AVANPREMIERA/ Trickster

Trickster este, in aparenta, povestea lui Doru, conceput "din greseala" de doi muncitori proaspat urbanizati si crescut de bunici in anii socialismului atotbiruitor in arhetipalul sat ardelenesc Roagaz. Doru e un copil sanatos, normal si inteligent, numai ca refuza multa vreme sa vorbeasca. In paralel insa cu aceasta existenta ca atatea altele, au loc evenimente ciudate, culminand cu aparitia lui Pan, personaj proteic si bulgakovian, care pare sa urzeasca modelul complicat al lumii intregi dintr-un mozaic de "secvente", dintre care istoria de fata nu este decat unul dintre fire.

Ovidiu Pop (n. 1982) este absolvent al Facultatii de Stiinte Politice din cadrul Universitatii "Babes-Bolyai", Cluj-Napoca. Are un master in Stiinte Politice la Universitatea din Viena. Colaboreaza la revistele Noua Literatura si Observator Cultural. Este coautor al colectiei de eseuri Amintiri din comunism (Facultatea de Litere, Universitatea Bucuresti, 2008) si al romanului colectiv Rubik (Polirom, 2008).

Bzz, bzz, bzz, din inaltul bucatariei de vara o musca aterizeaza pe nasul bombat al lui Mosu. Pleoapele lui se urnesc cu greu, parca huruie, madularele ii trosnesc, cioantele ii scobesc in carne. Albul ochilor lui Mosu e strabatut de firisoare de sange. Mosu pune piciorul gol pe podea. Isi indreapta capul si se scarpina la radacina parului ciufulit. Se uita peste umar la Moasa, care doarme adanc, cu palmele sub obraz, se incrunta si se intreaba in sinea lui: care ati lasat usa deschisa ca sa intre mustele? Pluralul face referire si la bebelusul care isi suge inocent degetul mare intr-o covata, pe un scaunel, la baza patului. Bebelusul e Alexa, fratele lui Bunu, care va muri in cateva luni de o viroza netratata la timp. Mosu e, bineinteles, strabunicu'. Mosu e Mosu si nu Strabunicu din motive ce tin de retorica textului.

Mosu plescaie, isi simte cerul gurii uscat si in timpul asta isi trage anevoios pantalonii pe vine. Apoi isi ia cizmele unguresti intr-o mana, camasa de canepa in cealalta, deschide usa larg si iese in curte la fantana. Pe fundul galetii gaseste apa. Dintr-o craca desprinde cana de tinichea. Cana rade peretii galetii si sunetul asta brut reverbereaza in mormanul de bolovani pentru fundatia casei si in timpanul bebelusului, care zbate scurt din manute, scanceste si mai scurt si apoi adoarme la loc. Mosu se spala pe fata si restul de apa si-l toarna pe gat si pe piept. Acum ar striga la cineva sa-i aduca briceagul, sapunul si ciobul de oglinda, dar azi de dimineata nu vrea sa-si auda vocea.

Incaltat, barbierit si cu cureaua prinsa peste camasa de canepa, Mosu iese din grajd, urmat de Susana. Susana e vitica gospodariei, robusta, rubinie, baltata, aproape juninca, cu uger, insa, modest. Mosu isi fluiera lui sau ii fluiera Susanei. In vremea asta incuie usa grajdului. Pe urma sta locului si pare ca priveste undeva in zare. Grajdul lui Mosu e nou, spatios cat sa incapa tot gazdusagul, arata ca un burdihan cu sindrila aurie. PR-istul din Mosu l-a construit pe un tapsan, ca sa para si mai mare decat e in realitate. De aici, in zilele insorite, se poate vedea cam tot centrul Roagazului si mai departe, pana la hotare, acolo unde valea coteste la stanga si incep cocioabele tiganilor. Astazi intreaga vale e acoperita de ceata si tot ce vede Mosu e o mare de valatuci alburii.

- Hai, Susana, odata! zice intrerupand rumegatul Susanei.

