Bursa a facut cadouri in 2009: portofoliul ZF Agresiv s-a triplat in noua luni

Autor: Andrei Chirileasa 01.12.2009

Ziarul Financiar a construit la 1 martie anul acesta trei noi portofolii pentru urmarirea evolutiei Bursei. Cel mai agresiv a triplat banii unui potential investitor.



Portofoliile ZF, lansate de Ziarul Financiar la inceputul lunii martie pentru a simula trei strategii de investitii cu grade diferite de risc, au inregistrat in noua luni cresteri cuprinse intre 78% si 188%.

Portofoliul ZF Agresiv, care urmareste obtinerea unor castiguri cat mai mari prin investitii in actiuni cu grad ridicat de risc, a adus un castig de 188%, reusind sa depaseasca toti indicii Bursei de Valori Bucuresti, care au inregistrat in aceeasi perioada cresteri cuprinse intre 102% si 180%. "ZF Agresiv e compus in cea mai mare parte din actiuni cu grad mai ridicat de risc fata de media pietei, fie pentru ca este vorba despre companii cu expunere directa pe piata sau companii cu un grad mai mare de indatorare, dar si companii pe care le-am considerat subevaluate la inceputul anului.

Era de asteptat sa avem o crestere peste indicii bursieri intr-o perioada de crestere a pietei. Ceea ce este insa mai interesant este ca am reusit o crestere mai mare decat oricare fond mutual de pe piata, iar sase dintre cele mai performante zece actiuni de anul acesta au facut parte din acest portofoliu", a explicat Vlad Nicolaescu, senior editor la Ziarul Financiar, cel care a construit portofoliile.

Portofoliul ZF Moderat, cu grad de risc ceva mai scazut, a adus un randament de 176%, iar portofoliul ZF Conservator, care urmareste conservarea investitiilor pe perioade de scadere a Bursei, a obtinut o crestere de 78%.

Portofoliile nu reprezinta o recomandare de investitii, ci doar o incercare de a demonstra castigurile pe care le poate oferi piata de capital si diferitele strategii de investitii care pot fi aplicate chiar si de catre investitorii care dispun de sume mici de bani.