CRONICA LITERARA/ Grupul numărul cinci
Autor:
Daniel Cristea Enache
02.12.2009
Cu a doua pagină a romanului Sindromul de panică in Oraşul
Luminilor* de Matei Vişniec, când un domn de modă veche,
la o cafenea pariziană, il intreabă pe narator: "Sunteţi autor sau
personaj?", plonjăm in plin textualism postmodernist.
"Plin" e un fel de
a spune, fiindcă in ultimii douăzeci de ani, pe teren autohton,
textualismul a devenit, dintr-un principiu mobil al inventivităţii
artistice, o reţetă cvasibanală de preparare a unor produse
literare indigeste. O formă goală, umplută de către diverşi autori
cu orice altceva decât proză de calitate: consideraţiuni poietice
şi filosofice, pagini mereu prea lungi de jurnal, fişe de lectură,
epistole către camarazii "optzecişti" şi dispute previzibile cu
propriile personaje. Excepţiile (trilogia lui D. Ţepeneag,
Orbitor, I, al lui Mircea Cărtărescu, Pupa russa a
lui Gheorghe Crăciun) nu fac decât să confirme regula
manufacturieră a seriei.
In rândul excepţiilor trebuie
plasat şi romanul de faţă, care utilizează tot arsenalul textual
(de la autoreferenţialitate şi amestecarea realităţii cu ficţiunea,
intr-un continuum "texistenţial", la autogenerare şi multiplicare
en abyme a palierelor prozei), neomiţând insă... romanul ca
atare. Pentru autorul steril sau inconsistent, a ne povesti pe zeci
de pagini cum scrie el la o carte, eventual cea mai bună carte a
tuturor timpurilor, şi cum se intrerupe frecvent, fiindcă ba sună
telefonul, ba miaună de foame pisica, e un mod de a face proză.
Scriitorii rataţi şi editorul obscur din Sindromul de
panică... se confruntă exact cu această problemă, ridicată la
putere statistică: in epoca globalizării, aproape toată lumea scrie
şi aproape nimeni nu mai citeşte. "Ca nişte muşte, aşa veniţi toţi
la Paris", le spune cu năduf domnul Cambreleng, editorul fără
editură, numeroşilor aspiranţi la gloria literară. Şi cei care
roiesc in jurul lui, aşteptând cu emoţie să le fie citite
manuscrisele şi să capete măcar un firav semn de incurajare, nu
indrăznesc să-l contrazică.
Domnul de modă veche, pe numele
lui Pantelis Vassilikioti, e lovit chiar cu propriul manuscris -
voluminos - in cap, fiindcă iarăşi, spre exasperarea domnului
Cambreleng, a folosit in scris persoana I. Totuşi, problema lui
este mai complexă: ştiind prea multe limbi, acestea işi amestecă,
in paginile innegrite, cuvintele şi expresiile. Babilonului
parizian ii corespunde astfel un Babel textual. Jaroslava, pragheza
refugiată la Paris in august 1968, se confruntă cu o altă
dificultate. După ce primul ei roman, scris cu o cunoaştere
aproximativă a limbii franceze, a avut un enorm succes (scriitură
infantilă, de mare prospeţime şi originalitate ş.a.m.d.),
următoarele n-au mai interesat pe nimeni. De patruzeci de ani la
Paris, Jaroslava e o femeie şi o scriitoare care suferă de a nu mai
fi (re)cunoscută. Şi mai tragicomic este exemplul lui Hung Fao,
intelectual chinez fugind de comunism şi ajuns până in nucleul
establishment-ului artistic. Parisul cultural este la
picioarele, la mâinile lui. Când ştirile despre masacrul din Piaţa
Tien An Men fac inconjurul lumii, Hung Fao, care scrie de ani buni
romane anticomuniste, primeşte Premiul Nobel pentru literatură.
