Socul din Dubai zgaltaie leul si Bursa. Ce se intampla astazi?

Ziarul Financiar 29.11.2009

Leul si Bursa de la Bucuresti au intrat sub o presiune puternica de scadere, dupa ce anuntul privind suspendarea platilor de catre compania de stat Dubai World a reinflamat teama investitorilor privind soliditatea economiile emergente.

Investitorii se tem ca moratoriul de plati de sase luni propus de Dubai World, o companie care are datorii de 59 mld. $ (39 mld. euro), ar putea sa declanseze o noua criza financiara mondiala, reeditand astfel episodul caderii bancii americane de investitii Lehman Brothers. Pietele financiare americane au fost inchise vinerea trecuta, astfel ca impactul socului din Dubai se va vedea abia astazi.

Conform dealerilor, BNR a fost nevoita sa vanda vineri peste 100 de milioane de euro pe piata interbancara pentru a calma cursul, dupa ce euro urcase de joi seara peste pragul de 4,3 lei. Si Bursa a fost zdruncinata de unda de soc plecata din Orient. Actiunile SIF, cele mai tranzactionate de pe Bursa, au pierdut peste 5% din valoare, dupa ce investitorii s-au speriat ca piata ar putea intra din nou pe scadere.