Pasesc amandoi, Susana cu grumazul aplecat. De grumaz ii atarna un streang cu care Mosu o struneste. Intr-o mana tine o bata pe care uneori o lasa sa cada intre coarnele Susanei. Trec pe langa cotet, pe langa fantana, prin dreptul casei de vara inauntru, careia Moasa si Alexa dorm inca dusi. Trec pe langa maldarul cu bolovani, ajung in dreptul unei gropi largi, fundatia viitoarei case, pe care o ocolesc incet, si merg asa mai departe. Coborand pe culmea dealului inspre vale, Mosu fluiera aceleasi trei note muzicale si zice cu vocea pe care o avea cand l-a facut pe bebelusul Alexa si-l va face pe Bunu:

- Ho cu tata, ho...

Pe podul de langa biserica Mosu se aude strigat de un glas de femeie. E Anuca Mutalor de pe Pipinea, venind in pas grabit in urma lui cu o gasca in poala.

- No, o dai in sfarsit pe tontoca?

Mosu n-a auzit cuvantul tontoca in viata lui, dar intelege din context. Si el se gandeste uneori la neamul Socenilor si mai ales la Patru a Socenilor, cu nasul lui fornait si mersul aplecat, si zice:

- No, ni la el, se fonfalau, ce mocosel, ce modrogau ii si aiesta...

Si lumea nu intrerupe, nu cere sinonime, intelege, ca si el, din context.

- O dau, dara...

- Iti faci casa anu' aiesta, am auzat...

- Imi fac, imi fac...

- Asa ii ajunge si tu mare fogaian in sat, nu?

Din ranjetul stirb al Anucai, care pentru o clipa ii adanceste ridurile pe frunte, Mosu retine numai ca Mutai din Pipinele sunt saraci, ca au fost saraci dintotdeauna si asta-i tot ce conteaza piaa la urma. Isi intoarce privirea.

De pe ulita invecinata se apropie o aratare fluierand; isi tine mainile la cingatoare. Aratarea e unchesu' Achim, fratele lui Mosu, mezinul familiei. De la moartea ultimului parinte, sta la o sora maritata in sat. Unchesu' Achim mai are pana sa fie unches, mai are si pana sa mearga la scoala, nu ca asta ar fi un mare tel al lui, dar cel putin ni-l situeaza ca varsta. O tufa de urzici ce patrund printr-un gard ocupa jumatate de ulita. Unchesu' Achim e descult, o ocoleste. Cateva clipe se opreste din fluierat, apoi reia:

- Da' cu tine ce-i? Unde te-ai pornit? zice Mosu.

- Buna zaua, zice unchesu' Achim.

- Zaua buna, zice Anuca.

- Auzatu-m-ai ce-am zas?

- Auzat, auzat... zice unchesu' Achim.

Pasesc unul langa altul. Mosu e de doua ori cat frate-sau, se uita in jos la el.

- No? zice.

- O vinzi? zice unchesu' Achim si arata inspre Susana.

- Ba, tu auzi ce iti vorovesc io aici? zice Mosu, ridicand tonul.

Unchesu' Achim priveste in pamant, simte cum ceva rece il gadila pe sira spinarii, dar nu isi deschide gura, sa-l trasneasca aici, pe loc, si tot nu o sa isi deschida gura. Mosu e fratele mai mare si in rolul asta stie exact ce asteptari are de la fratele mai mic. Zice:

- Ba, mutule! No, zi, unde te-ai pornit tu ase, de capu' tau, ha?

Fratele mai mic nu isi respecta rolul traditional, nu se conformeaza asteptarilor fratelui mai mare, tace in continuare si mai inversunat. Mosu il plesneste imediat cu palma peste ceafa, palma ii e grea, palma de cosas, unchesu' Achim se indoaie de mijloc, aproape cade pe burta. Mosu zice:

- Grijania ta de copcil! No, amu' vorovesti?