După care, fulgerător (comprimă Matei Vişniec intervalul), el este
totalmente uitat. La recepţia dată in onoarea laureatului Hung Fao,
după ce-l ascultă cu mare politeţe, toţi invitaţii se reped la
bufet, regrupându-se apoi in jurul celor care deţin cu adevărat
puterea culturală: cutare editor, cutare critic literar, cutare
mecena... Timp de o oră, Hung Fao e intreţinut de un nefericit
"responsabil cu francofonia", care nu mai ştie ce subiecte de
conversaţie să improvizeze. Dincolo de comicul absurd al scenei
(specialitatea dramaturgului Vişniec), este de inţeles şi de
vizualizat Sistemul care, in fond, o explică. Piaţa, capitalismul
consumist, l-a creat şi l-a vândut pe Hung Fao fiindcă exista o
fază de interes şi, implicit, o cerere masivă. Când interesul
public s-a dus, scriitorul dispare.
In jurul domnului Cambreleng
apar şi evoluează asemenea fantome auctoriale, scriitori de cărţi
care au fost odată vii, actualmente mâzgălitori de semne ce nu mai
interesează pe nimeni. Ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră,
este Matei Vişniec insuşi, auto-distribuit ca personaj in propriul
roman; şi care are, prin aceasta, un anume ascendent asupra
celorlalţi. Până şi el insă ascultă cuminte teoriile şi sfaturile
practice ale experimentatului editor, ale cărui cărţi editate nu
le-a văzut nici unul dintre aspiranţi, dar care se comportă cu o
autoritate asumată. Distopia livrescă (in sensul cel mai propriu)
conturată de Matei Vişniec in Sindromul de panică in Oraşul
Luminilor face din domnul Cambreleng nu un demiurg rău,
ordonând şi siluind după propriile criterii literatura ce se scrie
in jurul lui. Până la urmă, in lumea (piaţa) intoarsă din romanul
pe care l-am parcurs, editorul parizian funcţionează ca un reper de
normalitate şi un corector, pe spaţii mici, al aberaţiilor
structurale. Toţi scriu; şi totul s-a mai scris. Nu se mai citeşte,
fiindcă literatura, orice tip de literatură, toate genurile,
formele, reţetele au fost deja epuizate, clasate, depuse in memoria
culturală. Noutăţile sunt fumate, criticii sunt blazaţi, publicul
se ţine numai după vedetele-efemeride. Parisul a devenit, in
ultimii cincizeci de ani, un cimitir pentru artiştii lumii.
Librăriile sunt ticsite de cărţi moarte sau pe cale de a muri,
nişte abatoare cu cadavre intre două coperţi, ce vor fi trimise in
curând la topit. Salonul Internaţional al Cărţii oferă, periodic,
imaginea dezolantă a scriitorilor aşezaţi la standuri, cărora
absolut nimeni nu le cere autograf.
Pe acest fundal al unei
apocalipse de supraconsum şi uzură culturală, grupul numărul
cinci, incropit de domnul Cambreleng, are misiunea de a salva
ce se mai poate salva. Lângă scriitorii rataţi ori in curs de
ratare regăsim personaje, aşa zicând, conexe: chelnerul cocoşat şi
tăcut de la cafeneaua Saint-Médard, unde işi fac veacul aspiranţii;
un patron de cafenea, Georges, ahtiat după ştiri, până in clipa in
care are revelaţia manipulării mediatice; un consilier bancar,
Fran'ois Comte, care şi-a tot făcut notiţe in nişte carnete verzui;
o frumoasă şi delicată librăreasă, Faviola. Cu toţii ajung să
compună un clan de rataţi iluminaţi, o confrerie scriind incrucişat
şi acţionând la comanda energică a editorului fără editură. Când nu
compun, sub indrumarea acestuia, texte in diferite stiluri
(naraţiuni cu fraze date; pagini despre sexualitatea obiectelor sau
a cuvintelor; chiar şi fragmente la persoana I, dar, obligatoriu,
numai in cadru diaristic), incearcă să imbunătăţească situaţia
cuvintelor "bolnave" şi a autorilor "schingiuiţi" prin dezinteresul
public. Intr-o desfăşurare de comando şi intr-o improvizaţie atent
