STAMPE/ Castelul Copacenii de Sus

Autor: Emanuel Badescu 02.12.2009
Cândva, in copilarie, am petrecut o saptamâna de vacanta in lunca Argesului. Era o tabara "pionereasca", in care fusesem admis "pe un loc liber", pentru ca, provenind dintr-o familie de liberali, nu aveam dreptul sa fiu pionier. Multi ani dupa aceea am ramas cu amintirea unui castel de basm, care, in timp, uitând originea ei, mi s-a parut a fi rodul imaginatiei. De curând, am avut surpriza sa reintâlnesc "castelul din vis" - asa il numea Regina Maria - intr-o acuarela conservata de Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei. Nu o mai vazusem, autorul ei - F. Billek - fiind un pictor minor, neclasificat. Era pusa intr-o cutie dedicata monumentelor de arhitectura, ca opera a marelui arhitect francez Paul Gottereau. Privind-o, am retrait episodul din copilarie petrecut pe malul Argesului la Copaceni, a revenit chiar si mirarea de atunci la vederea unui castel traforat, cu incaperi largi si inalte, impodobite cu lambriuri de peste un metru, detalii ce ma impresionasera, pe care le-am inregistrat in memorie, dar pentru care, la cultura de atunci, nu avusesem la indemâna cuvinte. Imi amintesc si ca intr-o odaie vazusem o gramada uriasa de coceni, nepotrivirea batându-mi la ochi. Ticaloase vremuri! Câte ceva in legatura cu acest castel mic si cochet se poate afla din superbul articol "Casele mele din vis" publicat de Regina Maria in revista "Boabe de grâu". Apartinuse maresalului Palatului, batrânul boier Gheorghe Filipescu, si fusese daruit de proprietar principesei Maria prin anul 1900, faptul stârnind un sir de proteste la Palat, cât si in familia Filipescu, a carei stema apare pe acuarela in stânga, jos. Motivele nu se cunosc, insa este ciudat ca un dar sa fie contestat de terti. Revin in actualitate cu doua intrebari: mai exista castelul? Cine este proprietarul?

EMANUEL BADESCU (n. 25 august 1952) este bibliotecar in cadrul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Romane. Licentiat in istorie la Universitatea Bucuresti, a colaborat cu peste 1.000 articole la revistele "Formula AS", "Lumea Magazin", "Magazin Istoric" si la "Ziarul de Duminica". A publicat 1 Decembrie 1918 Alba Iulia - Bucureşti si Imnurile nationale la romani. Este şi coautor al volumelor Scurtă istorie a regalităţii in România, Nicolae Ionescu. Bucureştii de altădată, De la Vatican la Ierusalim, Conspiraţia securităţii, Bucurestii in imagini in vremea lui Carol I (volum premiat de Uniunea Scriitorilor).