Pe langa neconcordanta intre asteptarile formulate inconstient de Mosu si comportamentul exhibat de unchesu' Achim, mai sunt cateva aspecte care contribuie la escaladarea furiei si la accesul de violenta din scena de fata: a) incidentul bebelusul - cu o seara inainte, Mosu era in pat cu palma pe sanul nevestei, gata de penetrare. Chiar in acel moment, bebelusul a emis un sunet pe care femeia l-a interpretat ca zbierat, si in consecinta, a sarit din pat. Lui Mosu penisul i s-a pleostit la loc, pe urma a adormit, fiind obosit dupa bauta de dinainte cu Cocianu. Dimineata s-a trezit infuriat fara un motiv anume. Motivul era, fireste, incidentul bebelusul; b) drama Susana - Susana este o vitica cumsecade, cuminte, ascultatoare. Mosu s-a atasat de ea, uita-te la ea, cum merge asa, clapauga, zice, si nu vrea de fapt sa o vanda si asta il infurie; c) casa - pe care o construieste si din cauza careia este nevoit sa o vanda pe Susana; d) Ana Mutalor - care sta. Sta si se uita, pentru ea nu are un motiv, ea il infurie pur si simplu.

Unchesu' Achim isi freaca ceafa in locul unde a fost lovit si tace malc. Mosu zice:

- Du-te acasa pana nu t-oi mai da una. Du-te si za-i lui sora-mea ca am zas sa iti mai deie de lucru, ca sa nu iti mai arza sa umbli prin sat de-a pomana.

Mai apuca sa ii paleasca una dupa ureche, inainte de a se intoarce si a o lua la fuga inapoi pe ulita. Unchiu' Achim alearga acum cat il tin picioarele si dintii ii clantane la fiecare pas. Nu plange, maraie cumva. Ajunge in ograda, urca treptele, se asaza in cerdac, pe un scaunel, de unde priveste incruntat la drum. Nu e nimeni sa il vada, sa il intrebe ce are, sora-sa si barbatul ei mesteresc ceva in sura si e mai bine asa.

Pana in targ, celor doi li se alatura alti tarani, tragand de funii animalele din posesie. La intrarea in targ, Mosu recunoaste caruta lui Cocianu si se mira:

- S-o trezat, ma. Nu-i culdus Cocianu, zice in sinea lui.

Cocianu' e Dumitru din neamul Cocenilor, neam de vaza in sat, cu un primar, Cocianu ghiraul, si doi popi la activ. Dumitru e cu cativa ani mai in varsta ca Mosu, proaspat casatorit si el cu o verisoara dulce de-a lui Moasa, cu care, de altfel, seamana leit. E un barbat nici inalt, nici scund, cu mustata stufoasa, á la Josif Visarionovici si cu o duzina de pogoane in cartea funciara de la primarie. Cand Mosu trece prin dreptul carutei tocmai amintite si al calului priponit de leturile gardului, gandul ii zboara chiar la duzina de pogoane din cartea funciara. Prin multime, Mosu il descopera pe Cocianu si merge ata la el.

- Da' bine mai stai pe picioare, vere, zice Mosu.

- Las' ca nici cu tine nu mi-i rusine. Ase le sede bine barbatilor. Lasa, bine ca ne-o tihnit, zice Cocianu' si cu o mana il bate pe Mosu pe umar.

Dupa o scurta pauza in care cei doi barbati isi zimbesc unul altuia, Cocianu zice:

- No, ai adus juninca?

- Am adus-o. N-o vezi inapoia me?

- Asta-i?

- Asta-i dara.

- Hai cu mine atuncea.

Cocianu o ia inainte, facandu-si loc printre oameni. Mosu il urmeaza, dar pasul ii e ingreunat de Susana, care trage indarat. Mosu ii trasneste cateva bote intre coarne si injura. Susana mugeste. Cocianu' zice:

- Vezi numa' sa n-o nenorocesti chiar amu...

