asociatia Scriitorilor din Bucuresti, Festivalul "Poesis" Satu Mare, revista "Luceafarul". Premiul APLER pentru jurnalism cultural.
Este prezent de la primul numar, saptamânal, cu rubrica "Reportaj", in "Ziarul de Duminica".

Este presedintele sectiei Proza a Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti.