Bursa pregateste terenul tranzactionarii ETF-urilor

Autor: Adrian Cojocar 01.12.2009

Conducerea Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a decis la finele saptamanii trecute extinderea ofertei de instrumente financiare tranzactionate pe piata la vedere cu instrumente financiare structurate Exchage Trading Funds (ETF), care se construiesc pe baza unor indici bursieri.

Potrivit reprezentantilor Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, in prima faza vor fi introduse la Bursa astfel de produse care urmaresc evolutia principalilor indici ai BVB, urmand ca dupa ce investitorii se obisnuiesc cu ele sa fie introduse si altfel de produse, avand ca suport cursuri valutare, aur, petrol sau alte active si structuri de indici.

De exemplu, un investitor care va cumpara un produs de acest tip avand ca suport indicele BET va obtine acelasi randament ca indicele pietei fara sa fie nevoit sa achizitioneze direct de pe Bursa pachete de actiuni incluse in indice si dupa structura acestuia.

Un ETF poate sa urmareasca si evolutia inversa a unui indice, prin intermediul caruia se poate miza pe scaderea in valoare a indicelui, iar in vestitorul va putea obtine randamente pozitive daca piata are o evolutie descendenta.

Instrumentele ETF va trebui emi se de societati de administrare a investitiilor, care vor actiona ca for matori de piata pentru acestea si mai apoi listate pe BVB pentru ca pro dusele sa devina disponibile publicului larg.

Un investitor va putea in orice moment sa vanda sau sa cumpere un instrument ETF, neexitand riscul de lichiditate, fondurile jucand rol de contrapartida si in plus vor putea cunoaste valoarea acestora in orice moment, preturile fiind disponibile pe Bursa la fel ca in cazul oricarei actiuni.

Instrumentele financiare structurate vor putea fi tranzactionate si in marja, odata ce Bursa va adopta mecanismele de conturi globale si imprumut de valori mobiliare.

Conducerea Bursei a mai decis in cadrul aceleiasi adunari sa reduca durata derularii vanzarilor speciale la ordin de la trei la o singura zi.