Undeva mai la o parte de zarva si agitatia targului ii asteapta cumparatorul Susanei. Cocianu il saluta, aranjandu-si clopul pe cap. Se vede ca a mai vorbit cu el in dimineata asta.

- Amu va cunoasteti, preturile le stiti, juninca-i buna... tare multa poveste n-ar fi, zice.

Mosu zice un pret. Atatea coroane. Cumparatorul se uita la Susana, ochii i se plimba pe rubiniul baltat al pieii, ii cantaresc ugerul si se opresc pe obrazul lui Cocianu. Cumparatorul da din cap, Susana rumega nepasatoare, Mosului ii sticleste sangele din globulii ochilor si Cocianu zice:

- Bun asa. Pai atunci i-oi da io banii pentru tine si noi om face cum ne-o fost invoiala. No, s-acuma hai si ne-om omeni cu un pahar de horinca.

Se intorc la caruta in aceeasi formatie. Doar ca acum streangul Susanei nu mai e in mana lui Mosu, ci a cumparatorului. Cocianu rascoleste un brat de paie din caruta si scoate o sticla cu un lichid galbui si dop din cocean de porumb. O deschide cu o smucitura, ia o dusca zdravana si ofteaza. Apoi le intinde sticla si celor doi:

- Sa fie intr-un ceas bun, zice.

In momentul in care cumparatorul se pregateste sa inchine, o voce ii intrerupe:

- Auzi, bade Dumitre. Tata-to pe unde-i, ca o venit ungurii cu calea ferata si nu ne putem intaleje cu ei?

Cocianu recunoaste in flacaiandrul din fata lui pe unul din baietii Mutalor si primul gand e sa il trimita de acolo cu un picior in cur. Dar se linisteste indata si zice:

- Ii in Salaor. O plecat pe dimineata cu treburi... Si contempland luciul sticlei din mana cumparatorului, mai adauga doar pentru sine: da' ungurii nu trabuiau sa vina numa' mane?...

- Apai io nu stiu, da' astia-s sigur unguri, bade Dumitre. Ca io nu i-am priceput. Si de aia am venit, ca sa caut pe cineva care ii pricepe...

- Las'. Bine ca ai venit la mine - si intorcandu-se catre Mosu: ba Valentine. Tu parca stiai o boaba de ungureasca?

- Ase numa'... zice Mosu.

- No lasa, cu cat stii tu, cu cat te-oi mai ajuta si io, om descalci-o noi pana a veni tata. Da' auzi, zice Cocianu, cu fata din nou catre baiat. Unde is acuma ungurii?

- In poienita la lelea Lisaveta de peste vale.

Lelea Lisaveta e vaduva satului, adica vaduva cunoscuta a satului. In afara de ea, ar mai fi vreo cinci, toate excluse de la viata comunitatii, traind si murind in anonimat, conform patternului cultural. Lelea Lisaveta e inalta, are pielea uscata de malnutritie, de alcool si, probabil, de singuratate. Mai mult de jumatate din viata si-a trait-o ca vaduva in casa de peste vale, cu doi feciori si o fata care, casatoriti demult, ii asteapta infrigurati moartea. Lisaveta isi datoreaza renumele in totalitate poienitei pe care a mostenit-o in spatele grajdului. Poienita Lisavetei e un semicerc incadrat de salcii si arini, care da direct in vale. Un spatiu cu semnificatie, pentru ca e locul unde tineretul roagazan transpira, chiuie, se strange in brate si isi imparte pumni, pe acordurile unui trio tiganesc cu vioara, braci si gorduna.

Cocianu si Mosu o gasesc pe lelea Lisaveta in mijlocul muncitorilor, urland si amenintand cu aratatorul. Muncitorii sapa de zor, pufaie din tigari, sunt deja in pamant pana la calcaie. Cocianu o ia deoparte cu greu. Lelea Lisaveta se impotriveste. Pe figura i se citeste oripilarea. Cum sta asa, gheboasa, langa Cocianu, lelea Lisaveta pare un mare ghem gri. Cocianu ii pune o mana pe umar.

