Romanii au avut mai putini bani de economisit in trimestrul trei

Autor: Mihaela Claudia Medrega 29.11.2009

Scaderea dobanzilor la depozitele in lei si temerile privind deprecierea cursului au reaprins interesul populatiei pentru economisirea in valuta.



Populatia si companiile au continuat sa economiseasca, ritmul de crestere al depozitelor in valuta in primele noua luni fiind de 11%, aproape dublu comparativ cu ascensiunea sumelor economisite in lei, de 5,9%, potrivit datelor Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDSB).

In al treilea trimestru, tendinta a fost insa descendenta, inregistrandu-se o scadere de 1,85% fata de al doilea trimestru, in cazul depozitelor in lei, si o diminuarea de 1,2% pentru depozitele in valuta. Valoarea totala a depozitelor a ajuns la sfarsitul lunii septembrie la 284,3 mld. lei, in urcare cu 8,3% comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent.

In cazul populatiei, ritmul de crestere in primele noua luni a fost de 14,9% la depozitele in lei si 17,1% la cele in valuta.

Potrivit datelor Fondului de Garntare a Depozitelor Bancare, numarul total de titulari de depozite din sistemul bancar romanesc la sfarsitul celui de-al III-lea trimestru a fost de 18,1 milioane de persoane, din care 17,1 milioane persoane fizice. Fata de sfarsitul lunii septembrie a anului 2008, numarul total al deponentilor a inregistrat un declin 7,48%, tendinta urmata si de numarul deponentilor persoane fizice. In schimb, in cazul persoanelor juridice se poate vorbi de o stagnare.

"Una dintre cauzele reducerii numarului de deponenti persoane fizice este reprezentata de corectiile raportate de institutiile de credit cu privire la acest indicator. Explicatia este data de faptul ca, in cazul persoanelor cu mai multe depozite la aceeasi institutie de credit, acestea nu au fost agregate si raportate ca un depozit consolidat al unui singur titular, ci pentru fiecare depozit in parte s-a considerat in mod eronat un alt titular", conform buletinului trimestrial al Fondului.

Mai putin de jumatate din depozite sunt garantate

Valoarea depozitelor garantate a ajuns la sfarsitul lunii septembrie la 126,1 mld. lei, in crestere cu 11,8% fata de primele noua luni din 2008. Ponderea depozitelor garantate in total depozite reprezinta insa mai putin de jumatate, respectiv 47,98%.

Depozitele persoanelor fizice au cel mai mare procent in valoarea totala a depozitelor garantate, respectiv 72,2%.

Din punctul de vedere al monedei de denominare, depozitele garantate in lei au ponderea cea mai importanta in totalul depozitelor garantate la sfarsitul celui de-al treilea trimestru din 2009, respectiv 60,6%.

Comparativ cu sfarsitul lunii septembrie din 2008, depozitele garantate in lei au crescut cu aproape 6,6%, in timp ce depozitele garantate denominate in valuta au urcat cu peste 21%.

Numarul total de titulari de depozite garantate era la sfarsitul lunii septembrie de 17,3 milioane de persoane, cea mai mare pondere, de 95% revenind persoanelor fizice.

Peste 40.000 de deponenti au depozite de peste 50.000 de euro

Depozitele intre 50.001 euro si 100.000 euro inclusiv, erau detinute de 31.710 titulari persoane fizice, iar 11.762 titulari aveau economii de peste 100.000 de euro, la finele lunii septembrie.

Fondul garanteaza sumele depuse in orice tip de cont bancar (curent, de economii, depozit etc.) inclusiv dobanda aferenta, in limita a 50.000 de euro. Numarul deponentilor garantati persoane fizice cu depozite in cadrul plafonului de 50.000 euro la 30 septembrie 2009, avea o pondere de 99,74%, respectiv 16.423.368 titulari persoane fizice, din totalul titularilor de depozite garantate.

La nivel european s-a discutat majorarea plafonului de garantare la 100.000 de euro. In situatia mentinerii unor niveluri diferite ale plafoanelor exista riscul migratiei capitalului de la o banca la alta, dintr-o tara in alta.