Boc: Incasarile la buget au urcat cu 8%. Oprim caderea economica

Autor: Razvan Voican 29.11.2009

Incasarile bugetului de stat la 27 noiembrie insumau 10,7 mld. lei (circa 2,5 mld. euro), in crestere cu 8% fata de nivelul inregistrat in urma cu un an, a declarat premierul in execitiu Emil Boc la un post de televiziune.

"Vin de la Guvern si mi-am notat in graba: pana in 27 noiembrie incasarile bugetului de stat au ajuns la 10,7 mld. lei, ceea ce inseamna 108% comparand cu noiembrie 2008, cand au fost 9,9 mld. lei. Incetul cu incetul oprim caderea economica si pregatim relansarea din 2010", a afirmat Boc.

In perioada corespunzatoare din 2008, bugetul de stat inregistra deja o cadere dramatica a incasarilor din TVA ca prim semnal al aparitiei crizei, ceea ce s-a reflectat in cresterea rapida a deficitului bugetar, de la 1,5% din PIB la 10 luni, la 2,9% in noiembrie. Numai in prima jumatate din noiembrie 2008 veniturile bugetului de stat au cazut cu 20% fata de anul precedent, luand prin surprindere Ministerul Finantelor.

Boc sustine ca imbunatatirea situatiei veniturilor din bugetul de stat este data si de transferarea a circa 1 mld. euro de la agentiile guvernamentale care au fost desfiintate.

El afirma ca economia a atins "fundul sacului" si ca "toate datele arata ca 2010 va fi un an cu plus economic".