Jaf armat la o sucursala Raiffeisen din Resita, de unde s-au furat 5.000 euro si 30.000 lei

Autor: Mediafax 30.11.2009
Directorul de Relatii Publice din cadrul Raiffeisen Bank Romania, Corina Vasile, a declarat ca din sucursala din Resita unde a avut loc ieri un jaf armat, au fost furati 5.000 de euro si 30.000 de lei. "Pana in momentul de fata, si cred ca aceasta va fi si suma finala, am stabilit ca s-au furat 5.000 de euro si 30.000 de lei", a declarat directorul de Relatii Publice din cadrul Raiffeisen Bank Romania, Corina Vasile. Doi barbati care erau imbracati in costume de motociclisti si aveau fetele acoperite au jefuit, ieri dimineata, o sucursala Raiffeisen din Resita, dupa ce i-au amenintat pe angajati cu pistoale, fara ca vreo persoana sa fie ranita in urma incidentului. Beta spunea ca atacatorii nu au reusit sa ajunga la seif, iar angajatii nu au actionat butonul de alarma si au anuntat Politia dupa producerea jafului, prin intermediul apelului de urgenta 112. Primele informatii arata ca atacatorii ar fi plecat cu motocicletele, politistii instituind filtre la intrarile si iesirile din judet pentru a-i prinde.