regizată, ei acţionează la unison şi il salvează pe un biet
scriitor ai cărui ochi, la Salonul Internaţional de Carte, privesc
in gol. Domnul Cambreleng ii cere o carte cu dedicaţie, alţi doi
stau răbdători la "coada" creată, unul il fotografiază, cineva
apare cu o cameră de filmat: din nimic se creează o imbulzeală la
care visează orice scriitor, o afluenţă de public adunat după
principiul turmei şi stimulată mecanic. N-are a face. In urma
acţiunii bine puse la punct de grupul nr. 5, un scriitor
contemporan, măcar unul, işi găseşte fericirea. Aici şi acum: "In
timp ce domnul orb Lajournade se agita cu un microfon enorm,
cocoşatul evolua cu aparatul de filmat in jurul
nefericitului, asupra căruia proiecta şi lumina puternică a
unui reflector. Succesul operaţiunii noastre de salvare era
ca şi asigurat. Acest simulacru de mediatizare atrăgea brusc tot
felul de gură-cască, incusiv amatori de literatură dezorientaţi
gata să cumpere tot ce era cât de cât o valoare sigură,
adică mediatizată. In general, in momentul in care noi
plecam de la locul faptei, lăsam in urma noastră un om cu moralul
redresat, inconjurat de câteva muşte venite să nu piardă
ocazia de a cunoaşte un adevărat scriitor. Domnului Cambreleng nu-i
plăcea să refacă traseul pentru a constata, după un sfert de oră
sau după treizeci de minute, dacă micul bulgăre de zăpadă lansat de
noi la vale de pe vârful muntelui se transformase in avalanşă. Omul
nostru era lăsat pe mâna larg deschisă a tuturor posibilităţilor,
deci a neantului. Iar când ieşeam, la ora inchiderii, de la târgul
de carte, depuneam lângă una din pubele toate cărţile cumpărate in
cursul operaţiunilor noastre de comandă succesive. Salvam
uneori, in felul acesta, câte zece suflete pe zi şi ne simţeam atât
de fericiţi, atât de utili." (p. 241). Pentru sufletul chinuit de
autor, in apocalipsa consumistă, post-postmodernistă, finalul
rămâne deschis, deci şi salvarea e relativă. Insă rataţii şi
aspiranţii lui Cambreleng nu-şi ratează, de data aceasta,
episodicul rol providenţial.
Cu inteligenţă, umor fin, o
anumită tuşă nostalgică şi o adevărată virtuozitate in schimbarea
planurilor narative, Matei Vişniec reuşeşte la rândul lui, prin
acest roman admirabil, să recondiţioneze creativ ce se mai
poate recondiţiona din redundantul nostru textualism
prozastic.
*) Matei Vişniec, Sindromul
de panică in Oraşul Luminilor, roman, Editura Cartea
Românească, Bucureşti, 2009, 312 p.
DANIEL CRISTEA-ENACHE (n.
19 februarie 1974) este conferentiar universitar la Facultatea de
Litere, Universitatea Bucuresti si consilier editorial la Editura
Polirom. A tinut cronica literara in Adevarul literar si
artistic (1997-2005), apoi in Romania literara
(2005-2009). Colaborari la Cultura, Suplimentul de
cultura, Idei in dialog, Bucurestiul
cultural,Caiete critice, precum si la ziarele
Evenimentul zilei si Adevarul. Are o rubrica la Radio
Romania Cultural si una pe portalul LiterNet. Din 2005 este doctor
in Filologie (summa cum laude) al Universitatii Bucuresti,
cu o teza despre Ion D. Sirbu. Volume publicate: Concert de
deschidere (Premiul de Debut al Romaniei literare,
Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din Romania si Premiul
"Titu Maiorescu" al Academiei Romane); Ileana Malancioiu,
Recursul la memorie. Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache;
Sertarul Scriitorului Roman. Dialoguri pe hartie;
Bucuresti Far West. Secvente de literatura romana; Un om
din Est (Premiul pentru Critica si Istorie Literara al
Asociatiei Scriitorilor Bucuresti); Convorbiri cu Octavian
Paler; Timpuri noi. Secvente de literatura romana.