- Astampara-te, lele Lisaveta... zice Cocianu bland, cumva intelegator.

Lelea Lisaveta scuipa inspre muncitori si scuipatul il starpeste sub talpa.

- Uite ase fac cu ungurii si cu tata-to cu tat, ca ei mi-o luat pamantu'... zice, uitandu-se pe sub bratul barbatului la muncitori.

- Astampara-te, lele Lisaveta, zice Cocianu ceva mai ferm. Poi nu t-o dat tata pamant in loc la pamantu' asta a' dumitale? Ce mai vrei acuma?

- Pamant?! Poi ala-i pamant?! La Catuneni! Io, femeie batrana, sa ma duc la Catuneni sa lucru pamantu' ahala, ha?!

- No, p-amu' tata t-o dat despagubirea... Cu poienita asta ce faceai? Aveai dumneata malai de pe ea?! N-aveai! Da' acuma ai!

Lisaveta da semne ca se linisteste. Trage aer in piept si se gandeste la cinci costeie pline ochi cu porumb si ea stand in mijlocul lor. Ia un pumn de boabe si si-l toarna in cap. Tuca-l mama pa el de malai, ca mult s-o mai facut anu' aiesta!

Cocianu, prinzand momentul prielnic, continua:

- No, s-acuma du-te dumneata binisor acasuca, ca, oricum, cu oamenii aistia nici nu te poti intaleje. Dara vezi.

Cocianu nu termina de spus cuvintele si se indreapta deja inspre o caruta unde un barbat inspecteaza niste hartii. Cand se apropie indeajuns, spune tare, cu glas ingrosat:

- Ia na pat!

Inginerul Orságh isi ridica ochii din hartii si raspunde usor mirat. Dupa care adreseaza o intrebare lunga si incalcita din care Cocianu intelege numai care.

- No, no. Stai num-ase - si se-ntoarce inspre Mosu. Ia zi-le si tu ca tata ii dus in Salaor, ca o crezut ca vin numa' mane si ca sa-ntoarce numa pe la amiaza.

- Pai, cum sa le zac?

- Cum stii si tu! Zi-le acolo ceva, c-or pricepe ei.

Mosu isi drege glasul si zice. Inginerul Orságh il asculta, da din cap, pare sa inteleaga. Apoi mai intreaba ceva, din care cei doi inteleg numai cand. Cocianu asteapta ca inginerul sa incheie propozitia si se intoarce inspre Mosu.

- Ce-o zas?

Mosu da din umeri.

- Amu' nu stiu nici io ase egzact. Cre' ca o zas can' sa intorce primaru'?

- Pai, nu i-ai zas?

- Ba i-am zas.

Din padurice apare un domn bondoc, scuturandu-si palmele. Domnul Szelenyi afiseaza o figura ingrijorata, iritata. Se uita in sus la inginer si intreaba ceva in ungureste. Inginerul ii raspunde scurt ca da. Cocianu arata si el ingandurat in felul lui. Isi trece echilibrul de pe un picior pe altul. Cu coada ochiului o zareste pe lelea Lisaveta. E tot acolo unde a lasat-o, cu mana in sold, cu baticul ei negru, tras putin mai pe ceafa. Cocianu simte cum il iau caldurile pe la subsuori. Zice catre Mosu:

- Ia da sticla aia-ncoace.

Mosu ii intinde sticla. Cocianu o ia si o intinde mai departe inspre unguri. Inginerul se uita cand la sticla, cand la Cocianu. Mirarea lui e acum mai mare ca la inceput. E scarba in privirea lui, ca si cum l-ar imbia cu cacareze de oaie, de asta isi da seama tot prostalau', nu? Ptiu, mira-s-ar lumea de ei unguri! In linistea care s-a instaurat, tarnacoapele muncitorilor cad ritmic si sfarma bolovani.