Bancherii britanici vor fi cei mai “asupriti” din lume

Autor: Catalina Apostoiu 26.11.2009
Bancile britanice se vor confrunta cu cele mai stricte reglementari legate de bonusuri din lume daca propunerile incluse intr-un raport realizat la cererea guvernului vor fi acceptate, este de parere autorul raportului, David Walker, consultant in cadrul Morgan Stanley, scrie Bloomberg. Bancile ar trebui sa amane platile legate de bonusuri timp de pana la cinci ani si sa aiba puterea de a recupera platile, se arata in raport. Guvernul britanic incearca sa tempereze nemultumirea publica privitoare la platile consistente de care beneficiaza bancherii.